Furia - o cale?

Furia – o cale?

Uneori nu este important sa cautam cauzele simtomului ci carei functii ii deserveste acesta (de ex durerea). Mintea inconstienta poate invata mai repede decat mintea constienta. Corpul poate invata mai repede decat poti invata in mod constient. Invatarea automata este ceea ce cauta el si spre care tinteste..

Furia

Exprimarea furiei, mai ales cand este acompaniata de violenta fizica sau verbala este daunatoare corpului, mintii si sufletului. De aceea este necesar sa mergi mult in spatele ei, la emotiile si sentimentele reale, ascunse, neexprimate, reprimate fara a ramane doar la nivelul exprimarii furiei. Benjamin Franklin (Poor Richard's Almanac, 1754) spunea “Furia are intotdeauna un motiv dar rarerori unul bun” .

Furia semnalizeaza o problema dar eliberarea ei nu rezolva automat problema, schimbarea nu apare automat prin exprimarea ei. Asa cum spunea Tavris (1982, p. 32), exprimandu-ne furia, o exersam, o cunoastem si ne obisnuim cu ea, ne devine familiara dar simpla exprimare nu ne conduce la cauzele de baza, nevoile si frustrile care se afla sub aceasta.

Ce este furia?

Este furia o emotie care se expima sau este una ascunsa, inabusita? Este furia o iubire exprimata nepotrivit sau o energie aflata intr-un loc nepotrivit? Este o emotie care acopera o alta mai profunda? Are elemente genetice? Care este rolul corpului si a glandelor nm furie? Furia distruge corpul? Sau corpul inmagazineaza si sustine furia?

Stim ca atunci cand suntem furiosi respiratia nu mai functioneaza intr-un mod sanatos. Care este relatia furiei cu sistemul nostru psihologic si spiritual? Cum ne-am descurcat cu furia in trecut, am reprimat-o, am exprimat-o am vorbit despre ea la nesfarsit? Cum putem sa o vindecam sau sa o abordam?

Uneori este considerata o emotie care trebuie sa fie exprimata pentru a asigura eliberarea. Dar asta, simpla eliberare nu determina in mod cert schimbarea.

Ostilitatea are o determinare genetica, observarea unor aspecte privind asemanarile la nivel familial, cultural, de mediu, constituind argumente in acest sens. De ex, genele ajuta la controlul productiei de neurotransmitatori si substante chimice care regleaza comportamentul. Acest lucru a fost demonstrat intr-un experiment cu maimute care aveau un nivel scazut de serotonina. Ele erau mai agresive si mai predipuse sa muste, sa loveasca si sa urmareasca alte maimute. Asemenea animale sunt de obicei mai putin sociale: petrec mai mult timp singure si au contact corporal mai scazut cu semenii lor (Toufexis, 1993, p. 53).

In alte studii, in cadrul Institutului National impotriva Abuzului de Alcool si Alcoolismului, cercetatorii au ajuns la concluzia ca “barbatii care au comis crime impulsive, cum ar fi uciderea unui strain, aveau nivele scazute de serotonina... barbatii condamnati pentru violente premeditate, aratau nivele normale al acestor neurotransmitatori”.

Totusi, a pune existenta violentei exclusiv pe seama biologicului este un aspect periculos care poate conduce la extreme atat in conceptualizari cat si in ceea ce priveste abordarea pragmatica la nivel individual cat si social. Problema este de a explora toate posibilitatile, atat in ceea ce priveste aspectele sociale cat si pe cele biologice.

Dioncolo de determinismul generic, legatura furiei cu propriul corp este mult mai complexa. Auzim adesea ca nu exista boala in care furia sa nu joace un rol.

De ex, Williams and Williams (1993) considerau ca 20% din populatia generala are un nivel ridicat al ostilitatii suficient cat sa ii puna in pericol sanatatea.

Tavris (1982) spune „furia constanta si agresivitatea cresc de peste 5 ori sansele pentru boli de inima” .

Cum ne ranim corpul prin furie? Imaginati-va ca va grabiti foarte tare si sunteti prins in trafic. Puteti reactiona ca si stramosii nostri in urma cu mii de ani cand se confruntau cu o piedica aparuta in calea actiunii lor: inima voastra incepe sa bata cu putere, palmele incep sa va transpire, respiratia se accelereaza, presiunea sangelui creste, adrenalina stimuleaza celulele de grasime sa se descarce in sange si ficatul transforma aceste celule in colesterol. In ani, colesterolul formeaza placi care blocheaza arterele si conduc la infarct miocardic. Continuand metafora blocajului in trafic, intestinele voastre devin incordate si se inchid. Probabil intregul corp devine incordat. De fapt, ne umplem corpul cu atata furie si tensiune astfel incat el nu va mai functiona in felul in care a fost creat sa functioneze.

Desigur, regimul alimentar joaca un rol important in bolile de inima ca si in proasta functionare a altor parti ale corpului. De ex, este cunoscut faptul ca persoanele ostile au o probabilitate mai mare sa fumeze, sa bea alcool in exces si sa consume calorii in exces. Oricum, simpla exprimare a furiei nu asigura atingerea problemelor de baza care o cauzeaza. Corpul ramane in continuare cu conflictul de baza si tensiunea cauzata de: nedreptate, deprivare, reducere si a nu fi auzit, inteles sau iubit.

Conceptii gresite si mituri despe furie:

1. Agresivitatea este exprimarea instinctiva catharctica a furiei. De aici pot intelege de ce doar lovind perne nu este suficient sa ajungi la cauza de baza a problemei. Este o cale de exprimare in alt fel (poate acceptabil si socializat) dar nu suficient. Nu trebuie sa ramanem aici.

2. Scotand afara furia inseamna sa scapi de ea. Participarea frecventa la grupuri in care doar se vorbeste mereu si mereu de spre furia fata de un parinte critic nu conducea la nici o schimbare comportamentala. Din nou, nu este suficient doar atat.

3. Tantrumurile copiilor sunt exprimari sanatoase ale furiei care impiedica dezvoltarea unor manifestari nevrotice. Desi ele apar din frustrari adanci, unui copil de 2 ani, de ex., daca nu i se dau cu blandete si dragoste limite clare, tantrumurile ii pot invata pe cei mici sa sa foloseasca furia pentru a obtine atentie. Asa cum, lovirea copiilor pentru manifestarea tantrumului nu face decat sa intareasca manifestarea si ii invata ca violenta fizica este raspunsul potrivit la probleme.

Alte asertiuni obisnuite dar total gresite:

1. In general daca suntem furiosi, o alta persoana este de vina.

2. Daca cineva este furios pe noi, suntem vinovati intr-un fel.

3. Daca suntem siguri de nevinovatia noastra, cealalata persoana nu are nici un drept sa se simta furioasa.

4. Daca sunt suficient de furioasa, celalalat imi va da ce voi vrea.

Acestea sunt doar cateva dintre miturile despre furie care functioneaza printre noi. Si mai sunt multe altele.

Furia –si pierderea celorlalti precum si pierderea de sine

Ca si grup, oamenii ostili sunt nefericiti. De ex, barbatii furiosi experientiaza mai multa insatisfactie maritala deoarece esecul in a solutiona furia si sentimentele ascunse de aceasta distrug intimitatea, ei nu primesc suportul de care au nevoie si de asemenea intampina dificultati in a oferi suport partenerului sau unui prieten. Acesti indivizi tind sa se izoleze social ceea ce produce stres precum si efectele psihologice negative care il acompaniaza. De fapt, intensitatea ostilitatii noastre poate reflecta intensitatea sentimentului de nesiguranta, amenintare si pierdere.

Multi dintre noi am investit mult in a nu ne schimba. In timp, depresia si furia pot deveni strategii obisnuite de a ne acomoda la circumstantele dificile (Tavris, 1982, 1989).

Furia este adesea deconectata de sinele profund autonom. Evitam acest sine consumandu-ne energia prin exprimarea furiei. Furia ingradeste, constrange fluxul energiei si nu mai suntem constienti de iubirea din noi sau de nevoia pe care o avem de iubire. Apoi, cand simtim furie, in loc sa mergem la sentimentele aflate la baza acesteia, ne tinem ocupati (suprafunctionare) sau ne retragem (subfunctionare) (Lerner, 1985, pp. 138-146).

Cand suntem furiosi, adesea, acesta nu are legatura cu adevarata problema, si sfarsim luptandu-ne pentru o chestiune falsa. Identificarea problemei reale (singuratate, lipsa de iubire, tristete, nevoie ridicata de aprobare si incurajare) este rareori usoara.

Unii dintre noi evitam sa ne infuriem deoarece ne este teama de propria furie si distructivitate.

In plus, pentru a sublinia un alt aspect de suprafata al furiei, putem sa o directionam inspre o persoana cand de fapt ea este determinata de relatia cu o alta persoana (sot, copil, mama sau tata, etc.)

Furia impotriva parintilor

Multi dintre noi purtam o furie impotriva parintilor, chiar si dupa ce acestia au plecat dintre noi. O proiectam asupra altora si o intoarcem chiar impotriva noastra. Din experienta autorului, un procent de 90 – 95 % din furie este un substitut fie pentru sentimentele ca nu am fost lasati sa ne exprimam sau sa reactionam fata de nevoi neimplinite.

Ne acuzam parintii de proasta modelare de exemplu, si consumam in van energie cu aceste emotii si ganduri. Astfel, oricum, pare nerezonabil sa luam un singur lucru pe care parintii nostri nu l-au facut bine si sa ii condamnam pentru el, cand au facut bine 75-90% din celelate lucruri bine si, cu atat mai mult cu cat si-au dorit sa fie parinti buni.

Prin urmare, este important sa ne intrebam cat la suta din furia pe care am resimtit-o impotriva parintilor nostri a fost cauzata de propriul nostru comportament sau s-a bazat pe interpretarea noastra gresita cu privire la mesajele parintilor. Ca si adulti, putem sa ramanem agatati de vechea istorie continuand sa fim furiosi pe ei. De fapt, adesea parintii s-au schimbat in timp ceea ce ne ofera si noua oportunitatea sa ne schimbam perceptia asupra lor. Personal, am descoperit de exemplu, ca este important sa transformam aceasta furie in iubire, sa facem pace cel putin cu parintii din mintea noastra.

Povestea autorului

Tom Frazier descrie cum toata viata s-a confruntat cu furia. A reprimat-o, transformat-o in boala, sau a exprimat-o in moduri rebele. Mama nu l-a lasat sa isi exprime furia (una dintre interdictiile pe care le-a primit) si tata, care avea un mod de a-si exprima furia, i-a aratat si lui cum sa gestionez aceasta interdictie. In spatele furiei era o dorinta profunda de a fi iubit ca o persoana buna si importanta insa ii era foarte ciudat sa ceara asta. Furia a devenit o fateta de baza a personalitatii sale, spune Frazier. Ii acoperea nevoile mai profunde si neimplinite si a transformat-o in anxietate.

Povesteste aceasta istorie personala deoarece a jucat un rol referitor la viziunea sa asupra furiei si in schimbarile personale pe care le-a realizat. ... In timpul atacului sau de cord aproape fatal din 1981 si-a descoperit propria iubire, si iubirea a devenit din ce in ce mai putin o experienta verbala si a invatat tot mai mult sa o traiasca nonverbal.

...Cu unul dintre pacienti, in 1983, intr-u grup de intelectuali in Germania, a avut o experienta deosebita in care furia acestuia parea de necontrolat ... fierbea de furie (vedea asta din limbajul sau corporal) dar pe care refuza sa o exprime. Incepuse sa isi piarda rabdarea si devenea tot mai constient de tranzactiile incrucisate pe care le facea (contratransferul). I-a spus ca era gata sa opreasca confruntarea deoarece se concentrase prea mult asupra furiei lui. L-a apreciat pentru energia deosebita pe care o investea si apoi pe un ton calm i-a spus: „Gunter, sa presupunem ca furia ta este aici (si si-am ridicat mana la un anumit nivel). Ce simti sub aceasta furie?” Spre surprinderea sa, el a replicat repede: „Tristete” si a inceput sa planga. Apoi a povestit grupului cum tensiunea si frica lui fusesera acoperite de furie si a plans asa cum nu o mai facuse. ...

De atunci Frazier a explorat mereu emotiile care se aflau sub furie exprimate sau neexprimate, afland ca de obicei sunt altele, mai adanci. Fie ca furia este un trigger sau o asa zisa emotie reala, autentica, de obicei exista cel putin o alta mai adanc sub ea care este din punct de vedere psihologic si fizic mai putin distructiva.

„Acest proces m-a ajutat de asemenea sa-mi accept propria furie si pe cea a altora, sa o pun de o parte si sa umplu spatiul liber cu iubire sau orice alta emotie non-trigger. Este o mare diferenta intre intelegerea si acceptarea furiei (incluzand aici si emotiile aflate sub aceasta) si scoaterea ei afara, chiar si in mod terapeutic.” (T. Frazier)

Furia amenintatoare

Exista mai multe abordari ale furiei.

In cartile lor, Williams si Williams (1993) si Lerner (1985) par sa fie de acord ca doar exprimarea terapeutica a furiei nu are valoare prea mare terapeutica. Totusi, controlul, reorientarea sau transformarea furiei cuiva nu inseamna ignorarea nedreptatii, iertarea nu presupune uitarea si lipsa de atentie. Dar, de vreme ce cuvinte si gesturi grele aproape ca indreptatesc unele similare din partea altora, cea mai buna metoda pentru a face fata nedreptatii este prin intermediul asertivitatii decat prin agresivitate. Putem sa ne formulam cererile sau dezacordurile calm si respectuos, inclusiv prin mesaje non-verbale. Scopul este sa fii auzit, nu sa il determini pe celalalt sa nu te auda.

Autorul recomanda urmatoarele:

1. Asculta-l pe celalalt, lasa-l sa fie diferit, si dezvolta-ti propria empatie (care va determina scaderea costului biologic).

2. Foloseste-ti umorul, razi de tine fara sa te ridiculizezi; furia si umorul nu pot fi in acelasi timp in mintea ta.

3. Este necesar sa ne recunoastem furia si sa o acceptam ca pe o recatie normala. Furia constanta si excesiva trebuie controlata si transformata.

4. Schimba-ti starea de spirit folosind umorul, comunicarea nonverbala si iubirea.

5. Regandeste-ti raspunsurile furioase.

6. Realizeaza ca propriile tale emotii si ganduri sunt importante, nu doar cele ale celorlalti si gandeste.

7. Exprima-te.

8. Spune-le celorlalti ceea ce doresti direct dintr-o pozitie „Eu sunt OK, tu esti OK”. Priveste-i in ochi.

9. Evita secretele si triunghiurile.

10. Ia-ti timp sa te linistesti si gandeste la urmataorea miscare.

11. Daca esti furios in legatura cu ceva care nu poate fi schimbat, nu iti pierde energia degeaba.

12. Reflecteaza, mediteaza si, deasupra tuturor, iubeste-te pe tine insuti.

Original Article

Anger: Don't Express It and Don't Repress It - Tom Frazier,

http://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/036215379502500204?journalCode=taxb

Pe scena vietii

Vine o vreme cand este necesar sa ne uitam inapoi nu pentru a ne crampona de trecut si a pierde astfel propriul drum din vedere ci doar pentru a lua de acolo cele de trebuinta si a ne incuraja sa luam aminte pentru a trai in prezent si a vedea lumina calauzitoare spre viitorul real, autentic si nu cel nerealist, fantezist sau contrafacut ori nepotrivit cu ceea ce suntem.

Doar astfel trecutul si viitorul se pot uni in vesnicul prezent, doar astfel, a trai in prezent capata un sens propriu si potrivit si doar atunci cand aceasta unificare se suprapune peste cea data de o alta cale: aceea a coborarii in propria fiinta... luand „liftul” imaginar si patrunzand inlauntrul fiintei adanc si necunoscut in care iti faci curajul sa intri pentru a innoda in prezent si calea ce porneste de acolo si urca, iesind in exterior spre ceilalti si mergand spre Divinitate, Creator sau Forta suprema ori cum vrea si simte sa o numeasca fiecare dintre noi. Si astfel, un alt fir se adauga si nodul prezentului se intareste tinandu-ne mai bine ancorati in realitate ca pe papusa a caror fire precis prinse o fac mobila si capabila sa exprime ceea ce creatorul si manuitorul isi doreste prin ea. In acest fel noi suntem papusa dar si creatorul si manuitorul ei, intr-o derulare perpetua pe scena vietii si realitatii, a cailor care se intrepatrund si ne dau sens... un sens dar si o cale resimtita tot mai mult ca fiind a noastra prin constientizarea surselor si resurselor ei, ale noastre, proprii. Si acest propriu e ancorat, mentinut, derulat si sustinut prin vesnica respiratie, care prin ritmul ei mentine prezentul, sustine constientizarea si face loc cresterii, dezvoltarii, transformarii...

Sunt momente in care drumul trecutului spre viitor ne preocupa mai mult in prezent, momente in care avem nevoie de invatamintele experientelor anterioare ca de instrumente necesare parcurgerii in continuare a drumului si stabilirea reperelor de viitor.

Sunt alte momente in care coborarea in interior e imperioasa pentru a regasi resurse depozitate acolo nestiute sau uitate doar, dar a caror trebuinta ne indeamna spre cautare. Sunt adesea momente ale vietii care vin dinspre ceilalti ori sunt incurajate de evenimente incarcate energetic ce declanseaza o cautare pentru a ne adecva lor in cel mai bun mod posibil. Sunt uneori situatii personale -conflicte, neintelegeri, crize, sau pierderi ale unor oameni dragi, bruste ori urmare a unor dureri prelungite si chinuitoare sau sunt evenimente sociale– sarbatori, festivitati ori crize care ne cuprind la nivel de masa, ne angreneaza in traditii, ritualuri sociale si se deruleaza intr-un mod specific stimultand nevoi de comuniune si apartenenta, conectandu-ne unii cu ceilalti si cu alte Forte.

Schimbare

Ascundem stari si sentimente, trairi si emotii pentru a-i proteja pe cei dragi, defilam adesea cu o stare de multumire pe care incercam sa o traim cat mai real dand la o parte dureri si neimpliniri, de dragul unor oameni si cand nu mai putem face asta, ne trezim brusc ca dintr-un vis si ajungem in cele din urma sa ranim si sa suferim si noi invinovatindu-ne ca nu am putut continua.

Iar in durerea lor, oamenii dragi noua se revolta si ne reprosează invinovatindu-ne si ei pentru schimbare.... Cine greseste? Nimeni. Doar ca sacrificiul devinde un construct nou cu valente deosebite de cele pe care le cunosteam.

Si nu il mai vrem sau nu mai putem trai facandu-l, dar nici schimbarea nu este usoara caci ramane o parte din sufletul nostru care nu poate abandona modelul, simte nevoia in continuare sa se dea de o parte pentru altcineva. Si de aici lupta interioara care consuma energie, oboseste si copleseste la un moment dat daca nu este oprita la timp. La timp? Ce inseamna la timp? Greu de spus…

Si cu toata lupta, ceva este diferit deja: sufletul isi cunoaste nevoile, e in contact autentic, real si permanent cu ele. Ce va face cu ceea ce stie si simte? De aici e o poveste diferita pentru fiecare.

Dar urmeaza cu siguranta o noua treapta pe scara evolutiei, dupa simtire, traire, cunoastere (constientizare): a face.

In psihoterapie si in viata...

Cautand in interior, adesea suntem manati de o nevoie imperioasa de transformare pentru adecvare si corespondenta, egalitate intre inauntru si in afara, interior si exterior.

Alteori cautarile in interior sunt determinate de schimbari la nivelul “invelisurilor” exterioare, corpul fizic, psihic ul propriu ori relatii.

Dar oricare ar fi motivul sau trigerul cautarii, suntem cuprinsi uneori de adevarata transformare de care ne dam seama pe parcurs, o constientizam din nevoia de adecvare. Si nu o realizam adesea de la inceput.

Ea vine cu frica existentiala pentru ca totul se schimba din mers si este stimulata nesiguranta caci instrumentele detinute, obisnuite, folosite pana acum nu mai functioneaza, nu se mai potrivesc, strategiile devin ineficiente, gandirea devine adesea compulsiva si lipsa controlului o bulverseaza incercand sa il restabileasca prin structurari fortate, devenite adesea obsesii dar sunt obsesii determinate de nevoia de structurare.

O oboseala coplesioare, determinata de imensul consum de energie din interior pune stapanire pe corpul fizic si adesea pe psihic. Emotiile sunt puternice si greu de stavilit, agitatia motorie e de neinteles si de necontrolat dar uneori pare singura capabila sa opreasca ganduri, stari sau senzatii fizice. Gandirea abia tine pasul cu miscarea pentru a-i da sens si a nu parea “ciudati” sau ne transforma in ciudati care se misca fara rost si in dezacord cu realitttea. Si mai grav este atunci cand gandirea nu reuseste sa tina pasul si chiar se ajunge la un dezacord cu realitatea. Dar se ne oprim inaintea acestei situatii, cand mecanismele Eului detin inca fraiele constiintei permitand si inconstientului sa patrunda putin care putin si intr-un mod care desi destabilizeaza nu destructureaza grav si puternic intreaga fiinta. Pana aici lucrurile se pot rearanja, greu, cu efort, in timp si cu energie chiar si cu intrebari legate de aceasta: de unde sa o mai luam oare, consumata fiind in interiorul bulversat amarnic?

Este greu… consumator… transformator…