Cum ii afecteaza trauma pe copii la scoala

copii-la-scoala-cu-invatatoarea

 

 

    

Expunerea repetata la neglijare, abuz, violenta sau lipsa unui camin determina probleme de invatare si probleme comportamentale la copii. Semne ale traumei si sfaturi pentru a ajuta copiii traumatizati

 

Caroline Miller

 

 

  

 Avem tendinta sa ne gandim la trauma ca fiind efectul unui eveniment infricosator si tulburator. Dar multi copii experientiaza trauma prin expunerea repetata, de-a lungul dezvoltarii lor, la abuz, neglijare, violenta domestica sau in mediile in care traiesc ori prin absenta unui camin ori a caldurii si afectiunii parentale. Si este evident ca aceasta trauma cronica poate determina probleme importante de invatare sau comportamentale.

Trauma este in mod special o provocare pentru educatori deoarece copiii adesea nu isi exprima distresul  intr-un mod usor recognoscibil – si isi pot masca suferinta cu comportamente de tipul celor agresive sau deranjante.

Asa cum spune Nancy Rappaport, pedopsihiatru specializat pe rezolvarea problemelor mentale  aparute in mediul scolar „copiii sunt maestri in a se asigura ca nu le vedem ranile”, ei ivatand sa se protejeze in aceste moduri disfunctionale deoarece tocmai disfunctionalitatea i-a incurajat in acest sens.

Identificarea simptomelor traumei la copii ii poate ajuta pe educatori sa le inteleaga aceste comportamente care creeaza confuzie. Si, de asemenea, ajuta la evitarea diagnosticarii lor gresite, mai ales ca aceste simptome pot mima alte tipuri de probleme, cum ar fi ADHD-ul sau alte tulburari comportamentale.

Pe scurt, obstacolele in invatare pe care le experientiaza acesti copii includ:

  • Dificultati in formarea relatiei cu profesorii,
  • Autoreglare emotionala deficitara,
  • Gandire negativa,
  • Hipervigilenta,
  • Deficiente ale functiilor executive.

 

Trauma si dificultatile in formarea legaturilor

Copiii care au trait experiente de neglijare sau abuz si, as adauga, si cei care au trait experiente de respingere sau abandon – reale sau percepute- au dificultati in formarea relatiilor cu profesorii, un prim pas necesar pentru o buna adaptare scolara.

Ei invata sa fie precauti cu adultii, chiar si cu aceia care par de incredere, deoarece s-au simtit ignorati sau tradati de cei de care depindeau.

Acesti copii nu au contextul cererii de ajutor”, noteaza Dr. Rappaport, consultant scolar si psihiatru asociat al Scolii Medicale de la Harvard. „Ei nu au un model pentru un adult care le recunoaste si le satisface nevoile”.

Multi dintre acesti copii nu si-au putut dezvolta un atasament sigur fata de adultii din viata lor. „Copiii care nu si-au dezvoltat un model timuriu de incredere in oameni, ca persoane iubitoare, de incredere si care vor avea grija de ei, explica si dr. Howard, au nevoie de sprijin pentru a forma astfel de relatii”.

Una dintre provocarile in acordarea acestui tip de suport este aceea ca acesti copii au comportamente negative, iar scolile adesea folosesc sisteme disciplinare care implica retragerea atentiei si suportului, mai mult decat adresarea acestor comportamente.

In loc de a-i indeparta, suspenda pe acesti copii, scolile ar trebui a lucreze cu ei pentru schimbarea comportamentului lor. Cand un copil reactioneaza in clasa, ar fi util ca profesorii sa recunoasca emotiile puternice care stau in spatele comportamentului inadecvat. Si, inainte de a se grabi cu un plan comportamental – acordarea de puncte pentru comportamente negative sau retragerea privilegiilor, sau suspendarea –ar fi utila identificarea emotiilor care stau in spatele comportamentului copilului. „Inteleg ca esti foarte FURIOS ca Andrei a luat markerul pe care il doreai tu!” este un mod de abordare posibi. Iar atunci cand adultul greseste cu privire la cauza suparari copilului, el il va corecta, dar va fi pus in situatia sa o faca si, automat sa se orienteze spre sine, spre supararea lui si spre legatura dintre aceasta si comportamnt.

Doar identificand si numind emotia ii poate ajuta pe copii sa se apropie de o exprimare mai potrivita a acesteia. Comunincandu-i ca il intelegi, este un prim pas necesar  pentru a-l ajuta pe copil sa invete sa se exprime in moduri care  nu il ideparteaza de oameni ce il pot ajuta.

 

Reglarea emotionala deficitara

Copiii cu traume au adesea probleme in a-si gestiona emotiile puternice. Cand sunt mici, copiii invata sa se aline fiind calmati si alinati de catre adultii din viata lor. Daca nu au avut aceasta experienta, „aceasta lipsa de alinare, parte a sistemului de atasament securizant, contribuie la dereglarea emotionala cronica la care ajung” (dr. Howard)

La scoala, este nevoie ca profesorii sa ii sustina si sa ii antreneze pe acesti copii sa se calmeze si sa isi regleze emotiile. „Trebuie sa le fim parteneri in gestionarea comportamentului lor”, spune dr. Rappaport. „Reglarea impreuna cu cineva se petrece inaintea autoreglarii. Trebuie sa ii ajutam sa realizeze controlul pentru a schimba canalul atunci cand sunt suparati.” Ei au nevoie de antrenament si practica in ceea ce priveste scaderea intensitatii emotiilor atunci cand sunt coplesiti, adauga ea.

 

Gandirea negativa

O alta provocare in ceea ce ii priveste pe copiii traumatizati este aceea ca ei dezvolta credinta ca sunt rai, si ceea ce se intampla cu ei sau ceea ce patesc, este vina lor. Aceasta conduce la asteptarea ca oamenii nu ii vor placea si nu ii vor trata bine. „Sunt un copil rau. De ce as fi bun la scoala? Copiii rai nu fac lucruri bune nici la scoala”.

Copii traumatizati dezvolta ceea ce dr. Howard spune „o predispozitie spre caracteristici ostile” – ideea ca toti cei din jur sunt impotriva lor. Astfel, daca un profesor spune „Stai jos, la locul tau”, ei aud aceasta replica mult exagerata, incarcata de furie si nedreapta. Si de aceea vor  reactiona imediat si cu iritare. „Ei vad negativul acolo unde este neutru” (dr. Rappaport).

Pentru a demonta aceasta gandire negativa, ei trebuie ajutati sa inteleaga faptul ca nu sunt „copii rai”. Iar pentru a schimba aceste patternuri de gandire, un prim pas este acela de a a invata sa recunoasca aceasta tendinta a lor de a aprecia lucrurile in alb si negru.

Uneori copiii nu sunt capabili sa participe la activitatile scolare deoarece ei sunt paralizati de frica de a face greseli si aceasta frica se transpune intr-un comportamnet care poate parea opozant. „O greseala care noua ni se poate parea banala este resimtita exagerat de ei,” explica dr. Rappaport, „daca in experienta lor o greseala minora a determinat furia si pedeapsa din partea adultilor.” Ei au nevoie nu doar de suport pentru a reusi sa se descurce, sa aiba succes la scoala dar au nevoie de sprijin si pentru a invata sa observe acest suport si, de asemenea, au nevoie sa invete ca greseala este o parte necesara din invatare.

 

Hipervigilenta

Unul dintre simptomele clasice ale traumei este hipervigilenta, care se refea la tendinta de a fi in alerta in mod excesiv fata de pericol. Din punct de vedere psihologic se numeste hiperarousal. „Acesti copii sunt instabili, au recatii exagerate. Ei pot avea comportamente exagetate, lipsite de control” spune dr. Howard.

Aceasta hipervigilenta poate aparea ca un hiperactivism, ceea ce conduce spre diagnosticarea gresita a acestor copii cu ADHD. Agitatia lor cronica, poate conduce la tulburari de somn sau iritabilitate cronica.

Profesorii trebuie sa ii ajute sa se linisteasca atunci cand ceva din clasa determina o izbucnire emotionala. Cand o astfel de situatie apare, cheia este in a-i ajuta sa isi ajusteze emotiile dar intr-un mod controlat.

Adultiii trebuie sa se conecteze la emotiile lor cele mai intense. Daca poti sa te conectezi la ceea ce ei incearca sa iti transmita, s-ar putea calma. S-ar putea sa functioneze si daca faci o incercare – nu trebuie sa identifici neaparat emotia ci sa incerci sa ghicesti, pentru ca ei te vor corecta.

 

 

Provocarile functiilor executive

Traumele cronice, lipsa de afectiune resimtita de copii in timp indelungat, neglijarea, afecteaza memoria copiilor, abilitatea lor de a fi atenti, de a planifica, de a intelege si stabili strategii de solutioare a unor situatii. De asemenea, copiii cu ADHD ca si cei cu traume pot fi afectati la acest nivel. Di acest motiv diagnosticarea gresita a copiilor apare frecvent.

Dificultatile de planificare, organizare, deficitul memoriei de lucru au efect nu doar in ceea ce priveste indeplinirea sarcililor scolare, dar si abilitatea copilului de a-si planifica propriul comportament, si sa decida in ce fel sa isi comunice nevoile si  emotiile.

Un aspect care ii deranjeaza predominant pe copiii traumatizati este dificultatea de predictibilitate asupra viitorului –sa nu stie ce urmeaza este destabilizator pentru copii si creeaza anxietate. Pe ei ii ajuta sa li se tot repete ce urmeaza si ce se asteapta de la ei. De asemenea este importanta mentinerea cerintelor formulate si a efectelor respectarii/nerespectarii lor, adica stabilitatea.

O alta functie executiva care poate fi scazuta  este abiltiatea de a relata despre sine – limbajul interior care ii ajuta sa isi planifice actiunile in vederea indeplinirii sarcinilor. Este o abilitate pe care copiii mici si-o dezvolta ascultandu-i pe parinti cand le vorbesc si, daca nu au avut aceasta experienta, trebuie sa fie invatati in acelasi mod: spunandu-li-se de catre adulti.

 

Focusarea pe atentia pozitiva

De asemenea, pentru a ne conecta cu acesti copii care au fost traumatizati si a-i ajuta sa isi dezvolte abilitatile care le lipsesc, Dr. Rappaport subliniaza imporranta acordarii unei atentii pozitive atat de mult cat este posibil.

Copiii care au trecut prin experienta neglijarii se pare ca se simt mai bine provocandu-i pe adultii de care depind decat conformandu-se cerintelor acestora. Atentia negativa este rapida, predictibila si eficienta. Noi trebuie sa facem atentia pozitiva la fel de rapida, predictibila si eficienta.

Dar atentie pozitiva nu inseamna doar sa ne rugam de ei sa aiba comportamentul dorit („hai, te rog fii ascultator…” sau „fa-ti temele”) dar si sa ne exprimam caldura si blandeteape care probabil ca nu le-au castigat.

Surprinzandu-i pe copii cu „momente intamplatoare de bunatate”, ii putem ajuta sa se dezobisnuiasca de obiceiul de a izbucni pentru a primi atentie.

O metoda utila pentru profesori cand un copil izbucneste si acapareaza intreaga energie a clasei a fost sa isi staileasca sa le acorde atentie pozitiva din 5 in 5 minute pentru a-i opri din aceste izbucniri si acapararai negative.

 

 

Traducere din

https://childmind.org/article/how-trauma-affects-kids-school/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210