Ce sa le oferim copiilor nostri?

radacini si aripi

 

 

Ne intrebam adesea ce sa le oferim copiilor nostri pentru ca ii iubim. Si ne intrebam cum sa ne comportam pentru ca le vrem binele si ii vrem sanatosi fizic, psihic, emotional. Dincolo de hrana si confort, cadouri si atentii, conditii materiale si financiare, cred ca ar trebui sa oferim in primul rand urmatoarele:

 

 1. Iubire neconditionata

Aceasta este atunci cand iubirea nu vine in schimbul a ce face sau ce este, ea exista indiferent de comportamentul lui si sustine corectarea comportamentelor nedorite.

Iubirea exista si cand suntem suparati sau suferim alaturi de el pentru ceea ce a patit sau facut si asta copilul trebuie sa stie.

Iubirea ne face sa iertam dar si sa certam, aratandu-ne astfel suferinta insa fara retragerea sentimentelor, suportului sau sensului pe care in alte circumstante il sustinem fata de el.

Doar asfel, iubirea devine forta de schimbare fiind initial forta se sprijin si energie la greu si in vulnerabilitate.

Suferinta in suflet si lacrimile din ochii parintelui dezamagit sau epuizat de incercari esuate se pot explica celui mic prin iubirea pe care o resimte si doar ea il face sa sufere dar il si ajuta, in egala masura, sa gaseasca solutiile adecvate in cele din urma, la orice.

Iar cel mic va intelege si o va simti.

 

2. Acceptare

Inseamna cunoastere in primul rand, in asemanari si diferente fata de tine ca parinte si fata de asteptarile pe care le ai, poate fata de copilul ideal a carui constructie ai inceput-o inca inainte de a-l naste sau a-l planifica.

De aici rezulta perceptia realista a lui, cunoasterea lui asa cum este. Cunoasterea se bazeaza pe real, idealul putand fi cel mult un ghid pentru noi in educatie dar nicicum un termen de comparatie pentru a sustine nemultumirille fata de real.

Acceptarea nu inseamna insa ca nu il mai stimulezi pentru a deveni mai bun (in ceea ce face), nu inseamna plafonare si lipsa de incurajare ci le presupune pornind de la cunoasterea reala. Cred ca termenul de comparatie cel mai potrivit pentru dezvoltare esti tu insuti – compararea dintre real si posibil, intre cel de azi si cel care ai fost ieri.

La fel ar trebui sa fie si pentru cel mic: il stimulam sa evolueze comparand ce a facut cu ce ar putea face in plus/mai bine/ perfectionat sau ceea ce face acum cu ce a facut mai demult. Dar este gresit si distructiv sa il comparam cu altii. De ce? In primul rand pentru ca incalcam principul de baza al fiintei umane: unicitatea. In al doilea rand, pentru ca pornind de aici isi pierde sensul propriei fiinte cautandu-se mereu in altii si incercand mereu sa fie precum altii. Si va esua, predictibil, pentru ca nu este niciodata ca ceilalti ci doar in modul sau propriu.

 

3. Apreciere

Aprecierea pentru comportamente concrete, fapte, actiuni, reusite dar si mici gesturi pe care le face, il incurazeaja si, le intareste – adica le face sa apara din nou, stabilizandu-le.

Care este aprecierea potrivita? Reactiile noastre – zambet, incantare, imbratisare, strangere de mana, sarut, mangaiere sau cuvintele pe care i le adresam. Acesta din urma, cuvintele, nu ar trebui sa lipseasca din vocabularul nostru si ar fi bine sa faca parte din instrumentele noastre obisnuite indiferent de relatie, renuntand la patternuri de gandire de tipul „dar stie ca il apreciez” sau „stie doar ca il iubesc”. Si atunci cand cel mic o stie, sublinierea ei prin cuvinte are darul de a-i intari increderea in sine si de a intari relatia dintre cel care le spune si cel caruia i se adreseaza. De asemnea, cuvintele trebuie sa fie consonante cu reactiile non-verbale – gesturi, mimica, pentru ca a spune cuvinte de apreciere atunci cand nu sunt traite in mod consonant, nu are efectul scontat ci, dimpotriva, creeaza confuzie. Pentru aceasta este necesara o autenticitate in a spune si a face in acord cu ceea ce gandesti si simti atunci cand transmiti aprecierea.

Ca efect, pe langa faptul ca aprecierea creeaza o stare emotionala pozitiva care sustine energetic tot ceea ce face copilul, va conduce si la scaderea comportamentelor nedorite, a iritabilitatii, enervarii sau nemultumirilor, deaorece este o nevoie umana bazala care o data satisfacuta va determina comportamente potrivite pentru a o obtine din nou.

 

4. Incredere

Incredere ca poate, ca stie, ca are intentii bune, ca este capabil. Increderea ca invata din greseli, ca poate depasi esecurile, ca va face alegeri mai bune pentru el si cei din jur pe viitor. Chiar si cand apar greseli ori esecuri, putem gasi aspecte pozitive care evidentiate, intarite, au menirea de a-l impinge inainte, modelandu-i astfel vointa, perserverenta si capacitatea de a depune efort. Dar pentru aceasta trebuie sa avem noi capacitatea de a le sesiza, fiind vorba de orientarea proprie spre aspecte pozitive si incurajare sau dimpotriva spre negativ si dezamagire. Vom putea transmite incredere daca o avem in primul rand noi.

Cert este ca increderea in sine este resursa energetica interioara care te face sa mergi inainte insa ea se dezvolta din exterior, de la increderea pe care ceilalti ti-au aratata-o in baza calitatilor, competentelor sau altor trasaturi pe care aceasta le subliniaza. Nu va exista la adultul caruia nu i s-a aratat incredere in copilarie.

 

5. Timp de calitate

Timpul de calitate este atunci cand suntem prezenti alaturi de cel mic nu doar fizic ci cu toata fiinta, implicandu-ne in jocul lui, aratandu-i atentie, comunicare eficienta si ascultare, cand remarcam reactiile sale cele mai discrete si le raspundem.

Chiar daca suntem foarte ocupati, un moment de calitate pe zi alaturi de cel mic se poate gasi, fie ca este in drum spre scoala, gradinita, ori alte activitati extrascolare, fie ca este un ritual de seara si petrecem astfel jumatate de ora vorbind despre preocuparile lui, grijile sau multumirile si reusitele pe care le-a avut, fie ca este un joc la care participam lasandu-l sa il creeze, conduca, dezvolte si fiind parte din joc asa cum ii place si are el nevoie. Toate acestea consolideaza relatia, il bucura si ni-l fac cunoscut mai mult decat daca am sta cu el intreaga zi si fiecare ar face lucriri diferite, necomunicand si nerelationand mai deloc in realitate.

Timpul de calitate urmareste si are ca efect cunoasterea autentica, reala a celui mic, nevoile lui, felul lui de a fi, unicitatea sa dar consolideaza relatia si ne face mai capabili sa intervenim in mod real in a-l influenta asa cum credem ca este potrivit pentru sine, adica ne consolideaza autoritatea.

Momentele speciale sunt cele care se depoziteaza in interior si devin surse si resurse de a face fata vietii.

 

6. Limite clare

Limitele sunt granite, margini care structureaza mediul. Pot sa ingradeasca excesiv sau sa ofere suficienta liberate conform varstei si capacitatilor proprii, in acest ultim caz conferind o stare de siguranta si de confort.

In cazul comportamentelor, limitele sunt acele aspecte care clarifica cerintele, regulile, normele proprii sau cele la care aderam (ce e bine/rau, corect/incorect, frumos/urat) precum si consecintele respectarii/nerespectarii lor.

Vor avea ca efect starea de bine a copilului, sentimentul ca stie ce se intampla sau ce se poate intampla si va face alegerile mai asumat. Insa limitele nu inseamna restrictii exagerate sau excesiv de numeroase astfel incat sa ingradeasca libertatea iar copilul sa nu mai poata evolua si trebuie ajustate mereu pentru ca el creste iar nevoile si specificul sau devine diferit de la o varsta la alta.

Limitele inseamna a putea sa stabilesti un echilibru pe axa la care intr-un capat se afla controlul si la celalalt permisivitatea.

 

111-3

 

Oricare dintre aceste doua extreme trebuie evitate deoarece controlul ingradeste liberatea iar permisivitatea excesiva confera sentimentul absentei grijii pe care copilul o asteapta si de care are nevoie pentru o buna dezvoltare. Astfel, grija excesiva, fara acordarea libertatii conduce la control (hipercontrol) iar libertatea excesiva, fara manifestarea grijii conduce la o permisivitate asociata cu sentimentul de indiferenta emotionala.

 

7. Incurajare

Atunci cand ii este greu, a gresit sau a esuat in ceea ce si-a propus. Aceasta se bazeaza obligatoriu pe acceptarea emotiilor negative resimtite de copil, intelegerea si validarea lor („da, te inteleg, te cred ca simti asta…”), si acceptarea situatiei asa cum este in realitate altfel nu va avea efectul de incurajare. Sustinerea si suportul cand ii este greu au darul de a apropia dar transmit incredere in cel care le ofera si, in cele din urma in el insusi, caci se intorc la sine hranind puterea personala si crescand capacitatea de a merge mai departe.

Capacitatea parintelui de a oferi in primul rand incurajare si nu critica este o resursa pentru copil care, adesea il face sa devina el criticul propriilor fapte si sa incerce corectarea lor.

Cand este mai mare un umar pe care sa se sprijine, brate care sa il consoleze si vorbe de incurajare sunt tot ceea ce are nevoie pentru a se corecta, nu critica si repros caci are capacitatea de a si le face singur, capacitate pe care o incurajam doar oferindu-i sprijinul nostru.

 

8. Dorinta de a cunoaste

Sunt copii a caror dorinta de cunoastere se observa cu usurinta prin curiozitatea pe care o manifesta, deschiderea spre expterior, intrebarile multiple si uneori fara cenzura pe care le adreseaza. Sunt copii care nu au nevoie decat de sustinere in aceasta privinta, deschidere din partea adultului, raspunsuri sincere si pe nivelul lor de intelegere. In cazul lor, important este sa nu le taiem elanul, avantul curiozitatii ci sa le sustinem si sa avem capacitatea sa le valorificam prin atitudinea noastra.

Dar sunt si copii care au nevoie de a le fi stimultata dorinta de cunoastere, de a fi orientati spre a-si dezvolta interese si pentru ei ar trebui sa facem ceva in plus, sa manifestam noi deschidere spre comunicare, sa le oferim informatii din diferite domenii si modele de comportament orientate spre cunoastere.

 

9. Speranta

Speranta este motorul care ne impinge spre inainte, spre atingerea scopurilor si idealurilor dar si spre stabilirea lor, spre implinirea viselor si depasirea obstacolelor.

„Speranta este sinura mai puternica decat frica” spunea un personaj dintr-un film celebru si oricat de grele ar fi incercarile vietii, daca ea devine o componenta a sinelui, va mobiliza resurse si capacitati pentru a le depasi si a gasi cai pentru mai bine.

De aceea e imporntan sa o sadim si sa o crestem la cei mici, fiind un „instrument” necesar si util pe parcursul vietii.

 

10. Critica constructiva

Atunci cand oferim sustinere, sprijin, suport, incurajare, cand avem o atitudine pozitivia in relatie, putem crede ca trebuie sa elimina total critica. Gresit. Critica are rolul ei constructiv daca este bine facuta, ea dezvoltand capacitatea de discriminare, de analiza si diferentiere, dezvolta clariatetea gandirii si rationalitatea ei, dezvolta gandirea critica.

Critica constructiva nu inseamna atac la persoana si exagerearea rautacioasa si/sau voita a unor defecte ori greseli. Ea trebuie bazata pe onestitate si buna credinta, are in vedere aspecte obiective si transmite inclusiv posibilitatea propriei greseli.

Gandirea critica stimuleaza creativitatea pentru ca nu acceseaza mecanisme de aparare care blocheaza intelegerea si aceptarea greselilor, erorilor, gandirea critica promoveaza flexibilitatea, capacitatea de „a vedea” si intelege diferite aspecte din diferite puncte de vedere.

Critica constructiva nu ataca stima de sine ci porneste de la premiza increderii in capacitatile persoanei si cu siguranta nu presupune o pozitie de superioritate a celui care o face fata de celalalt.

La fel trebie sa procedam si cu cei mici pentru ca o critica sa fie constructiva.

 

 

Toate acestea sunt parte din darurile  care consolideaza radacinile si dau aripi, incurajand o crestere sanatoasa.

 

 

 

Pentru un copil sanatos emotional

 

82047533

 

 

Ø    Ascultati sentimentele si trairile copilului, admiteti ca ele exista si acceptati-le,

 

Ø  Tratati-l cu respect, acceptati-l asa cum este,

 

Ø  Oferiti-i o lauda, o apreciere specifica, la obiect, nu generala caci va fi fara efect,

 

Ø  Fiti sinceri cu el,

 

Ø  Folositi mesaje eu, mai degraba decat mesaje “tu”: “Ma supara zgomotul cd-player-ului", in locul lui “Esti atat de zgomotos”,

 

Ø  Fiti specifici atunci cand criticati in loc sa spuneti “Tu intotdeauna…” sau “Tu niciodata…”,

 

Ø  Chiar daca copilul are nevoie de consecventa, reguli si control, el are nevoie si mai stringent de ceva spatiu in viata lui pentru a invata cum sa-si gestioneze viata. Oferiti-I responsabilitati, independenta si libertatea de a face alegeri,

 

Ø  Implicati-l in rezolvarea problemelor si luarea deciziilor privitoare la propria viata. Respectati-I sentimentele, nevoile, dorintele, sugestiile, intelepciunea,

 

Ø  Fiti un model bun – apreciati-va pe voi insiva, faceti lucruri pentru voi insiva,

 

Ø  Intelegeti ca este bine sa-ti apreciezi propria persoana. Este in regula sa te simti satisfacut in urma unor impliniri. Este bine sa simti placere fata de propria ta persoana,

 

Ø  Evitati sa emiteti judecati, sa oferiti multi de “ar trebui” si sfaturi inutile,

 

Ø  Luati-l in serios. Acceptati-i hotararile, el stie cand nu ii este foame,

 

Ø  Acceptati-i sentimentele negative despre sine, se va simti ascultat si va avea curajul sa le exploreze, sa le asculte, sa stea cu ele si sa le inteleaga, sa le accepte el insusi deoarece schimbarea vine din interiorul sau si acest lucru poate fi realizat doar prin faptul de a-i permite sentimente negative si a i le accepta. Odata ce sentimentele negative sunt exprimate deschis, ele pot fi explorate.

 

Dupa: Dr. Violet Oakleander - Ferestre catre copiii nostri

 

 

Semne ale stimei de sine scazute a copiilor

afraid

 

Stima de sine presupune recunoasterea si oglindirea valorii personale de catre propria persoana in baza invatarilor avute de-a lungul timpului in familia de origine si mediile educationale in care te-ai dezvoltat.

Valoarea personala este un dat ce incepe sa se formeze din momentul conceptiei si nu se schimba, indicand o fiinta particulara, sacra, cu potential si numeroase talente intr-o combinatie individuala, unica, aparte...

Valoarea personala nu-ti poate fi data sau luata, este mereu prezenta si nici un comportament nu te poate face sa insemni mai mult sau mai putin ca persoana, dar adesea se afla ascunsa in spatele unor ziduri protectoare in functie de gradul de neincredere pe care il avem in ceea ce o priveste.

In acest context, stima de sine este un paravan, un scut construit in jurul eului adevarat pentru a proteja valoarea personala. Cu cat sunt mai mari amenintarile la adresa exprimarii valoriii tale personale, cu atat este mai scazuta stima de sine si cu atat sunt mai puternice mecanismele tale de protectie. Ca urmare stima de sine reprezinta cantitatea din eul tau adevarat pe care indraznesti s-o arati altora. Abia atunci cand cand persoana, copil sau adult, incepe sa vada dincolo de comportamentul propriu, intervine stima de sine, ca protectie fata de posibilitatea de a nu fi iubit si pretuit pentru ceea ce esti.

Atunci cand copilul are o stima de sine scazuta, aceasta indica o neincredere in sine, in valoarea sa, el va incerca sa se protejeze fie printr-un control excesiv fie printr-un control insuficient al comportamentului:

 

 

Mecanisme de protejare prin control excesiv

 

 

Mecanisme de protejare prin control insufiecient

         Timid si retras

 

            Foarte tacut, 

 

        Ezita sa abordeze activitati sau provocari noi,

      

         Se agata de un parinte sau de amandoi,

 

         Are dificultati de a se integra in grupul clasei,

 

         Excesiv de constiincios sau apatic in situatiile de invatare,

 

         Temator si timid in situatii noi,

  

         Se tulbura repede cand este corectat in mod pozitiv,

 

         Se tulbura extrem de tare cand este corectat in mod negativ,

 

         Inclinat spre reverie, visare,

 

         Se teme de greseli si esecuri,

 

         Obisnuieste sa se discrediteze,

 

         Incearca mereu sa-i multumeasca pe altii,

 

         Se plange de diferite dureri (de burta, de cap si de stari de rau   (greata, ameteli)

 

             Agresiv,

 

             Are rabufniri de furie regulate,

 

            Chiuleste des de la scoala,

 

            Nu coopereaza cand i se cere sa faca un lucru,

 

            Cere frecvent ajuro sau confirmari,

 

           Intreaba mereu daca este iubit,

 

            Evita temele desi riscadezaprobarea parintilor,

 

            Da vina pe altii pentru greselile proprii,

 

            Distruge bunurile lui sau ale altora,

 

            Este neatent cand isi rezolva temele sau sarcinile la scoala.

 

(Resurse bibliografice- Stima de sine - Tony Humphreys)

Controlul comportamentului - folosit ca metoda de educatie

controlul comportamentului

 

Controlul comportamentului se refera la modul de gestionare a propriului comportament astfel incat sa evite sau sa aplaneze conflictele in relatiile interpersonale.

In cadrul familiei nu putem vorbi despre controlul comportamentului copilului fara a ne referi la capacitatea de a se controla a parintilor, in primul rand daca tinem cont de modalitatea primordiala de invatare specifica copilului: imitarea modelului.

Astfel, controlul comportamentului incepe cu parintii. Parintele care isi pirerde adesea controlul in relatia cu partenerul, alti adulti sau cu copilul nu se afla in postura de a cere copilului sa se controleze.

Uneori comportamentele copiilor pot fi extrem de exasperante insa responsabilitatea parintelui este de a-si pastra controlul, altfel aratand vulnerabilitate si transmitand controlul copilului care invata cum sa reactioneze cand isi simte ameintata valoarea personala. Intr-o astfel de situatie cel mai potrivit este ca parintele sa puna distanta intre el si copil, sa isi mentina calmul astfel incat sa poata sa elimine posibilele reactii critice si agresive la adresa copiilor.

Fiecare este responsabil de controlul propriului comportament.

Este gresita abordarea conform careia parintii incearca sa controleze comportamentele copiilor. In realitate nu este treaba lor sa-si controleze copiii, acasa sau in afara casei. Aceasta este o reteta perfecta doar pentru conflict, in fata careia copilul va raspunde fie prin opozitie, rebeliune sau prin retragere, conformism inhiband-si adevarate nevoi si aceasta deoarece isi simte amenintata valoarea personala.

 

Comportamente scapate de sub control ale parintilor:

-          Strigatul la copii,

-         Ordinele, dominarea si controlarea copiilor,

-        Folosirea sarcasmului si a cinismului,

-        Ridiculizarea, admonestarea, critica,

-        Etichetarea copiilor drept „incapatanat”, „prost”, „lenes”, „bun de nimic”,

-        Amenintarea cu parasirea,

-        Amenintarea ca il va trimite de acasa,

-        Amenintarea fizica a copilului,

-        Violenta fizica,

-       Pedepse disproportionate fata de greseli,

-       Imbrancirea,

-        Zgaltairea,

-       Compararea copilului cu altii,

-       Strictetea prea mare,

-       Manifestarea lipsei de afectiune fata de copil,

-       A nu spune „te rog” si „multumesc” copilului

-       A reactiona inconsecvent si imprevizibil la comportamentul copilului,

-       A permite copiilor sa controleze parintele,

-      A le retrage iubirea copiilor

 -   A nu cere scuze niciodata copiilor.

 

Parintii au responsabilitatea de a-i educa pe copii sa-si asume responsabilitatea pentru ei insisi.

In familie fiecare membru are anumite responsabilitati pentru o buna intelegere, ordine, siguranta, corectitudine etc. Aceste responsabilitati trebuie sa fi clare si asumate iar daca sunt nerespectate nu este indicat sa se reactioneze prin agresivitate, dominare, critica ci prin sanctiuni.

 

Stabilirea clara a responsabilitatilor este o conditie obligatorie pentru invatarea autocontrolului comportamental

Responsabilitatile fac parte din viata noastra a tuturor, adulti sau copii.

Adesea adultii au conceptia gresita ca cei mici nu trebuie sa aiba responsabilitati deoarece „sunt mici”. Totusi la un moment dat, incepand cu anumite varste acesti adulti incep sa le ceara copiilor respectarea diferitelor cereri si fac apel pentru asta doar la capacitatea de intelegere a copilului fiind contrariati ca desi au aceasta capacitate respectarea cerintelor nu se realizeaza. Aceasta deoarece nu au invatat progresiv sa isi dezvolte un comportament controlat, responsabil.

Dezvoltarea, autonomia pesupun asumare de responsabilitati conform varstei si capacitatilor specific la varsta respective, doar in acest context manifestandu-se liberatea si increderea in sine.

In familie responsabilitatile copiilor trebuie sa fi clare. Inainte de dezvoltarea suficienta a limbajului, reactiile nonverbale ale parintilor la comportamentle dificile ale copilului sunt foarte importante iar dupa ce limbajul verbal este dezvoltat suficient si nivelul de intelegere este tot mai bun, explicatiile verbale privind controlarea anumitor comportamente sunt foarte utile.

De exemplu:

-         Daca copilul de 2 ani incearca sa obtina dulciuri inainte de cina facand o criza de furie, reactia potrivita (sanctiunea) parintelui poate fi lipsa de atentie acordata comportamtului si refuzul de a-i da curs cererii. Pentru ca parintele ramane calm si nu isi pierde controlul, pastreaza relatia de iubire neconditionata cu copilul dar il si informeaza ca in acel mod nu va obtine nimic.

Pentru copiii mai mari este util sa se stabileasca clar care sunt responsabilitatile lor in casa. Cu cat sunt mai mari, cu atat pot fi implicati mai mult in stabilirea acestor responsabilitati care pot fi puse pe o lista. O conditie importanta este a se stabili si care sunt sanctiunile, consecintele nerespectarii responsabilitatilor decise. Aici trebuie precizat ca parintii trebuie sa le reaminteasca frecvent si cu calm care sunt responsabilitatile decise si sanctiunile date si de asemenea sa aiba grija ca cei mici sa nu evite responsabilitatile, de asemenea este important ca sanctiunea sa fie adecvata incalcarii responsabilitatii deoarce consecintele nedrepte nu vor determina un comportament responsabil.

 

Exemple de responsabilitati in casa pentru copii de varsta scolara

 

Acasa In afara casei

         

             -  Sa fie punctuali la masa,

 

         - Sa se ridice din pat cand sunt strigati,

 

         - Sa se spele si sa se imbrace singuri,

 

            -  Sa manance fara graba,

 

         - Sa ceara voie sa se ridice de la masa,

 

         - Sa circule prin casa intr-o maniera potolita,

 

         - Sa-si faca temele la ora programata,

 

         - Sa comunice respectuos cu ceilalti membri ai familiei,

 

         - Sa respecte bunurile altora,

 

         - Sa nu foloseasca lucrurile altora fara a cere voie,

 

         - Sa vorbeasca folosind un volum acceptabil al vocii,

 

        - Sa raspunda pozitiv la solicitarile din partea parintilor si a altor membri ai familiei,

 

         - Sa se joace cu alti copii intr-n mod nepericulos,

 

         -  Sa pastreze camerele comune curate,

 

        -  Sa isi stranga lucrurile personale si sa le puna la locul lor.

 

          

              -  Sa fie punctuali la scoala,

 

              -  Sa participe la orele de clasa conform programului,

 

              - Sa respecte obiectele celorlalti,

 

              - Sa respecte responsabilitatile alocate la scoala,

 

              - Sa fie punctuali la intoarcera acasa,

 

           - Sa comunice intr-o maniera respectuoasa cu profesorii, colegii si alti adulti si copii,

 

             - Sa se joace in mod nepericulos cu copiii,

 

            -  Sa vorbeasca folosind un volum acceptabil al vocii,

 

            -  Sa predea temele care i-au fost date.

 

Corectarea comportamentelor nedorite presupune claritate cu privire la comportamentele dorite si efort pentru a insusi aceste comportamente, in acest sens sunt utile responsabilitatile si consecintele nerespectarii lor: santiunile.

La nivel social sanctiunile exista pentru a asigura un comportament responsabil. Cand o persoana alege sa se comporte iresponsabil, alege si sanctiunea. Copiii invata repede ca purtarea responsabila le aduce privilegii, iar actiunile iresponsabile ii fac sa piarda privilegii. De asemenea, invata ca ei aleg riscul sanctiunii cand se poarta dificil.

 

Sanctiunea nu trebuie niciodata sa presupuna retragerea iubirii si a respectului, relatia trebuie sa isi pastreze importanta maxima, mai presus de orice altceva.

 

Sistemele autoritare, controlatoare au tendinta sa puna accentul pe „nu e voie” in privinta comportamentului copilului. Dar aceasta abordare nu ii demostreaza copilului ce sa faca si astfel nu stimuleaza autocontrolul si responsabilitatea. Mai mult, controlul prin dominatie si practici rigide formeaza fie copii timizi si care se simt in nesiguranta, fie copii exagerat de indrazneti care se opun controlului tot din nesiguranta, ceea ce adesea declanseaza furtuni mai ales la varsta adolescentei.

Sistemele in care nu functioneaza nici o cerere, cu ingaduinta totala si in care se accepta orice formeaza de asemenea copii care nu invata mai nimic despre autocontrol.

O alta abordare este cea haotica, si cea mai distructiva forma de gestionare a comportamentului: parintii trec aleator de la rigiditate la permisivitate exagerata si lipsa de control. Aceasta debusoleaza copiii care nu mai stiu care sunt cu precizie limitele si responsabilitatile in familie. Ei nu isi dezvolta sentimentul de securitate sau increderea in ei insisi iar nesigurantele ii vor insoti in adolescenta si in viata adulta.

 

Abordarea corecta presupune:

  •            Stabilirea clara a responsabilitatilor si a limitelor comportamentale,
  •        Stabilirea clara a consecintelor/sanctiunilor care se aplica in cazul nerespectarii responsabilitatilor si limitelor,
  •        Consecintele/sanctiunile trebuie sa fie echilibrate cu responsabilitatile deoarece daca sunt prea mari apare sentimentul nedreptatii si nu incurajeaza respectarea responsabilitatilor,
  •           Amintirea permaneta a acestora de catre parinti,
  •           Parintii trebuie sa fie model pentru copii in ceea ce priveste controlul comportamentului,
  •          Comunicarea, discutia despre ce anume a condus la nerespectarea unei responsabilitati ar trebui sa fie o obisnuinta din partea parintilor pentru a afla si intelege ce a condus la comportamentul nedorit si transmiterea faptului ca sanctiunea are rolul de a repara, penaliza comportamentul pentru a-l face sa dispara pe viitor si nu are legatura cu iubirea care este neconditionata.

 

Reguli pentru eficienta sanctiunilor

1. Pe cat posibil sanctiunea folosita sa fie consecinta fireasca a comportamentului lipsit de responsabilitate

De ex.

-            daca copilul se joaca cu mancarea, sanctiunea fireasca este sa i se ia mancarea, dupa ce a fost avizat ca asta se va intampla.

-          daca intr-o criza de furie arunca jucariile prin toata camera, o sanctiune fireasca este de a-i cere sa le adune pe toate.

 

2. Trebuie sa fie previzibile si consecvente

Aceasta se refera la faptul ca copilul stie intotdeauna care este responsabilitatea si sanctiunea pentru nerespectarea ei iar aceasta se aplica de fiecare data cand nu este respectata de oricare dintre parinti la fel.

 

3. Trebuie sa fie corecte si drepte

Sa fie echilibrata cu fapta si nu determinata de starea adultului.

 

4. Trebuie sa fie impersonale

Adultul care isi pierde calmul cu un copil care este necooperant si ii da o sanctiune bazata pe propriile proiectii si pe nevoia de ordine si perfectionism nu va avea eficienta cu copilul deoarece acesta simte ca sanctiunea este doar o cale de expimare a frustrarii adultului.

 

5. Trebuie sa sublinieze ce se asteapta din partea copiilor astfel incat atunci cand sunt aplicate sa devina un prilej de purtare mai responsabilasi de autocontrol.

 

6. Trebuie amanate pana ce adultul a inteles rolul psihologic al comportamentului iresponsabil, astfel incat sa fie folosite ca o reflectare a ceea ce a inteles.

 

7. Trebuie aplicate in maniera pozitiva si calma astfel incat copilul sa nu se teama de adultul care detine controlul.

Frica inhiba comunicarea dintre copil si parinte si mai mult, copilul speriat poate sa fie de acord cu orice dar dupa ce isi revine nu va fi invatat nimic si este posibil ca actiunea iresponsabila sa se repete sau sa apara alta mai serioasa.

 

Exemple de sanctiuni:

-          Nu acorda atentie actiunii iresponsabile (este eficienta cand purtarea respectiva are scopul de a atrage atentia parintelui),

-          Retragerea privilegiilor (de ex. restrictia unei activitati preferate),

-       Retinerea in casa cu un scop semnificativ – aceasta trebuie supravegheata si cel care supravegheaza are nevoie de informatii clare cu privire la sarcina care i-a fost data copilului, de ex sa faca ordine in camera, sa termine de spalat vasele, sa-si termine temele,

-         Alocarea unei responsabilitati domestice,

-         Avertizarea cu retragerea unui privilegiu in viitor – de exemplu sa ramana peste noapte la un prieten, sa mearga la cineama, etc.

-         Retragerea banilor de buzunar.

Tulburarile de somn in copilarie

tulb-de-somn

Deoarece imediat dupa nastere dar chiar si inainte de aceasta, majoritatea parintilor vor sa cunoască cat mai multe despre comportamnetul copilului, deoarce isi pun intrebari cu privire la cat de mult trebuie sa doarma un nou-nascut sau un copil de 1 an şi jumatate?, cum este normal sa fie somnul copilului? Sau se ingrijoreaza de treziri multiple pe parcursul noptii ori de refuzul bebelusului de 8 luni de a mai dormi la pranz, voi aborda problema somnului pentru a oferi cateva informatii de baza parintilor.

Somnul este o stare a organismulu caracterizată prin inactivitate somatică, suprimarea temporară şi reversibilă a conştienţei concomitentă cu o suprimare a sensibilităţii şi o încetinire a funcţiilor vegetative - ritm respirator, cardiac, scăderea temperaturii corporale cu aproximativ 0,5 grade Celsius, diminuarea funcţiilor interne şi relaxare musculară.
Somnul se împarte în două mari faze:
1. Faza somnului paradoxal – caracterizat prin faptul că activitatea electrică a creierului este asemănătoare cu cea din starea de veghe, posibilitatea trezirii este foarte ridicată, cu mişcări oculare rapide (de aceea mai este cunoscută şi ca faza REM – Rapid Eye Mouvement). În această fază a somnului la adult şi la copilul peste 2 ani se înregistrează o relaxare a tonusului muscular dar la nou-născut se remarcă micromişcări ale extremităţilor sau feţei, chiar a axului corpului dar o inhibiţie a activităţii tonice.
2. Faza somnului calm – este lipsită de activitate motorie, iar activitatea electrică a creierului înregistrează unde lente. Această fază este împărţită la rândul ei în cinci stadii (I, II, III, IV, V), în funcţie de ritmul şi amplitudinea undelor electrice mergând de la somnul lejer (I) până la somnul profund (V), acesta din urmă corespunde experienţei visului.
Caracterizarea somnului la copil:
Spre deosebire de somnul adultului, somnul copilului este cantitativ mai mare. Astfel nou-născutul doarme în medie 16-17 ore pe zi, în serii de câte 3 ore, cu treziri scurte. La 3 luni doarme cca 15 ore însă repartizate diferit pe parcursul zilei: cu tranşe mai lungi noapte (aproximativ 6-7 ore), cu momente de veghe prelungită în timpul zilei. Încet-încet pe parcursul zilei copilul va dormi în două reprize de câte 3-4 ore până spre vârsta de 1 an, după care acestea de vor condensa într-o singură periopadă de somn (somnul de prânz). Cantitatea de somn se diminuează o dată cu vârsta, la 1 an, media de somn este de 12-13 ore pe zi, între 3-5 ani de 11-12 ore, între 6-12 ani media este 9 ore. Binenînţeles că există mari variaţii interindiviaduale acestea observându-se încă imediat după momentul naşterii, deoarece copiii au temperamente diferite care determină de la bun început ritmurile lor de somn şi veghe.
Alături de temperament, influenţa tipului de relaţiei cu mama, a gradului şi modului de satisfacere a trebuinţelor sale la început predominant fiziologice, dar cu timpul adăugându-se cele psiho-afective, amprentează viaţa copilului şi, deci şi ritmul somn-veghe.
Există autori care vorbesc despre acest ritm somn veghe nou-născutului împărţindu-l în 6 stări:
- somnul profund,
- somnul superficial,
- o stare de somnolenţă intermediară între somn şi trezire,
- trezirirea completă,
- agitaţia
- plânsul.
Prima şi ultima dintre ele, respectiv somnul profund şi plânsul sunt stări în care bebeluşul blochează stimulii exteriori cărora nu le face faţă. La scurt timp după naştere va învăţa să treacă ciclic de la somn la trezire şi apoi din nou la somn pentru a se proteja de excesul de stimuli sau pentru a obţine stimularea de care are nevoie. Stările de somn şi veghe se echilibrează reciproc.
Maturizarea sistemului nervos permite realizarea acestei echilibrări dar mai este nevoie de un factor pentru a asigura un bun bioritm copilului, este vorba despre intervenţia părinţilor. Ce trebuie să facă ei pentru a-l ajuta pe copil să înveţe să se liniştească pentru a dormi?
Programul zilnic al copilului
Susţin necesitatea unui program zilnic pentru bebluş. Tot mai multe teorii de specialitate susţin hrănirea la cerere a nou-născutului, cu menţiunea ca alăptatul (fie el natural sau artificial) să nu se facă totuşi înainte de 3 ore datorită necesităţii parcurgerii procesului de digerare a mesei anterioare, altfel adăugarea permanentă de lapte proaspăt peste lapte aflat în diferite etape ale digestei afectează sănătatea aparatului digestiv care, oricum trece printr-un proces de adaptare care se întinde pe primele luni de viaţă. Totusi consider ca aceasta ritmicitate se creeaza in mod natural dupa un timp de exersare a alimentarii atata vreme cat mama este atenta la reactiile copilului si invata semnificatia acestor reactii. Nu totdeauna hranirea are ca motivaie foamea. Exsta multe situatii in care bebelusul cere hrana, solicitand in fapt apropierea mamei, atentia si afectiunea sa care este insa conditionata de hrana. Astfel se explica adesea, exceptand cauzele fiziologice (neputinta de a suge, durerile care opresc alimentarea, etc.) de ce solicita lapte dupa o ora de la masa anterioara,uneori mai repede
Păstrarea unei ritmicităţi a hrănirii ar trebui să ţină cont de nevoile bebeluşului care sunte diferite de la un copil la altul. Astfel, sunt bebeluşi care mănâncă mult şi des şi alţii care par să nu manifeste senzaţie de foame după 3 ore, de acea alimentarea trebuie să se adapteze în egală măsură nevoi specifice, individuale. Formarea unui orar al alimentaţiei constituie primul program al copilului, program care pe parcursul lunilor, o dată cu creşterea perioadelor de veghe şi a preocupărilor de cunoaştere şi stimulare din aceste perioade se va diversifica şi el, adăugând în acest program ore de plimbare, ore de joacă, ore poteivite de somn.
De ce susţin programul zilnic, care fără a fi rigid, consider că trebuie respectat cu regularitate. Există mai multe motive. În primul rând pentru că îi conferă copilului siguranţă. El trăieşte într-o lume necunoscută, plină de nou şi surprize. Singura persoană care îi oferă sentimentul de securitate este mama, sau persoana care îl îngrijeşte în mod preponderent, însă cu trecerea zilelor noutăţile continuă să apară iar anxietatea copilului este în creştere, stabilirea programului conferă o ritmicitate care pentru el devine sursă de repere. Ştim că la această vârstă singurul reper este mama dar nu este suficient pentru că încă de pe acum el începe să se desprindă de ea, ori nu poate face asta într-o lume care îl ia prin surpindere.
Parte a programului zilnic este şi stabilirea unor ore de somn, astfel nevoile fiziologice se vor plia pe aceste ore.
Ritualurile de culcare
Având în vedere că o dată cu trecerea lunilor şi prescurtarea progresivă a perioadei de somn, bebeluşul devine tot mai interesat de relaţionare şi are o curiozitate tot mai mare faţă de mediul înconjurător, ajungând să Părinţii au sarcina de a pregăti copilul de culcare
Acestea se referă la faptul că se crează o obişnuinţă în a face baie seara bebeluşului, a-l schimba pe copilul mai mare, şi chiar bebeluşului mama şi va spune că acum ne pregătim de culcare, va scădea intensitatea luminii o dată cu apropierea orei de somn şi îi va spune o poveste. Există şi alte obiceiuri: cunosc mame care obişnuiesc să îl ţină seara în braţe pentru câteva minute, legându-l uşor şi mângâindu-l în timp ce îi şoptesc o poveste sau un cântecel. O altă practică este aceea a scăderii intensităţii zgomotelor din casă (televizorul sau radioul sunt date mai încet, mama încep esă îi vorbească în şoaptă arătându-i pe ferească că seara a venit şi este timpul să ne pregătim de culcare. În toate cazurile este vorba de amenajarea unei “arii tranziţionale” între veghe şi somn, un moment de linişte şi liniştire care îl ajută pe cel mic să îşi stabilească sentimentul de siguranţă care să îi permită somnul. Părinţii presimt această nevoie şi încearcă să creeze sau să favorizeze dezvoltarea acestei arii intermediare satisfăcând cererea copilului sau propundu-i modalităţi acestuia. Copilul mai mare îşi dezvoltă singur ritualuri de culcare (culcarea cu jucăria preferată, aranjarea într-un anumit mod a obiectelor din pat –jucării, perne). Aceste discrete manifestări obsesionale reprezintă încercări de a stăpâni angoasa suscitată de ruperea relaţiei.
Somnul parte a dobândirii independenţei
Pe parcursul dezvoltarii sale copilul devinte incete incet tot mai independent, o data cu marile achizitii care ii permit acest lucru, respectiv dezvoltarea motricitatii si a limbajului. Exista perioade in care nevoia de miscare si explorare este atat de acuta incat cu greu accpta sa se linisteasca si sa doarma. De asemenea, independenta un deziderat al copilui in multe situatii, poate sa il sperie in altele deoarece o data cu acesta vine si ruperea de obiceiuri de ja formate care au o legatura in special cu mama. Separarea de mama, pe care sa o trateze ca persoana distincta si diferita iar el cel care poate sa se opuna, sa nu fie de acord cu mama, sa testeze limite este totusi greu de realizat, astfel incat va oscila intre independenta si dependenta, comportament care se repercuteaza si asupra somnului influentand atat calitatea lui (deoarece apar acum cosmaruri si acele pavorurinocturne) dar si cantitatea (uneori va dormi mai putin, mai agitat, se va trezi si o va cauta speriat pe mama). In acelasi timp, trebuie sa stim ca o data cu dezvoltarea autonomiei personale este necesar ca cel mic sa-si dezvolte si un somn independent de adult.
Tulburări de somn
Cu toate aceste măsuri de sigiranţă luate şi mă refer aici la stabilirea şi derularea unui program zilnic al copilului şi a pregătirii înainte de culcare, există momente sau situaţii în care apar o serie de perturbări ale somnului bebeluşului sau copilului mai mare. Acestea sunt determinate de diferite evenimente petrecute în cadul familiei sau de etapele de dezvoltare specifice. Uneori ele au o intensitate mai redusă părinţii reuşind să rezolve aceste situaţii problematice, alteori este nevoie de intervenţie specializată.
Menţionăm cele mai frecvente probleme de somn care pot apărea:
1. Dificultăţi de adormire
Acestea fac parte din dezvoltarea normală a copilului, mai ales la copii mici (1-6 ani). O explicaţie este dată de faptul că în această perioadă dezvoltarea copilului este accelerată, în special cea motorie, astfel încât el acceptă cu greu regresia pe care o presupune somnul, pe de altă parte somnul înseamnă separarea de mama– în funcţie de tipul de relaţie stabilit între cuplul copil-mamă şi jocurile de tip dependenţă-independenţă - şi aceasta aduce o nelinişte greu de suportat de către micuţ. Aici îşi au rolul deosebit atâtritzualurile de culcare care îl pregătesc pentru această etapă prin scăderea progresivă a motricitărţii dar şi existenţa programului care îl securizează prin faptul că ştie că se va trezi şi va fi alături de mama.
Dificultăţlie de adormire dovedesc o dificultate în dezvoltarea acestei arii transziţionale despre care am vorbit anterior, copilul şi părinţii neavând o modalitate de comunicare eficientă în acest caz: bebeluşul sau copilul nu reuşeşte să se liniştească şi să se simtă în siguranţă pentru a adormi iar părinţii nu nu ştiu cum să îl ajute.
Dificultăţi de adormie produse de:
- zgomote, lumină prea intensă, supărătoare, iregularitate exagerată a orelor de somn,
- opoziţia copilului ca manifestare a dezvoltării autonomiei şi nevoii de control manifestate de copil,
- o stare anxioasă sau organizare conflictuală internă
2. Opoziţia la culcare
Aceasta poate fi o manifestare a nevoii de independenţă a celui mic sau o achiziţie a identităţii personale, un fel de “pot să fac şi altfel decât îmi cere mama” căreia părinţii trebuie să îi facă faţă cu tact şi diplomaţie obţinând respectarea orelor de somn dar fără afectarea stimei de sine a celui mic.
Opoziţia copilului la culcare se manifestă prin plâns, agitaţie bruscă atunci când est culcat, pus în pătuţ sau pregătit de culcare.
3. Temerile copilului
4. Insomnia
Reflecta intotdeauna o dificultate de relationare intre copil si mediul sau., dificultati de adecvare intre cel mic si mama in special.
Exista o insomnie agitata cand cel mic plange, tipa, se agita si nu se calmeaza decat pentru momente scurte. Uneori apar conduite auto-agresive.
Exista si o insomnie calma, linistita, cand cel mic sta in patutul lui tacut dar cu ochii larg deschisi.
Oricare ar fi cauzele sau explicatiile insomnia trebuie sa atraga atentia familiei care sa solicite sprijin terapeutic. Acesta se bazează pe o investigatie psihodinamica aprofundata a interactiunilor familiale, in special a celor dintre mama si copil.
5. Angoasele nocturne
Se refera la cosmarul care apare in somnul copilului, ca un episod acut care intervine in somnul profund, diferentiindu-se astfel de terorile nocturne care se manifesta in primaparte a somnului.
6. Teroarea nocturnă (pavor nocturn)
Este o activitate halocinatorie nocturna cand copilul incepe brusc sa tipe in pat, parand a fi adormit dar si treaz, cu o figura inspaimantata. Nu ii recunoast pe cei din jur, orice explicatie si dicutie pare inaccesibil pentru el. In cursul acestui episod transpira abundent, se observa paloare si tahicardie. Criza dureaza cateva minute apoi copilul adoarme. Aceste teori nocturne incep pe la 3-4 ani si apar in cursul primului ciclu de somn, la inceputul noptii. Specific este si faptul ca la trezire a doua zi dimineata nu isi mai aminteste nimic. Astfel, acest episod este mai traumatizant pentru parinti care nu stiu ce sa faca, cum sa reactioneze si adesea se sperie ingrozitor.
Explicatiile acestui fenomen sunt mai multe. In plan electrofiziologic se pare ca fenomenul se prodce datorita unei treziri disociate, cu activare neurovegetativa in timp ce cortexul ramane inca in somn lent profund.
In plan psihologic el se asociaza cu debutul conflictului oedipian iar persistenta in timp a acestor experiente demonstreaza imposibilitatea copilului de a elabora aparar psihice mai potrivite.

logo2-bw          site partener         copsi bw

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210