De la copil la adult


copii-adulti

 

 

 

 

De la copil la adult

 

O alta etapizare a cresterii si dezvoltarii pana la maturitate.

 

 

 

 

 

 

Stadiile dezvoltarii:

 

1. Stadiul dublului

 

Este primul stadiul al dezvoltarii, stadiu in care eul copilului este nediferentiat de cel a mamei sau al primei persoane care acorda ingrijire. Este o perioada de solitudine si unitate in care timpul nu conteaza, o curgere de energie in ambele sensuri. Bebelusul se simte ca şi cum parintele ar fi o adevarata extensie a sa. Apropierea de parinte sau ingrijitor este foarte importanta. Este un stadiu “marsupial”. In acest stadiu al dezvoltarii, o mama, un tata sau ingrijitor simte nevoia copilului de a fi intr-un marsupiu (pentru a veni in intampinare acestei nevoi avem acum dispozitive in care sa ne purtam bebeluşii). Ritmul natural al parintelui devine si cel dupa care traieste copilul; vocea parintelui, sunetul, mirosul, respiraţia şi emotiile sunt impartasite de bebelus, acceptate ca si cum nu ar fi nici un inceput sau sfarsit intre cei doi.

 

In acest mod oamenii invata sa aiba incredere. Cand bebelusului ii este foame ii este oferita mancare; cand bebelusul se uda, maini iubitoare il fac sa se simta uscat şi confortabil; cand bebeluşsl sufera se fac incercari de ameliorare a durerii; cand are nevoie de reconfortare, maini blande il mangaie si o voce suava il alinta.

 

In acest mod invata sa aiba incredere – si daca aceste lucruri se intampla suficient de frecvent pentru ca dezvoltarea copilului sa progreseze intr-o maniera sanatoasa, inseamna ca a avut ceea ce numeşte D. W. Winnicott “un parinte suficient de bun”.

 

Atunci cand ele nu au loc suficient de des, copiii invata sa perceapa lumea ca incapabila sa-i inteleaga si sa vina in intampinarea nevoilor lor.

 

In primele cateva luni de viaţa, bebelusul nu se simte diferentiat de restul lumii. Este un sentiment de unitate, nici o relatie “eu-tu” – nici un sentiment al vreunei persoane, loc sau obiect care are o pozitie in exteriorul celui care percepe.

 

Iniţtal dublul este intr-adevar o extensie a bebelusului dar incurajeaza relationarea.

 

Mai tarziu dublul este un sentiment interiorizat de a fi vazut, inteles prin grija compasiva a parintelui.

 

 

2.      Stadiul oglinzii 

 

Oglinda ofera informaţii din exterior nu neaparat congruente cu vocea interioara.

 

Oglindirea este procesul prin care se reflecta cee ace se vede pentru a cunoaste exteriorul dar, in egala masura, interiorul.

 

Daca oglindirea este sensibila, poate oferi o traversare lipsita de pericole din interior catre grupul mare sau societate, ajutandu-ne sa inţelegem nu numai cum ne vedem din interior, ci şi cum suntem percepuţi de alţii.

 

Daca oglindirea este dura şi punitiva, distorsioneaza calea dinspre interior catre obiectul exterior; este dificil pentru un copil sa experimenteze şi sa se inţeleaga pe sine in contextul mai larg daca feedback-ul din lumea exterioara este resimţit ca evaluativ şi ameninţator.

 

Daca funcţia dublului a fost suficient reprezentata in familie, individul poate sa foloseasca efectiv oglindirea cand ajunge intr-o situaţie corespondenta. Cand oglindirea este sensibila – cand ceea ce se spune atinge o coarda interioara – se simte conectat, vazut şi inţeles de lumea din exterior. Daca sunt spuse lucruri dure, resimţite ca incongruente cu sentimentele interioare, dezvolta o senzaţie de a nu fi fost niciodata aşa cum este şi se simte incapabil sa se conecteze sau sa satisfaca expectaţiile exterioare. Conectarea la lume este slabita.

 

Oglindirea joaca un rol important in modul in care copilul in creştere invaţa sa se autoperceapa.

 

In acelaşi fel in care copiii de doi ani muncesc mult pentru independenţa fizica spunand “pot sa fac asta singur”, adolescenţii lupta pentru independenţa emoţionala sau pentru un eu diferenţiat. Mesajul lor este clar: “Eu nu sunt tu” – ca par, haine, gusturi şi respingeri, prieteni.

Şi aşa cum le dam celor de doi ani sarcini potrivite varstei pentru a-şi dezvolta sentimentul de autonomie, adolescenţii au nevoie de responsabilitaţi adecvate şi de libertaţi pentru a-şi dezvolta individualitatea. Copilul de doi ani spune: “lasa-mi corpul sa fie separat”, “lasa-ma sa-mi ridic singur furculiţa la gura şi sa mut singur scaunul”. Adolescentul spune: “lasa-mi eul sa fie diferit”, “lasa-ma sa-mi urmez propriul curs de acţiune, preferinţele şi respingerile şi sa experimentez viaţa printr-un eu centrat pe mine şi nu pe parinţii mei”.

 

Daca o societate este restrictiva, un adolescent nu are nevoie sa devieze mult pentru a se diferenţia; intr-o societate permisiva el trebuie sa mearga puţin mai departe pentru a se diferenţia de norma.

 

Adolescentul trebuie sa realizeze ruptura pentru a se reintoarce ca persoana diferita.

 

3.      Stadiul eului auxiliar

 

Stadiul eului auxiliar anunţa conştiinţa celuilalt, a ceva dincolo de nevoile şi  dorinţele narcisice ale copilului. Incepe sa aibă conştiinţa faptului ca lumea este plina de alţi oameni diferiţi de el.

 

Iar daca a fost dublat şi oglindit adecvat, a dezvoltat un sentiment al eului suficient de puternic astfel incat sa empatizeze cu un Alter.

Prin dublarea reuşita, copiii invaţa ca nu sunt singuri şi ca universul este un loc prietenos unde nevoile sunt percepute şi satisfacute; invaţa ca eul este un loc interior de unde pot sa capete susţinere şi faţa de care sunt liberi sa se mişte fara ca acesta sa dispara.

 

Oglindirea sensibila ofera o trecere lipsita de pericole din lumea interioara a dublului catre lumea exterioara a celuilalt; ofera copilului reflectari şi informaţii despre sine pe care le poate utiliza pentru automodelarea necesara integrarii in reţeaua sociala.

 

Apoi, o data cu conştientizarea celuilalt apare o capacitate de a trai ca fiinţa printe ealte fiinţe, de a-şi ocupa locul ca membru al societaţii.

Acum eul trebuie sa fie suficient de puternic pentru a tolera evenimentele negative.

 

Copilul a invaţat sa aleaga şi sa fie ales, sa ofere şi sa primeasca, sa simta compasiune pentru alţii.

 

A invaţat ca punctul sau de vedere nu este singurul, ca echilibrul, empatia şi fairplay-ul sunt cerute pentru a trai fericit printre alţii.

Stadiul eului auxiliar este unul al intrarii in societate, avand interiorizat dublul sau caminul, oglindirea sau sinele reflectat.

 

 

 

4.      Stadiul inversiunii de rol

 

Stadiul inversiunii de rol apare atunci cand Eul este complet si suficient de independent pentru ca individual sa poata sa stea pe picioarele lui si sa se confrunte cu altul, deoarece numai atunci o persoana poate intr-adevar sa se puna in pielea altuia.

 

O persoana care este capabila sa inverseze rolurile are posibilitatea sa-si echilibreze nevoile, dorintele cu cele ale altuia, intelegand ca oamenii nu sunt insule, ci traiesc in contextul celorlalti. Este momentul, dupa cum spune Moreno, cand “te voi vedea pe tine prin ochii tai si tu ma vei vedea pe mine prin ai mei”.

 

Este mai mult decat empatia, capacitatea de a simti si experimenta viata pentru un moment din afara Eului, chiar sa te uiti inapoi la tine din acea pozitie. Este una dintre cele mai pure forme de comunicare intre doi oameni pentru ca esti capabil sa comunici nu numai de la Eu la Eu, ci din interiorul Eului poti sa fi alaturi de alt Eu si sa comunicati ca unul. (Acest lucru functioneaza numai daca Eul fiecarei persoane este intact si limitele fiecarei personae sunt la locul lor).

 

A inversa rolurile nu inseamna sa dispari in celalalt. Mai degraba inseamna sa intri de bunavoie in inima si ochii celuilalt, sa vezi lumea din punctul de vedere din care el ar putea-o vedea, stiind ca aceasta este o calatorie inauntru si apoi din nou afara, o vizita trecatoare intr-un alt univers.

 

Putem spune in acest caz ca acest stadiu al inversarii rolurilor este unul in care Eul s-a dezvoltat si adaptat destul pentru a putea tolera o calatorie temporara in afara sa.

 

Este un act de incredere, nu neaparat in celalalt, ci in soliditatea si solidaritatea existente inauntrul propriului Eu.

 

 

Inversarea de rol le permite oamenilor sa vada viata si pe ei insisi din alta perspective: “Fiul, care este in continuare el insusi”, spune Zerka Moreno, “trebuie sa simta si sa se perceapa cam cum simte si il percepe mama lui; mama, acum fiu, trece prin acelasi proces.”

 

Cand nu suntem capabili sa parcurgem aceste stadii ale individuarii, trecem prin viata ca incarnare a parintelui, simtind mereu nevoia de a ne atasa de orice lucru din afara noastra, persoana obiect sau loc. Aceasta, bineinteles, este codependenta, sau selful nediferentiat in cautarea unui self de care sa se ataseze.

 

In tratarea codependentei este necesar sa ne intoarcem la stadiul dublului si sa lucram pe dublu, oglinda, eu auxiliar si inversare de rol, reconstruind si retraind ceea ce nu s-a intamplat complet la vremea respectiva.

 

 

 

Din

TIAN DAYTON, PH. D. - Drama interiara, Psihodrama si Terapia Experientiala

 

 

 

 

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210