Copilul anxios – adesea produsul unui parinte anxios

parent anxiety

Ca parinti toleram cu greu emotiile negative ale copiilor nostri. Exprimarea tristetii, deprimarii, suferintei sau temerii este greu de suportat de parinti, acestia dorindu-si pentru copiii lor doar o permananta stare de relaxare si bucurie. Ca urmare, ne straduim adesea sa ii ferim de situatii si experiente negative si facem eforturi pentru a evita disconfortul. Insa evitarea reduce considerabil zona de confort deoarece ajungem sa facem tot mai putine lucruri de teama de a nu se intampla din nou ceva rau.

Cand ii ingradim copilului explorarea mediului din aceasta dorinta de a fi prevazatori, precauti fata de eventuale situatii si experiente nefavorabile care l-ar face sa fie trist, deprimat, sa sufere, etc., de fapt ii limitam sansa de a se confrunta cu situatii variate in care poate invata lucruri noi si, mai ales, in care invata sa faca fata provocarilor si isi construieste increderea in sine.

Increderea in sine este rezultatul a ceea ce facem, ea se construieste pe masura ce invatam sa facem diferite lucruri, pe masura ce rezolvam probleme noi, ne implicam in actiuni si observam ca ne descurcam. Iar pentru a ajunge la formarea increderii trebuie sa trecem prin experiente iar copilul sa fie incurajat spre experiente si nu limitat, „tinut deoaparte”.

Ca parinti putem sprijini dezvoltarea increderii copilului fiind alaturi de el in situatiile prin care trece, incurajandu-l spre explorare si asigurandu-l de prezenta noastra, de asemenea furnizandu-i feed-back-uri atat de valoaroase pentru el, care ii confirma capacitatile. Astfel, reactii de genul „bravo” „ai reusit”, „ai facut o treaba grozava” sunt reactii care stimuleaza explorarea si il fac sa constientizeze ca el este autorul acelor rezultate, ceea ce contribuie la devoltarea increderii. De asemenea atunci cand experientiaza esecul, sustinerea prin reactii adecvate de intelegere si validare a emotiilor traite sunt la fel de importante: „a fost un lucru foarte dificil si faptul ca ai incercat sa il faci arata ca este foarte curajos”, „cu siguranta ca data viitoare va fi mult mai bine, caci uneori un lucru bine facut are nevoie de mai multe repetitii”, „inteleg ca esti trist, este dureros sa vezi ca uneori lucrurile nu ies asa cum ti-ai dori”, etc.

Astfel de reactii au mai multe beneficii:
- transmit copilului mesajul ca parintele este langa el, atent la el, la ceea ce face,
- incurareaza exploarea deoarece este stimulat de persoane semnificative pentru el,
- primeste apreciere pentru eforturile sale, ceea ce stimuleaza implicarea copilului in alte actiuni si activitati,
- invata despre emotii si ca ele pot fi controlate.
Atunci cand avem un copil anxios este util sa ne indreptam putin privirea asupra noastra, a parintilor lui, si sa ne observam comportamentul punandu-ne o serie de intrebari: ce facem noi in viata de zi cu zi? Cum relationam cu copilul si ce mesaje ii transmitem? Cum ne comportam in diferite situatii de viata?

Adesea, teama proprie a adultilor de un eventual esec este proiectata pe copii, parintii ajungand sa ii limiteze in actiune dintr-o ingrijorare exagerata, ea fiind de fapt o teama de emotiile negative care insotesc acest esec. Daca suntem parinti prea ingrijorati cu privire la suferintele copiilor nostri, ar trebui sa ne facem propriile evaluari asupra experientelor emotionale. Deoarece adesea ingrijorarea este doar o forma de evitare a emotiilor, fie ele pozitive sau negative, intensitatea lor precum si lipsa capacitatii de control a acestora ne sperie.

Adultii anxiosi percep emotiile ca amenintatoare, fac eforturi pentru a se feri de ele si aceasta datorita dificultatilor de a le intelege si credintei ca nu le pot controla.
De asemenea adultii anxiosi, cei deosebit de vigilenti fata de un potential pericol sau amenintare, ori cei care nu suporta situatiile de incertitudine evita trairile emotionale pentru a-si castiga controlul asupra propriilor experiente. Ei ajung astfel, sa invalideze emotiile celor mici, acestia invatand la randul lor teama de experientele emotionale.
Mesaje de invalidare a experientelor emotionale: „nu mai plange ca ne vad oamenii”, „vai ce rusine, baiat mare si plange”, „nici macar nu te-ai lovit, si plangi atata”, „nu ai de ce sa suferi”, „ce stii tu despre fericire?!”

Abia atunci cand vom realiza aceste lucruri vom putea sa corectam mai intai propriul comportament si apoi sa construim increderea in sine spre dezvoltarea autonomiei, a echilibrului emotional si increderii in sine a copilului nostru.

Pentru o mai buna exemplificare voi prezenta o poveste ce imi pare edificatoare pentru ceea ce am prezentat mai sus.

Puiul de urs

"A fost odata ca niciodata ca de nu ar fi nu s-ar povesti. Intr-un tinut foarte indepartat la poalele muntelui, intr-o padure frumoasa traia o ursoaica cu puiul ei, impreuna cu celelalte animale din padure. Si cat era ziua de lunga ursoaica nu-si vedea capul de treburi; pe langa treburile pe care le facea in mod obisnuit, era atenta ca puiul ei sa nu faca ceva care sa ii pericliteze siguranta.

Nu isi lasa puiul sa culeaga mure de frica sa nu se intepe in tufele de mure, nici sa manance miere din stupul de albine pentru ca se temea sa nu il intepe albinele, nici sa mearga singur la rau sau impreuna cu ceilalti pui de animale pentru ca nu credea ca se va descurca fara ea. Puiul de urs nu avea voie sa se joace cu ceilalti pui de animale, ceea ce il facea sa se simta destul de trist.

Si asa decurgeau zilele petru puiul de urs si mama lui, pana intr-o zi, cand ceva neasteptat s-a intamplat. In timp ce mergea prin padure ca sa culeaga mure, ursoaica si-a prins laba intr-o capcana. A incercat sa se elibereze dar, oricat a incercat, nu a reusit sa se elibereze. In tot acest timp, nu se gandea decat la puiul ei care era singur si la posibilitatea ca nu o sa-l mai vada niciodata.

Si atunci si-a dat seama ca nu l-a invatat cum sa-si procure hrana, cum sa faca fata dificultatilor care apar in padure. Si a luat atunci o hotarare: ca daca va scapa din aceasta situatie, isi va invata puiul sa se descurce singur si sa faca fata cu succes situatiilor care apar in viata, invatandu-l si lasandu-l sa experimenteze. Si cum statea si se gandea la toate aceste lucruri, a vazut o solutie prin care sa iasa din aceea capcana, lucru pe care nu-l vazuse inainte fiind asa de preocupata sa scape cu orice pret.

Dupa ce s-a eliberat, s-a dus fericita la puiul ei, l-a luat in brate si i-a spus ca de acum inainte lucrurile se vor schimba.

Si a inteles ca din prea multa dragoste, nu il lasase sa fie si sa devina ceea ce poate el sa fie si sa devina."

Preluata de pe www.psihoterapia.eu

logo2-bw          site partener         copsi bw

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210