Hiperactivitatea cu Deficit de Atentie (ADHD)

adhd

Este termenul utilizat cel mai adesea in prezent, pentru a desemna o tulburare specifica de dezvoltare prezenta atat la copii cat si la adulti, care este formata din deficite de reglare a nivelului de activitate la cerintele situationale, controlul impulsului si dificultati de mentinere a atentiei.
Majoritatea parintilor care observa aceste problematici la propriul copil se simt raspunzatori pentru ele, adesea se cred vinovati ...
considerand comportamentul copiilor lor ca fiind rezultatul capacitatii lor de a educa adecvat si, ca urmare se simt vinovati, cu incredere scazuta in abilitatile lor parentale si intra adesea intr-un cerc vicios al comportamentelor neadecvate fata de copil, problemele comportamentale ale acestuia amplificandu-se.
Sentimente de incompetenta in ceea ce priveste gestionarea comportamentului copiilor cu ADHD au de asemenea educatorii, cadrele didactice sau orice alti adulti care se ocupa de acesti copii.
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie este o tulburare de comportament care debuteaza in copilarie si se mentine, intr-o forma specifica, diferita, la varsta adulta.
Caracteristicile majore ale tulburarii ADHD sunt:

  1. Distractibilitatea atentiei: Sarcinile sunt întrerupte rapid si nu sunt finalizate. Acest lucru se observa mai ales in cazul activitatilor ce necesita efort intelectual sustinut. Aceste manifestari apar mai pregnant în cazul activitatilor impuse din exterior (de exemplu teme, sarcini scolare). Copiii trec frecvent de la o activitate la alta, pierzându-si aparent interesul pentru una dintre sarcini, deoarece sunt distrasi de cealalta. In sarcinile placute capacitatea de implicare si mentinere este mai mare dar, si in acest caz, copiii necesita pauze mai dese decat semenii lor de aceeasi varsta.
  2. Comportamentul impulsiv. Copiii cu tulburare hiperkinetica au tendinta de a actiona brusc si fara a se gandi anterior. Comparativ cu copiii de aceeasi varsta ei nu sunt capabili sa amane anumite nevoi pana la momentul in care acestea ar putea fi indeplinite. Ei ofera raspunsurile inainte ca intrebarea sa fie complet formulata si ii întrerup adesea pe ceilalti. Par nerabdatori, si actiuneaza sub impulsul momentului, neavand capacitatea de autocontrol. Li se reproseaza adesea aceste trasaturi, unii adulti considerandu-i rau intentionati, insa lor le lipseste realmente capacitatea de autocontrol.
  3. Activismul excesiv sau agitatia psiho-motorie. Copiii cu tulburari hiperkinetice se fac remarcati mai ales la gradinita si în scoala primara prin faptul ca sunt extrem de nelinistiti si in continua miscare. Aceste probleme apar mai ales in situatiile care necesita liniste. Ei se ridica frecvent in timpul orelor sau in alte situatii in care ar trebui sa stea asezati; le este dificil sa se joace in liniste, alearga si se catara permanent. Aceasta agitatie nu depinde de anturaj sau de cerinte.

Problemele mentionate anterior sunt mai vizibile in situatiile in care se cere o rezistenta mai crescuta din partea copilului, de exemplu in timpul orelor, al efectuarii temelor sau in timpul meselor. La majoritatea copiilor aceste probleme nu apar deloc sau apar intr-o forma mai redusa atunci cand se afla intr-un mediu nou, cand sunt confruntati cu un singur adversar sau atunci cand desfasoara o activitate preferata, chiar daca aceasta solicita intr-un anumit grad atentia (de exemplu jocurile pe computer).

Tulburarile de mai sus sunt adesea insotite de alte manifestari comportamentale dintre care amintim comportamentul opozant si cel agresiv, respectarea deficitara a regulilor, o varietate mare in executarea sarcinilor, intarzierile in dezvoltare, stima de sine scazuta si nesiguranta cu privire la propria performanta.

Comportamentul opozant este adesea marcant la copiii diagnosticati cu ADHD, ei manifestand opozitie fata de cerintele adultilor care sunt acceptate de majoritatea copiilor.
Comportamentul agresiv. Multi copii cu tulburare hiperkinetica se enerveaza usor si se bat. In raport cu cei de aceeasi varsta, copiii hiperkinetici sunt mai bagareti, comportandu-se ca niste clovni, întrerup activitatile altora fiind enervanti pentru cei din jur. Ei adesea incearca sa domine si sa controleze.
Intarzieri in dezvoltare si scaderea performantelor scolare. O alta caracteristica a copiilor cu ADHD este faptul ca incep sa aiba intarzieri in dezvoltare, intarzieri care se observa adesea incepand cu scolaritatea deoarece instabilitatea psihomotorie si deficitul de atentie ii fac sa fie neindemanatici, au tulburari de coordonare si, ca urmare, ajung la performante mai scazute in ceea ce priveste achizitia scrisului, cititul dar si dezvoltarea limbajului. Astfel, ajung sa aiba probleme de invatare si uneori repeta clasa. Ei au un scris urat datorita neindemanarii sau dificultatilor de coordonare. Inca din perioada de gradinita pot fi observate intarzieri in dezvoltare, mai ales în ceea ce priveste limbajul, desenul si coordonarea miscarilor.
Incredere de sine scazuta si neîncrederea in propriile performante. Dezvolta anxietate si nesiguranta si au mai putina incredere in sine decat altii. Acest lucru este valabil in special in acele situatii in care sunt implicate performantele scolare. Comparativ cu celelalte probleme mai vizibile, aceasta dificultate este de cele mai multe ori mai putin evidenta. Din cauza acestor probleme, parintii copiilor hiperchinetici au certuri frecvente cu copiii, iar educatorii sau profesorii ii considera problematici si deranjanti, sunt adesea respinsi de catre cei de aceeasi varsta datorita problemelor hiperchinetice din timpul jocului sau a comportamentul agresiv.
Frecventa si evolutie

Tulburarile hiperkinetice se afla printre cele mai frecvente tulburari care se manifesta la copii.

De asemenea, frecventa tulburarii este mai mare la baieti decat la fete. Tabloul clinic este marcat de instabilitate psihomotorie si impulsivitate la baieti si de tulburari privind atentia la fete.

O data cu varsta instabilitatea psihomotorie se atenueaza dar persista deficitul de atentie.

Etiologie

Tulburarea ADHD are atat o determinare genetica cat si de mediu. Se considera ca in familia in care un copil a fost diagnosticat cu aceasta tulburare, cu siguranta unul dintre parinti sau o alta ruda apropiata a avut ADHD, cel mai adesea nediagnosticat sau necunosut ca tulburare, insa parintii isi pot aduce aminte ca erau considerati copii “rai”, “neascultatori” sau dificil de educat.

Evolutia tulburarii este influentata puternic de relatiile interpersonale, evenimentele de viata si tratament insa are o baza neurologica. Una dintre teoriile de specialitate vorbeste despre o serie de intarzieri de dezvoltare a conexiunilor cerebrale care afecteaza inhibitia si autocontrolul. Astfel, s-a observat ca daca lobul frontal este afectat, persoana respectiva reacţioneaza fara sa gandeasca sau sa-si planifice in prealabil raspunsurile. Deci se considera ca principalele funcţii ale lobului frontal sunt: inhibiţia reacţiilor, planificarea si flexibilitatea mentala (dr. Cristopher Green 2009). Performanţa slaba in ceea ce priveste inhibarea reacţiilor neadecvate, planificarea si anticiparea deficitara a raspunsului, flexibilitatea mentala redusa, se explica prin disfuncţii ale creierului in zona frontala (Grand L. Flick 2004).

O alta cauza invocata a tulburarii ADHD este tulburarea functiei transmitatorilor cu rol predominat in echilibrul dintre dopamina si noradrenalina (Barkley, 2000).

Celulele cerebrale numite neuroni sunt cele care trasmit informaţia la nivelul creierului. Trasmiterea informaţiilor se face prin intermediul sinapselor, spaţiul dintre doua celule nervoase. Pentru ca un mesaj sa treaca de la o celula la cealalta, este nevoie ca prima celula numita celula presinaptica sa secrete o substanta chimica numita neurotransmitator care are rolul de a stimula cea de a doua celula nervoasa, celula postsinaptica. Dupa ce transmitatorul si-a indeplinit misiunea, rezidurile produse sunt distruse de un sistem enzimatic (sistemul de curatenie). Au fost identificaţi 50 de neurotrasmiţatori si peste 100 de substanţe chimice (dr. Christopher Green, 2001)

In cadrul ADHD, amandoua substantele sunt fie produse in cantitati reduse de celule presinaptice, fie preluate mai puţin eficient de celulele post sinaptice (Grand L. Flick,2004).

Principala diferenţa intre persoanele care au ADHD si cei care nu sufera de aceasta afectiune tine de echilibrul intre substantele neurotransmiţatorilor dopamina si noradrenalina (dr. Cristopher Green 2009).

Cele doua substanţe chimice au actiuni diferite.

Dopamina intervine in cresterea concentrarii atenţiei, si o rezistenţa crescuta la factori perturbatori externi sau interni. Este important nivelul dopaminei, care in concentrare adecvata, permite pastrarea concentrarii atentiei asupra activitatilor importante. Nivelul dopaminei prea ridicat sau sub nivelul unei concentrarii adecvate, poate tulbura concentrarea atenţiei asupra activitaţilor importante, poate determina o rezistenta scazuta la stimulii perturbatori sau poate determina desfasurarea de activitati repetitive sau obsedante pentru o anumita sarcina.
Noradrenalina este o alta substanta chimica din creierul nostru care intervine in reactiile noastre de tipul “lupta sau fugi”. Noradrenalina ne menţine in stare de alerta, ne tine atentia alerta asupra lucrurilor neobisnuite si sa reactionam adecvat pentru evenimente importante.
Serotonina este responsabila, cel puţin partial, de medierea comportamentelor hiperactive si impulsive (dr. Iuliana Dobrescu, 2005).

Diagnosticarea ADHD

Deoarece tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie este una complexa, procesul de diagnostic impune evaluarea copilului si a mediului sau din mai multe persepective. De aceea este necesara colaborarea unei echipe diagnostice, care evalueaza datele medicale, psihologice, comportamentale si educationale. Un diagnostic complet cuprinde evaluarea psihlogica, evaluarea educationala si date culese de la parinti, profesori, evaluarea medicala, realizata de medicul pediatru si medicul neuropsihiatru.

Interventia psihoterapeutica in cazul tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie

Tratamentul tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie implica urmatoarele:

  1. Psihoterapie prin implicarea familiei si a copilului care consta in implementarea unor masuri psihologice si pedagogice în familie;
  2. Psihoterapie si interventii de natura pedagogica in gradinita sau la scoala;
  3. Psihoterapia copilului;
  4. Terapia medicamentoasa.

Important este ca masurile sa fie implementate in mediul in care apar probelemele comportamentale.

Psihoterapia cuprinde interventii terapeutice cu parintii si copiii, astfel:

1. Pregatirea parintilor pentru implementarea programelor de management comportamental implica:

  • intalniri saptamanale cu parintii in care psihoterapeutul le da parintilor materiale informative si ii invata tehnici de gestionare a comportamentelor problematice, de dezvoltare a comportamentelor pozitive ale copilului,
  • invatatorul sau profesorii pot fi ajutati prin invatarea unor tehnici de management al comportamentelor problematice la clasa.

2. Interventiile terapeutice cu copilul presupun:

  • imbunatarirea controlului furiei in situatii sociale provocative,
  • invatarea unor modalitati de relaxare cu efecte pe plan comportamental si pe planul conceptului de sine, de asemenea cu efecte in cresterea sustinerii atentiei la sarcina, imbunatatirea autocontrolului,
  • tehnici de focalizare pentru cresterea simtului corporal (se pune accentul pe a-l ajuta pe copil sa devina constient de starea sa in situatiile problematice),
  • tehnici pentru construirea identitatii personale a copilului, intarirea functiilor de contact, cresterea contactului copilului cu simturile, corpul si emotiile sale.

logo2-bw          site partener         copsi bw

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210