Ce sa le oferim copiilor nostri?

radacini si aripi

 

 

Ne intrebam adesea ce sa le oferim copiilor nostri pentru ca ii iubim. Si ne intrebam cum sa ne comportam pentru ca le vrem binele si ii vrem sanatosi fizic, psihic, emotional. Dincolo de hrana si confort, cadouri si atentii, conditii materiale si financiare, cred ca ar trebui sa oferim in primul rand urmatoarele:

 

 1. Iubire neconditionata

Aceasta este atunci cand iubirea nu vine in schimbul a ce face sau ce este, ea exista indiferent de comportamentul lui si sustine corectarea comportamentelor nedorite.

Iubirea exista si cand suntem suparati sau suferim alaturi de el pentru ceea ce a patit sau facut si asta copilul trebuie sa stie.

Iubirea ne face sa iertam dar si sa certam, aratandu-ne astfel suferinta insa fara retragerea sentimentelor, suportului sau sensului pe care in alte circumstante il sustinem fata de el.

Doar asfel, iubirea devine forta de schimbare fiind initial forta se sprijin si energie la greu si in vulnerabilitate.

Suferinta in suflet si lacrimile din ochii parintelui dezamagit sau epuizat de incercari esuate se pot explica celui mic prin iubirea pe care o resimte si doar ea il face sa sufere dar il si ajuta, in egala masura, sa gaseasca solutiile adecvate in cele din urma, la orice.

Iar cel mic va intelege si o va simti.

 

2. Acceptare

Inseamna cunoastere in primul rand, in asemanari si diferente fata de tine ca parinte si fata de asteptarile pe care le ai, poate fata de copilul ideal a carui constructie ai inceput-o inca inainte de a-l naste sau a-l planifica.

De aici rezulta perceptia realista a lui, cunoasterea lui asa cum este. Cunoasterea se bazeaza pe real, idealul putand fi cel mult un ghid pentru noi in educatie dar nicicum un termen de comparatie pentru a sustine nemultumirille fata de real.

Acceptarea nu inseamna insa ca nu il mai stimulezi pentru a deveni mai bun (in ceea ce face), nu inseamna plafonare si lipsa de incurajare ci le presupune pornind de la cunoasterea reala. Cred ca termenul de comparatie cel mai potrivit pentru dezvoltare esti tu insuti – compararea dintre real si posibil, intre cel de azi si cel care ai fost ieri.

La fel ar trebui sa fie si pentru cel mic: il stimulam sa evolueze comparand ce a facut cu ce ar putea face in plus/mai bine/ perfectionat sau ceea ce face acum cu ce a facut mai demult. Dar este gresit si distructiv sa il comparam cu altii. De ce? In primul rand pentru ca incalcam principul de baza al fiintei umane: unicitatea. In al doilea rand, pentru ca pornind de aici isi pierde sensul propriei fiinte cautandu-se mereu in altii si incercand mereu sa fie precum altii. Si va esua, predictibil, pentru ca nu este niciodata ca ceilalti ci doar in modul sau propriu.

 

3. Apreciere

Aprecierea pentru comportamente concrete, fapte, actiuni, reusite dar si mici gesturi pe care le face, il incurazeaja si, le intareste – adica le face sa apara din nou, stabilizandu-le.

Care este aprecierea potrivita? Reactiile noastre – zambet, incantare, imbratisare, strangere de mana, sarut, mangaiere sau cuvintele pe care i le adresam. Acesta din urma, cuvintele, nu ar trebui sa lipseasca din vocabularul nostru si ar fi bine sa faca parte din instrumentele noastre obisnuite indiferent de relatie, renuntand la patternuri de gandire de tipul „dar stie ca il apreciez” sau „stie doar ca il iubesc”. Si atunci cand cel mic o stie, sublinierea ei prin cuvinte are darul de a-i intari increderea in sine si de a intari relatia dintre cel care le spune si cel caruia i se adreseaza. De asemnea, cuvintele trebuie sa fie consonante cu reactiile non-verbale – gesturi, mimica, pentru ca a spune cuvinte de apreciere atunci cand nu sunt traite in mod consonant, nu are efectul scontat ci, dimpotriva, creeaza confuzie. Pentru aceasta este necesara o autenticitate in a spune si a face in acord cu ceea ce gandesti si simti atunci cand transmiti aprecierea.

Ca efect, pe langa faptul ca aprecierea creeaza o stare emotionala pozitiva care sustine energetic tot ceea ce face copilul, va conduce si la scaderea comportamentelor nedorite, a iritabilitatii, enervarii sau nemultumirilor, deaorece este o nevoie umana bazala care o data satisfacuta va determina comportamente potrivite pentru a o obtine din nou.

 

4. Incredere

Incredere ca poate, ca stie, ca are intentii bune, ca este capabil. Increderea ca invata din greseli, ca poate depasi esecurile, ca va face alegeri mai bune pentru el si cei din jur pe viitor. Chiar si cand apar greseli ori esecuri, putem gasi aspecte pozitive care evidentiate, intarite, au menirea de a-l impinge inainte, modelandu-i astfel vointa, perserverenta si capacitatea de a depune efort. Dar pentru aceasta trebuie sa avem noi capacitatea de a le sesiza, fiind vorba de orientarea proprie spre aspecte pozitive si incurajare sau dimpotriva spre negativ si dezamagire. Vom putea transmite incredere daca o avem in primul rand noi.

Cert este ca increderea in sine este resursa energetica interioara care te face sa mergi inainte insa ea se dezvolta din exterior, de la increderea pe care ceilalti ti-au aratata-o in baza calitatilor, competentelor sau altor trasaturi pe care aceasta le subliniaza. Nu va exista la adultul caruia nu i s-a aratat incredere in copilarie.

 

5. Timp de calitate

Timpul de calitate este atunci cand suntem prezenti alaturi de cel mic nu doar fizic ci cu toata fiinta, implicandu-ne in jocul lui, aratandu-i atentie, comunicare eficienta si ascultare, cand remarcam reactiile sale cele mai discrete si le raspundem.

Chiar daca suntem foarte ocupati, un moment de calitate pe zi alaturi de cel mic se poate gasi, fie ca este in drum spre scoala, gradinita, ori alte activitati extrascolare, fie ca este un ritual de seara si petrecem astfel jumatate de ora vorbind despre preocuparile lui, grijile sau multumirile si reusitele pe care le-a avut, fie ca este un joc la care participam lasandu-l sa il creeze, conduca, dezvolte si fiind parte din joc asa cum ii place si are el nevoie. Toate acestea consolideaza relatia, il bucura si ni-l fac cunoscut mai mult decat daca am sta cu el intreaga zi si fiecare ar face lucriri diferite, necomunicand si nerelationand mai deloc in realitate.

Timpul de calitate urmareste si are ca efect cunoasterea autentica, reala a celui mic, nevoile lui, felul lui de a fi, unicitatea sa dar consolideaza relatia si ne face mai capabili sa intervenim in mod real in a-l influenta asa cum credem ca este potrivit pentru sine, adica ne consolideaza autoritatea.

Momentele speciale sunt cele care se depoziteaza in interior si devin surse si resurse de a face fata vietii.

 

6. Limite clare

Limitele sunt granite, margini care structureaza mediul. Pot sa ingradeasca excesiv sau sa ofere suficienta liberate conform varstei si capacitatilor proprii, in acest ultim caz conferind o stare de siguranta si de confort.

In cazul comportamentelor, limitele sunt acele aspecte care clarifica cerintele, regulile, normele proprii sau cele la care aderam (ce e bine/rau, corect/incorect, frumos/urat) precum si consecintele respectarii/nerespectarii lor.

Vor avea ca efect starea de bine a copilului, sentimentul ca stie ce se intampla sau ce se poate intampla si va face alegerile mai asumat. Insa limitele nu inseamna restrictii exagerate sau excesiv de numeroase astfel incat sa ingradeasca libertatea iar copilul sa nu mai poata evolua si trebuie ajustate mereu pentru ca el creste iar nevoile si specificul sau devine diferit de la o varsta la alta.

Limitele inseamna a putea sa stabilesti un echilibru pe axa la care intr-un capat se afla controlul si la celalalt permisivitatea.

 

111-3

 

Oricare dintre aceste doua extreme trebuie evitate deoarece controlul ingradeste liberatea iar permisivitatea excesiva confera sentimentul absentei grijii pe care copilul o asteapta si de care are nevoie pentru o buna dezvoltare. Astfel, grija excesiva, fara acordarea libertatii conduce la control (hipercontrol) iar libertatea excesiva, fara manifestarea grijii conduce la o permisivitate asociata cu sentimentul de indiferenta emotionala.

 

7. Incurajare

Atunci cand ii este greu, a gresit sau a esuat in ceea ce si-a propus. Aceasta se bazeaza obligatoriu pe acceptarea emotiilor negative resimtite de copil, intelegerea si validarea lor („da, te inteleg, te cred ca simti asta…”), si acceptarea situatiei asa cum este in realitate altfel nu va avea efectul de incurajare. Sustinerea si suportul cand ii este greu au darul de a apropia dar transmit incredere in cel care le ofera si, in cele din urma in el insusi, caci se intorc la sine hranind puterea personala si crescand capacitatea de a merge mai departe.

Capacitatea parintelui de a oferi in primul rand incurajare si nu critica este o resursa pentru copil care, adesea il face sa devina el criticul propriilor fapte si sa incerce corectarea lor.

Cand este mai mare un umar pe care sa se sprijine, brate care sa il consoleze si vorbe de incurajare sunt tot ceea ce are nevoie pentru a se corecta, nu critica si repros caci are capacitatea de a si le face singur, capacitate pe care o incurajam doar oferindu-i sprijinul nostru.

 

8. Dorinta de a cunoaste

Sunt copii a caror dorinta de cunoastere se observa cu usurinta prin curiozitatea pe care o manifesta, deschiderea spre expterior, intrebarile multiple si uneori fara cenzura pe care le adreseaza. Sunt copii care nu au nevoie decat de sustinere in aceasta privinta, deschidere din partea adultului, raspunsuri sincere si pe nivelul lor de intelegere. In cazul lor, important este sa nu le taiem elanul, avantul curiozitatii ci sa le sustinem si sa avem capacitatea sa le valorificam prin atitudinea noastra.

Dar sunt si copii care au nevoie de a le fi stimultata dorinta de cunoastere, de a fi orientati spre a-si dezvolta interese si pentru ei ar trebui sa facem ceva in plus, sa manifestam noi deschidere spre comunicare, sa le oferim informatii din diferite domenii si modele de comportament orientate spre cunoastere.

 

9. Speranta

Speranta este motorul care ne impinge spre inainte, spre atingerea scopurilor si idealurilor dar si spre stabilirea lor, spre implinirea viselor si depasirea obstacolelor.

„Speranta este sinura mai puternica decat frica” spunea un personaj dintr-un film celebru si oricat de grele ar fi incercarile vietii, daca ea devine o componenta a sinelui, va mobiliza resurse si capacitati pentru a le depasi si a gasi cai pentru mai bine.

De aceea e imporntan sa o sadim si sa o crestem la cei mici, fiind un „instrument” necesar si util pe parcursul vietii.

 

10. Critica constructiva

Atunci cand oferim sustinere, sprijin, suport, incurajare, cand avem o atitudine pozitivia in relatie, putem crede ca trebuie sa elimina total critica. Gresit. Critica are rolul ei constructiv daca este bine facuta, ea dezvoltand capacitatea de discriminare, de analiza si diferentiere, dezvolta clariatetea gandirii si rationalitatea ei, dezvolta gandirea critica.

Critica constructiva nu inseamna atac la persoana si exagerearea rautacioasa si/sau voita a unor defecte ori greseli. Ea trebuie bazata pe onestitate si buna credinta, are in vedere aspecte obiective si transmite inclusiv posibilitatea propriei greseli.

Gandirea critica stimuleaza creativitatea pentru ca nu acceseaza mecanisme de aparare care blocheaza intelegerea si aceptarea greselilor, erorilor, gandirea critica promoveaza flexibilitatea, capacitatea de „a vedea” si intelege diferite aspecte din diferite puncte de vedere.

Critica constructiva nu ataca stima de sine ci porneste de la premiza increderii in capacitatile persoanei si cu siguranta nu presupune o pozitie de superioritate a celui care o face fata de celalalt.

La fel trebie sa procedam si cu cei mici pentru ca o critica sa fie constructiva.

 

 

Toate acestea sunt parte din darurile  care consolideaza radacinile si dau aripi, incurajand o crestere sanatoasa.

 

 

 

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210