Emotia: reactia corpului la activitatea mintii

da5b7177a2de1a89f602e9861f07d035

"Mintea, nu este compusa doar din ganduri. Ea include si emotiile, si tiparele mental-emotionale de reactie inconstienta. Emotia apare acolo unde mintea si corpul se intalnesc. Este reactia corpului la activitatea mintii - sau, s-ar putea spune, o reflectare a mintii in corp. De exemplu, gandul la un posibil atac sau un gand ostil va crea in corp o acumulare de energie, pe care noi o numim furie. Corpul se pregateste de lupta. Gandul ca sunteti amenintat, fizic sau psihologic, face corpul sa se contracte, iar aceasta este componenta fizica aceea ce noi numim frica. Cercetarile au aratat ca emotiile puternice pot produce schimbari chiar si in biochimia corporala. Aceste schimbari biochimice reprezinta aspectul fizic sau material al emotiilor. Desigur, nu sunteti intotdeauna constienti de toate tiparele dvs. de gandire si deseori numai observandu-va emotiile le puteti constientiza. Cu cat va identificati mai mult cu gandirea, cu preferintele si cu aversiunile, cu judecatile si cu interpretarile, cu alte cuvinte, cu cat sunteti mai putin prezent ca observator constient, cu atat incarcatura emotionala va fi mai puternica, indiferent daca sunteti constient sau nu de acest lucru.

 

Daca nu va puteti simti emotiile ca atare, daca sunteti despartit de ele, le veti trai la un nivel pur fizic, ca pe o problema fizica sau ca pe un simptom.

 

Un tipar inconstient puternic se poate manifesta si sub forma unui eveniment extern, care vi se intampla. De exemplu, in cazul oamenilor care au acumulat multa furie, fara sa o constientizeze si fara sa o exprime, exista o probabilitate mai mare de a fi atacati, verbal sau chiar fizic, de alte persoane furioase -deseori fara niciun motiv aparent. Ei emana un puternic iz de furie, pe care anumite persoane il detecteaza la nivel subliminal, fapt cele declanseaza propria furie latenta.

Daca aveti dificultati in a va simti emotiile ca atare, incepeti prin a va concentra atentia asupra campului energetic intern al propriului corp. Simtiti-va corpul din interior. Astfel veti intra in contact cu emotiile dvs. Vom explora aceasta problema in detaliu mai tarziu.

 

 

Spuneti ca o emotie este reflectarea mintii in corp. Dar, uneori, intre cele doua entitati apare un conflict: mintea spune „nu", in timp ce emotia spune „da" sau invers.

 

 

Daca vreti intr-adevar sa va cunoasteti mintea, corpul va va oferi intotdeauna o reflectare autentica, asa ca fiti atenti la emotie sau mai degraba simtiti-o in corp. Daca intre cele doua exista un conflict aparent, gandul va fi minciuna, iar emotia va fi adevarul. Nu va reprezenta adevarul ultim despre cine sunteti, ci adevarul relativ despre starea mintii dvs. la momentul respectiv. Conflictul dintre gandurile de la suprafata si procesele mentale inconstiente este foarte frecvent. Poate ca nu sunteti capabil deocamdata sa aduceti activitatea mentala inconstienta sub forma gandurilor, dar ea se va reflecta mereu in corp sub forma emotiei, iar emotiile vi le puteti constientiza.

A privi o emotie in acest fel este, in linii mari, ca si cum ai asculta sau privi un gand. Singura diferenta este aceea ca, daca gandul exista doar in mintea dvs., o emotie are o puternica componenta fizica si, prin urmare, este simtita in primul rand in corp.

Puteti lasa emotia sa existe acolo fara a fi controlati de ea. Nu mai sunteti emotia; sunteti martorul, prezenta observatoare. Daca exersati acest lucru, tot ceea ce este inconstient in dvs. va fi adus la lumina constiintei.

 

 

Deci observarea emotiilor noastre este la fel de importanta ca ai observarea gandurilor?

 

 

Da. Faceti-va un obicei din a va intreba: „Ce se intampla in mine in acest moment?" intrebarea va va indica directia corecta. Dar nu analizati, pur si simplu urmariti. Concentra-ti-va atentia in interior. Simtiti energia emotiei. Daca nu exista  nicio emotie, indreptati-va atentia mai adanc, spre campul energetic interior al corpului dvs. Aceasta este usa catre Fiinta."

 

 

 

Eckhart Tolle – Puterea prezentului

Diferentele de baza intre Tulburarea Bipolara si Tulburarea de Personalitate Borderline

border                  

Diferentele de baza intre

Tulburarea Bipolara si Tulburarea de Personalitate Borderline

 

 

 

 

 

Tulburarea de Personalitate Borderline si Tulburarea Bipolara au cateva simptome comune, si de aceea cele doua pot fi cofundate. Cu toate acestea, exista cateva diferemte importate intre ele.

Tulburarea Bipolara si Tulburarea de Personalitate Borderline determina amandoua schimbari extreme de dispozitie si comportament impulsiv. Nu este deloc surprinzator ca persoanele care nu sunt in domeniul sanatatii mentale sa le confunde uneori, chiar si clinicienii pot diagnostica gresit tulburarea – in special daca folosesc MDQ (Mood Disorder Questionnnaire). 

In timp ce Tulburarea Bipolata (TB) si Tulburarea de Personalitate Borderline (TPB) - chiar si abrevierile sunt similare- au cateva similaritati care ne atrag atentia, ele au de asemenea si cateva diferente semnificative. pentru a ilustra aceasta, ne vom concentra asupra ambelor tulburari individual si apoi vom examina diferentele dintre ele.

 

Tulburarea Bipolara

Tulburarea bipolara este o conditie careia i s-au dat mai multe nume. Tulburarea afectiva bipolara, afectiune maniaco-depresiva si psihoza afectiva sunt termeni alternativi care se refera la Tulburarea Bipolara. Boala este caracterizata de stari extrem de ridicate sau scazute, cunoscute ca episoade maniacale si depresive.

Ambele aceste stari se manifesta in episoade temporare care “preiau controlul” asupra persoanei, afectandu-i in mod sever starea, energia si nivelele de activism si chiar abilitatea sa de a se angaja cu succes in sarcinile de zi cu zi. In unele cazuri, starile au caracteristici amestecate de manie si depresie.

Simptomele unui episod maniacal includ perioade lungi in care persoana se simte fericita sau puternica, este iritabila, vorbeste repede, exprimand adesea ganduri care par fara legatura, are energie neobisnuit de ridicata, nu are stare, ii lipseste somnul si nu are nevoie de somn, are comportament impulsiv si riscant. Pe scurt, persoanele bipolare care experientiaza episoade maniacale se simt ca si cum sunt gata sa preia controlul asupra lumii. Intr-adevar, ei pot simti ca deja au facut asta!

Episoadele depresive reprezinta cealalata parte al monedei bipolare. Pe parcursul acestei faze, persoanele suferinde se simt extrem de jos si fara speranta, isi pierd interesul in activitati care inainte le aduceau placere si si chiar se gandesc sau incearca sa se sinucida. Lipsa de liniste si iritabilitatea pot sa existe si in eisoadele depresive de asemenea, si persoanele cu TB care trec printr-un episod depresiv au adesea dificultati sa se focuseze, sa isi aminteasca si sa ia decizii in timpul acestei faze. Alimentatia, somnul si patternul lor de viata se va schimba semnificativ.

Schimbarile de dispozitie pot dura cateva saptamani.

In timp ce mecanismul exact prin care persoanele care dezvolta tulburare bipolara ramane neclar, oamenii de stiinta considera totusi ca are o componenta genetica puternica. Cercetarile arata de asemenea ca exista diferente fizice in creierul persoanelor cu TB dar si factorii de mediu, in special cei traumatizanti – cum ar fi abuzul pe parcursul copilariei- joaca un rol semnificativ.

TB vine in cateva sub-tipuri, determinate de severitatea simptomelor si de durata ciclurilor de dispozitie. Este de obicei o afectiune pe viata, dar TB poate fi gestionata cu medicatie si terapie. Litiul si anti-convulsivantele ca si Carbamazepina sunt unele dintre medicamentele care se prescriu in TB si care au efecte adecvate in gestionarea TB.

 

Tulburarea de Personalitate Borderline

Institutul National de Sanatate Mentala din SUA descrie Tulburarea de Personalitate Borderline (TPB) ca fiind “o afectiune mentala grava caracterizata prin stari, comportament si relatii instabile”. Tulburarea a capatat acest nume datorita faptului ca initial profesionistii in sanatate mentala au vazut tabloul sau simptomatologia ca fiind atipica, sau “la limita” altor tulburari.

Persoanele care au Tulburare de Personalitate Borderline in mod specific au dificultati in a-si regla gandurile si emotiile, prezinta comportament impulsiv si nesabuit, si manifesta dificultate in a mentine relatii echilibrate cu ceilalti. Unii indivizi cu TPB prezinta episoade psihotice si, tulburarea de personalitate vine, intr-o rata procentuala ridicata, impreuna cu alte diagnostice ca depresia, tulburarea anxioasa sau tulburarile de alimentatie.

Pentru a primi diagnosticul de TPB, o persoana trebuie sa intruneasca minim 5 dintre urmatoarele criterii diagnostice:

  • Reactii extreme fata de un abandon real sau perceput. Acestea pot include: panica, depresie, furie sau actiuni frenetice,
  • Relatii disfunctionale cu ceilalti. Persoanele cu TPB pot sa te iubeasca un minut si sa te urasca in urmatorul. Daca persoanele cu TPB cred ca tii a ele, este foarte probabil sa doreasca sa te respinga,
  • O imagine de sine instabila si nerealista, intr-o continua schimbare,
  • Comportament impulsiv si cu grad mare de risc – amatori de distractii excesive, abuz de substante, comportamente sexuale periculoase, si altele,
  • Sentimente recurente de suicid, tentative de suicid, autovatamare si alte comportamente auto-distructive,
  • Schimbari de dispozitie extreme, care dureaza ore sau zile,
  • Stari de gol si plictiseala,
  • Probleme ridicate cu furia,
  • Disocieri, paranoia, o inabilitate de a percepe realitatea.

Tulburarea de Personalitate Borderline si Tulburarea Bipolara au cateva simptome comune si de aceea pot fi confundate. Totusi exista cateva diferent importamnte intre cele doua.

 

 

Exista o relatie intre Tulburarea de Personalitate Borderline si Tulburarea Bipolara?

Daca privim cercetarile de specialitate referitoare la relatia dintre cele doua tulburari, un nume va iesi imediat in evidenta: Dr. Mark Zimmerman. Dr. Zimmerman este Directorul Spitalului de Psihiatrie din Rhode Island care deruleaza un proiect privind Imbunatatirea Evaluarii Diagnostice si a Serviciilor (proiectul MIDAS).

Un studiu la care acesta a lucrat, arata ca exista o relatie intre TPB si TB. In jur de 10% din pacientii cu TPB au fost diagnosticati cu TB de tip I in timp ce alti 10% au TB de tip II.

Similar, 20% dintre persoanele diagnosticate cu TB de tip I au fost identificate ca avand TPB. Aceeasi situatie se refera la 10% dintre persoanele cu TB de tip II. Aceasta legatura pare sa fi semnificativa la prima vedere, dar dr. Zimmerman si echipa sa au mers mai departe si au observat ca “totusi fiecare tulburare este diagnosticata in absenta celeilalte intr-o mare majoritate (de la 80% la 90%)”. Pacientii bipolari au fost identificati cu alte tulburari de personalitate mult mai frecvent decat cu TPB si tulburarea bipolara nu a fost gasita ca fiind foarte comuna nici la pacientii cu TPB.

Zimmerman si echipa sa au observat ca unii profesionisti din sanatatea mentala se intrebau daca pacientii cu TPB cad cumva in spectrul bipolar, si ca in acest sens, concluziile variau foarte mult.

Deoarce TB si TPB abordeaza strategii de tratament semnificativ diferite, este important sa se realizeze diagnosticul corect – indiferent de orice legatura posibila intre cele doua.

Un alt studiu, din nou condus de dr. Mark Zimmerman, a investigat diferentele intre Tulburarea Bipolara si Tulburarea de Personalitate Borderline. Acesta a descoperit ca pacientii cu TPB este mai probabil sa fi fost victime ale unor traume in copilarie, si ca avusesera un risc mai ridicat sa fi fost diagnosticati suplimentar. In plus, episoadele depresive prin care treceau erau mai severe si de durata mai lunga de timp.

 

Diferentele dintre TB si TPB

Ce am aflat pana acum? Ambele tulburari reprezinta conditii complexe. In timp ce este evident ca este necesar ca pacientii sa beneficieze de tratamentul corect, realizam ca adesea chiar profesionistii intampina dificultati in ceea ce priveste diagnosticrea corecta realizand diferentele dintre TB si TPB

Simptomele acestor doua tulburari se aseamana si diferentierea lor nu este usoara, astfel incat greselile se pot realiza cu usurinta.

De ce fac aceste precizari? Deoarece unii ar putea fi interesati sa se atodiagnosticheze sau sa diagnosticheze pe cineva pe care cunosc. Toate aspectele de mai sus si multele intrebari despre TB si TPB ar trebui sa indice clar ca acest lucru nu este posibil. Nu o faceti!

Spunand aceasta, iata care sunt cateva diferente intre Tulburarea bipolara si Tulburarea de Personalitate Borderline:

Pacientii cu TB si cei cu TPB pot experientia schimbari extreme si bruste de dispozitie care apar in cicluri. Insa lungimea acestor cicluri variaza in mod semnificativ, la pacientii bipolari, depinzand de tipul pe care il au. In general, aceste cicluri variaza de la o data la trei luni la o data la fiecare 5 ani. Pacientii cu TPB trec de asemenea prin astfel de cicluri, dar acestea tind sa dureze minte, ore sau zile cel mult. Pe scurt, ciclurile dispozitionale sunt mult mai lungi la pacientii cu TB decat la pacientii cu TPB.

O alta diferenta este aceea ca dispozitia pacientilor borderline este mult influentata de mediu si experientele lor. Adica, schimbarile de dispozitie sunt accesate de abandonul real sau perceput de catre pacientii cu TPB. In timp ce episoadele dispozitionale la pacientii bipolari pot fi influentate de mediu, legatura este mult mai putin evidenta.

In cele din urma, experientele dispozitionale ale persoanelor cu TPB sunt asemanatoare celor lui Tinkerbell din Peter Pan. Se spune ca Tinkerbell “are spatiu doar pentru o singura emotie, astfel ca ea este cu totul buna sau rea, si niciodata ambele in acelasi timp”. Cand cineva cu TPB este depresiv atunci este complet depresiv si cand este furios, este foarte furios. De asemenea, cand este impresionat de cineva, isi va dedica intreaga fiinta acelei persoane – dar nu pentru timp indelungat. Persoanele bipolare pot parea depresive sau maniacale, dar exista nuante in oricare dintre aceste situatii.

Sursa:

https://www.steadyhealth.com/articles/the-key-differences-between-bipolar-disorder-and-borderline-personality-disorder/bipolar-disorder-and-borderline-personality-disorder-what-are-the-differences

 

 

 

Meditatia - beneficii si riscuri

meditatie2

 

Un mijloc excelent de a te cunoaste si a-ti descoperi propriile nevoi este meditatia.

Este o relaxare, scopul ei fiind acela de a-ti oferi un moment de liniste, de pace interioara, uneori concentrandu-te asupra unei idei, unui gand, unei imagini, alteori doar exersand starea de “martor” adica de observator al propriilor trairi, ganduri, senzatii, lasandu-le sa treaca, neoprindu-te asupra lor. Si poti constata ca aceasta simpla observare a ceea ce se afla in interior este dificila, neobisnuita, uneori, spun unii, imposibila, la inceput.

Este o modalitate de a relaxa corpul si elimia tensiunile, stresul, gadurile negative. Este un exercitiu de orientare spre sine, spre interior, de constientizare a ceea ce se petrece acolo.

Din punct de vedere stiintific, rolul meditatiei in sanatate este controversat, existand date care ii sustin importanta si altele care o contesta.

-          Meditatia este asociata cu scaderea activitatii cerebrale, ceea ce favorizeaza relaxarea si creativitatea (conform estimarii cercetătorului Julio Perez, de la Universitatea din Sao Paolo, din Brazilia). Ritmul cerebral se schimba considerabil in cazul oamenilor care fac exercitii de meditatie mai multi ani, diverse zone ale creierului se sincronizeaza, punandu-se in armonie, efectul fiind cu atat mai puternic, cu cat se mediteaza mai mult. Mai mult, efectele meditatiei se prelungesc tot mai mult in intervalele dintre episoade o data cu exersarea acesteia timp indelungat, starea de calm si liniste, capacitatea de linistire si relaxare, crescand considerabil.

-         Este un adjuvant important in scaderea stresului asociat bolilor cronice.

-       Unii cercetatori au constata faptul ca in timpul meditatiei se activeaza mult zonele creierului unde apar bucuria si gandurile pozitive.

-         De asemenea, oamenii care mediteaza mult au un sistem imunitar mai bun decat ceilalti.

-       Meditatia dezvolta capacitatea de concentrare si stabilitatea atentiei in ciuda factorilor perturbatori, cum ar fi zgomotele, astfel incat creste capacitatea de a desfasura o activitate in situatii mai putin ideale, eficienta pastrandu-se.

-          Meditatia scade anxietatea si apar moment de inspiratie spontana deoarece activeaza si acceseaza creativitatea.

-          Gandirea maladaptativa, atat de importanta in depresie, poate fi influentata prin meditatie.

 Si beneficiile pot continua, ca si studiile care le constata.

 

Insa atunci cand vorbim de meditatie exista un mare DAR si acesta se refera la doua aspecte:

           Primul se refera la modul in care se invata aceasta meditatia  (de unde si cu cine), accesibilitatea, multitudinea metodelor, practicienilor, scolilor si formelor de organizare care o practica si o promoveaza nefiind neaparat un bun predictor al eficientei, cunoasterii si utilitatii ei.

             In al doilea rand si nu mai putin importanta este sanatatea mentala a persoanelor care o invata si o exerseaza, existand riscul activarii unor simptome de gravitate crescuta atunci cand este practicata in situatii de afectiune psihica sau vulnerabilitate pentru dezvoltarea unor patologii psihotice, putand activa si determina exact efectul opus al celui care se doreste. In practica clinica se cunosc cazuri de aparitie a unor atacuri de panica, accentuare a simptomelor depresive (cognitii negative de exemplu sau stari de deprimare) si chiar deliruri, halucinatii la persoane care au inceput practicarea unor introspectii neprotejat sau chiar la debutul neconstatat medical al patologiei.

 

Prin urmare, este util sa avem in vedere inceperea unor practici care presupune sondarea interiorului in conditii protejate si cu sprijinul persoanelor formate sa faca aceasta si, de ce nu, in urma unei evaluari a starii de sanatate referitoare nu doar la aspectele somatice dar si la cele psihice, un psihodiagnostic sau chiar un diagnostic psihiatric (in cazul simtomelor accentuate si dezadaptative suferite) fiind o dovada de responsabilitate asumata fata de propria persoana si nu un semn de slabiciune.

 

A nu face tot ce este necesar pentru propria sanatate este in fapt o slabiciune a Eului si o imaturiate pe care le ascundem in spatele lipsei de luare a masurilor necesare dar care ne vor costa buna functionare si starea de bine in viitor.

 

 

 

Studii:

 

1. Studiul “Pupillary Response to Negative Emotional Stimuli Is Differentially Affected in Meditation Practitioners” Frontiers In Human Neuroscience [Front Hum Neurosci] 2017 May 03; Vol. 11, pp. 209. Date of Electronic Publication: 20170503 (Print Publication: 2017).

Autori: -Vasquez-Rosati A; Biomedical Neuroscience Institute, Faculty of Medicine, Universidad de ChileSantiago, Chile.; Institute of Biomedical Sciences (ICBM), Faculty of Medicine, Universidad de ChileSantiago, Chile.; Centro de Integración Cognitivo CorporalSantiago, Chile

2. Studiul “Health Benefits of Meditation: What the Newest Research Shows”- Alternative & Complementary Therapies. Aug2010, Vol. 16 Issue 4, p223-228. 6p.

Autor: Horowitz, Sala,

3. Studiul “Effect of meditation on neurophysiological changes in stress mediated depression” - Complementary Therapies In Clinical Practice [Complement Ther Clin Pract] 2014 Feb; Vol. 20 (1), pp. 74-80.

Autori:Kasala ER; Department of Pharmacology & Toxicology, National Institute of Pharmaceutical Education and Research, Bhangagarh, Guwahati 781032, Assam, India.

Bodduluru LN; Department of Pharmacology & Toxicology, National Institute of Pharmaceutical Education and Research, Bhangagarh, Guwahati 781032, Assam, India.

Maneti Y; Department of Pharmacology & Toxicology, National Institute of Pharmaceutical Education and Research, Bhangagarh, Guwahati 781032, Assam, India.
Thipparaboina R; Department of Pharmaceutics, National Institute of Pharmaceutical Education and Research, Balanagar, Hyderabad 500037, Andhra Pradesh, India.)

3. Studiul “Observing the Effects of Mindfulness-Based Meditation on Anxiety and Depression in Chronic Pain Patients” -Journal Article; Observational Study

Autori: Rod K; McMaster University, 1280 Main Street West, Hamilton, Ontario L8S 4L8, Canada, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

4. Studiul “Turning Towards or Turning Away: A Comparison of Mindfulness Meditation and Guided Imagery Relaxation in Patients with Acute Depression.” - Behavioural And Cognitive Psychotherapy [Behav Cogn Psychother] 2016 Jul; Vol. 44 (4), pp. 410-9.

Autori: Costa A; Institute of Psychiatry,Psychology and Neuroscience,King's College London,UK. Barnhofer T; Institute of Psychiatry,Psychology and Neuroscience, King's College London,UK and Freie Universität Berlin,Germany.



 

Eul si disocierea psihica. Scindarea Eului

 

dissociative-289x300  

 

 

“Fii rabdator cu tot ce e nerezolvat in inima ta si sa afli cum poti sa iubesti intrebarile inseleca pe niste camere incuiate sau carti scrise intr-o limba straina. Scopul e sa traiesti totul. Traieste acum intrebarile. Intr-o zi, poate mai devreme, poate mai tarziu, intr-o buna zi, incet-incet, fara sa-ti dai seama, vei descoperi raspunsurile.

                                                                (parafrazare dupa R.M. Rilke)

 

 

 

 

Eul este o parte integranta a aparatului psihic, si o parte care relationeaza psihismul individului cu mediul social. El asigura functionarea psihica intr-un sistem deschis, supus transformarii si devenirii in unicitate si normalitate prin adaptare sau anormalitate, prin devieri si destructurari.

 

Este cel care ne ajuta sa traim sentimentul identitatii, individualitatii, unitatii, continuitatii, constiintei si constientei. Din punct de vedere subiectiv, persoana exista prin Eu, deoarece doar prin Eu se poate reprezenta pe sine, cu toate atributele sale.

 

Eul se construieste intr-un proces de internalizare a imaginilor, gandirii si afectelor din simbioza cu persoana primara de atasament (mama) si cu ceilalti participanti la formarea personalitatii copilului, dar si din trairile psihice proprii pe care incepe sa si le dezvolta in cadrul acestui proces si pe care le gestioneaza prin rolul sau de interfata interior si exterior. Astfel, el asigura atata simbioza si unitatea cat si unicitatea sa.

Eul incepe sa se formeze in jurul varstei de 3 ani, incepand cu constientizarea corpului, pe parcursul cresterii, o alta perioada hotaratoare pentru dezvoltarea sa, fiind perioada adolescentei.

 

Eul se formeaza prin aparitia constiintei de sine, avand mai apoi constiinta si constienta ca infrastructura. Din campul acestora fac parte: temporalitatea, miscarea, corporalitatea, verbalizarea, sensibilitatea, constiinta etico-morala si cea sociala. Este vorba despre trairea constienta si totala a momentului prezent prin intermediul proceselor si functiilor psihice ca: memoria, procesele cognitive, afectivitatea etc. Formele constientei sunt: starea de veghe, relaxarea mentala si meditatia.

 

Eul constituie centrarea psihica a individului, autoreglarea cu ajutorul constiintei de sine, care il ajuta sa se delimiteze de ceilalti spre a-si trai individualitatea.

Eul inseamna constiinta, constiinta referitoare la perspectiva formata din senzatiile si reprezentarile care provin din lumea exterioara prin intermediul aparatelor senzoriale si constiinta nevoilor (sau a dorintelor) formata din dorintele conditionate de factori ereditari pulsionali.

 

Astfel, persoana este un rezultat al unui lung proces de integrare, prin armonizarea elementelor asimilate în cadrul aspectelor Eului (mai ales Eul fizic, social şi moral), cu ajutorul stimei de sine, pentru desavarsirea constiintei de sine.

In viata persoanei, Eul, ca parte  a aparatului psihic are mai multe functii  (Bellak – TAT, TAC SI TAB, 2008):

         1. Organizeaza si controleaza motilitatea si perceptia,

         2. Realizeaza o bariera protectoare imptriva stimulilor excesivi si interni,

         3. Testeaza realitatea si angajeaza in actiuni si trimite in exterior semnale de pericol (anxietatea),

         4. Are functii de organizare si autoreglare, care includ medierea intre eu si supraeu si sine, pe de o parte, si realitatea, cu toate variabilele ei, pe de alta parte. Aceasta include toleranta la fustrare, capacitatea de a avea un comportament de ocolire si tot ceea ce intelegem prin defense,

         5. Are anumite „functii autonome” care includ abilitatile si inteligenta si un numar nespecificat de caracteristici mostenite, incluzand posibil si forta eului,

         6. Are capacitate de auto-excludere, buna functionare a eului nu presupune doar sa fie capabil sa reprime impulsurile perturbatoare ale sinelui pentru o buna functionare ci sa fi capabil sa excluda una sau aproape toate functiile sale.

 

Eul se manifesta prin vointa, vointa de a determina o alegere, o optiune cu sens si valoare pentru propria persoana, simbolic prin „nu” sau „da”. Eul este cel care se opune, restrictioneaza, opreste o actiune in baza unui set de valori ghidand comportamentul spre ceea ce reprezinta sensul sau propriu.

Vointa este functia prin care Eul manifesta o decizie constienta, asumata referitor la ceva care il priveste, pe toate dimensiunile existentei – fizica, psihica, spirituala. Unitatea cu lumea si diferenta de aceasta, pe axa inconstient-constient, in scop integrativ dar spre polul constientului, se realizeaza de Eu cu ajutorul vointei a ceea ce se numeste constiinta prin asimilare.

 

Eul este cel care face legatura dintre individ si realitate, iar atunci cand Eul se afla in suferinta, raportarea la realitate are si ea de suferit.

Vointa este functia care sustine mecanismele Eului in realizarea a ceea ce dicteaza constiinta. Prin vointa, Eul realizeaza conjunctia dintre sine si altul conform principiului realitatii si luptand sau acordandu-se, in functie de exigentele acestuia, si principiul placerii dar doar in masura in care cele doua pot fi coerente ci nu antagoniste. In caz contrar el declanseaza mecanisme menite sa ii apere integritatea, se apara de egocentrismul sinelul ce ar dori sa isi instaureze dominatia dar ar ameninta adaptarea.

 

Functia sa de adaptare la sine si lume in acelasi timp este realizata de vointa in acord cu constiinta. Integrarile succesive la nivelul constiintei, realizate de-a lungul dezvoltarii, determina diferite fatete care corespund unor roluri intre care exista punti de legatura mai mult sau mai putin solide sau, se pot realiza divizari, persoanei fiindu-i dificil sa treaca dintr-un rol in altul, mentinandu-se excesiv, neadaptat si nefunctional intr-unul din acestea in detrimentul sau in cele din urma. Iar aceasta dezadaptare se observa prin indici sociali daca starea de inadecvare este negata.

 

Pentru ca Eul poate mobiliza astfel de mecanisme prin care isi neaga insatisfactia (lipsa starii de bine sau de adecvare pe care poate ajunge sa nu o mai resimta).

 

Eul, intr-un construct „sanatos” (termen utilizat aici pentru sensul de adaptativ cu sine si ceilalti, coerent, adecvat) realizeaza toate aceste legaturi in interiorul sinelui, intr-o unificare si creand o unitate adaptativa si adaptata demonstrata prin tendinta de crestere si dezvoltare, eficienta si eficacitate invaluite de energii emotionale pozitive, sanogene.

Aparitia unei desprinderi a unei parti din sine neasumata, negata, marginalizata sau neconstientizata datorita amenintarii sale realizate prin constientizare, cu privire la ceea ce este, crede ca este si nu poate accepta ca este, se numeste scindare a carei disfunctie se resimte in relatiile cu ceilalti dar si cu sine insusi.

 

Desprinderea, asa cum spuneam, nu este constienta, Eul evitand constientizarea acelei parti datorita suferintei pe care ar trai-o din cauza lipsei de control pe care o resimte, neavand mecanisme de aparare eficiente sau amenintandu-i insasi integritatea.

 

Ceea ce usureaza efectuarea desprinderii este faptul ca cele mai multe raportari ale noastre la noi si la ceilalti nu sunt supuse direct constientizarii, fiind automatizate insa diferenta intre aceste automatizari normale si scindare este ca pe primele, Eul le poate constientiza printr-o orientare voluntara a atentiei asupra lor.

In cazul desprinderii unei parti din sine, Eul nu o recunoaste pe aceasta ca facand parte din sine tocmai datorita amenintarii iminente de sfaramare pe care ar resimti-o si sentimentului de lipsa a controlului determinat prin constientizarea sa.

 

O caracteristica a continuturilor desprinse este trairea dureroasa sau vatamatoare la nivel emotional  atat de puternica incat ameninta integritatea Eului. Pentru a evita asta, Eul refuza sa le constientizeze.

 

Izolarea din campul constientei si separarea acestor continuturi amenintaroare pentru integritatea Eului corespunde unui mecanism de aparare in sine, utilizat in special pentru a evita schimbarea adaptativa, Eul avand sentimentul neputintei confruntarii cu aceste continuturi.

 

Cu cat insa durerea asociata acestor continuturi este mai puternica, cu atat ea va forta constientizarea determinand dezvoltari nevrotice.

O alta posibilitate este o dezvoltare a Eului diferita total de continuturi ale Sinelui indepartate si neasumate, acesta negasind modalitati de integrare astfel incat sa le contina si transforme in devenirea sa.

 

Indepararea, ca mecanism utilizat de-a lungul dezvoltarii a ramas singura modalitate, forta pulsiunilor nefiind insa eliminata, ele vor forta limitele Eului care va ceda periodic, persoana traind sentimentul de transformare periodica totala, ulterior revenind la ceea ce a fost inainte, detasarea producandu-se din nou intr-un ciclu repetitiv adesea si consumator de energie dar si blocant la nivelul personalitatii.

 

Persoana traieste sentimentul instrainarii de sine care creste periodic pana la ruperea barierelor si „explozia” pulsiunilor reprimate a carei incarcare reicepe imediat dupa linistirea consecutiva descarcarii. Si ciclul se reia.

 

Eul isi dezvolta mereu mecanisme de a bloca aceste pulsiuni, cenzuri care se vor mai puternice si solide pentru a face fata pulsiunilor insa traieste periodic constatarea ca nu poate „lupta”. Reactiile de coping esueaza periodic sau progresiv. Acest lucru are drept consecinta un sentiment cvasiconstant de slabiciune a Eului si o persistenta a durerii sau o permanenta reaprindere a acesteia in nenumarate situatii de viata, durere de care omul nu se mai poate distanta si nici elibera in mod activ.

 

Echilibrul este resimtit doar in momentele de reinstaurare a aparentei puteri a Eului si dominantei acestuia insa pentru un timp mai scurt sau mai lung delimitat de perioade in care pulsiunile se reincarca si isi cer descarcarea.

 

Dependenta de factori exteriori de sprijin pentru Eul resimtit slab creste si o data cu aceasta, inadecvarea traita ca o suferinta permanenta si o durere emotionala fata de care tot mecanisme de separare si desprindere sunt actionate de catre Eu. Sentimentul identitatii de sine este puternic afectat, acesta fiind mecanismul scindarii Eului.

Scindarea, in sine, presupune o disociere a cognititei de emotie („splitting”), o ruptura intre psihic si corp, insa la nivelul Eului este vorba de mai mult decat atat o scindare intre componentele psihice -cognitii si emotii, este vorba de o scindare in parti care ele insele au caracteristici cognitive si emotionale diferite, uneori opozante dar total desprinse unele de alte, persoana traind sentimetul de a fi altfel de fiecare data dar cu intreaga sa fiinta, identificandu-se cu partea care preia controlul asupra personalitatii sale.

Uneori aceasta trecere este mediata de un factor care faciliteaza transgresarea dintr-o zona in cealalata, un deblocant cu rol de „punte”.

 

Caracteristica acestor „parti” este faptul ca unele sunt dominate de cognitii altele de emotii, ele fiind separate datorita incapacitatii de a le pune impreuna, pe parcursul dezvoltarii „invatand”  ca asta nu este „util”, „bine”, „normal”, „de dorit”, „acceptat”, etc. sau alte invatari provenite educativ si mediate de un factor reprezentativ adesea.

 

Astfel, Eul rupe legatura dintre parti, realizand o adaptare fortata, producand pe parcursul dezvoltarii si utilizarii frecvente a acestui mecanism de adaptare, o modificare a structurii de personalitate. Astfel, persoana traieste (adica simte si reactioneaza) intr-un alt mod decat inainte, anume intr-un mod ce nu mai are deloc, ori are poate doar prin asociere, legatura cu situatia prezenta.

 

“Sentimentul evidentei” se modifica la randu-i, persoana fiind convinsa (multa vreme) pe deplin asupra indreptatirii propriilor trairi si a felului de a se comporta, de unde si imposibilitatea de a se distanta de propriul comportament. Ia nastere astfel o tulburare a personalitatii prin pierderea accesului la un sector al Eului datorata pierderii unui sector al emotionalitatii.

 

In  mod clasic disocierea este  definita ca ca un proces prin care un fragment al vietii psihice este blocat si stabili ca stare psihica separata in cadrul personalitatii creand doua (sau mai multe) stari ale Eului care alterneaza in constiinta si, in circumstante interne si externe diferite, ies la iveala pentru a gandi, actiona, aminti si simti.

Aceste stari disociate sunt indisponibile pentru restul personalitatii si nu pot fi obiectul operatiilor psihice sau elaborarii. Bromberg spune „Experienta disociata tinde sa ramana nesimbolizata prin gandire si limbaj, exista ca realitate separata in afara expresiei de sine si este rupta de relationarea umana autentica si oprita de la participarea deplina in viata restului personalitatii”.

 

Este de remarcat faptul ca persoanele supuse unui proces de disociere reusesc sa construiasca aparenta unui sine functional, adaptativ, cu legaturi interpersonale. Acest sine permite persoanei sa se miste in lumea celorlalti cu un succes relativ si, in acelasi timp, conserva partea clivata si separata care continua sa triasca in strafundurile personalitatii.

Disocierea reprezinta efortul ultim al unui Eu coplesit de a salva o oarecare urma de functionare mentala adecvata.

Fairbain (1954) vede disocierea ca rezultat al dezintegrarii Eului „un proces pasiv – un proces de dezintegrare datorat unui colaps al functiei ce asigura coeziunea, exercitata in mod normal de Eu”.

 

Ea conduce la retezarea legaturii dintre un set de continuturi psihice si un altul. Disocierea poate aparea intre categorii de evenimente psihice, de exemplu, experiente pozitive si negative cu acelasi obiect, intre anumite evenimente si reprezentarea lor afectiva (alexitimia lui Krystal, 1988) intre evenimente si semnificatia lor (Grotstein, comunicare personala, 1992) poate chiar intre evenimentele si cuvintele care le reprezinta simbolic. Prin urmare, o persoana poate fi constienta (de ex) de trauma abuziva intr-una din stari si sa o ignore complet in alta. La fel, o persoana poate pastra amintiri despre un eveniment, dar poate sa nu aiba nici un fel de acces la impactul lor emotinal decat intr-o stare de constiinta alternativa.

 

Perelaborarea starilor disociative implica un efort constant de integrare a continuturilor psihice desprinse prin regresia traumatica si mentinute in stari diferite ale Eului, care alterneaza ca accesibilitate.

 

Disocierea este simtita ca reactie inadecvata, supunere si resemnare in fata caracterului inevitabil al  pericolului coplesitor, chiar mortal din punct de vedere psihic.

 

Tipuri de disocieri

 

Disociererile pot avea loc in raportarea la exterior, in acest caz atingand domeniul sinelui dar in special relatia cu alti oameni si pot sa fie legate de raportarea la interior a persoanei. In acest ultim caz afecteaza integritatea persoanei insasi.

 

1.        Disocierea de  consientizare si atentie

In aceasta situatie se realizeaza o imprastiere a functiilor de atentie si constientizare, firul logic poate scapa de sub privire, incep sa-l preocupe gandurile proprii, sare de la un subiect la altul, trece peste anumie cotinuturi, ascunde continuturi, apar mecanisme de supraadaptare, insinueaza docilitate sau comportament de “om fara mari pretentii” sau  “dragut” si indreptand atentia catre ceea ce  vrea el sa arate si distragerea ei de la ceea ce nu vrea sa fie vazut.

 

Prin aceste modalitati persoana se apara de pericolul unei dureri disproportionat de mari produsa de catre ceilalti ori de sine insusi. Traieste cu sentimentul ca el face asta, in realitate insa i se intampla si numai cu un mare efort poate intrerupe acest proces. Celorlalti le transmite sentimentul ca ascunde ceva, ca  incearca sa treaca ceva sub tacere, ca de aceea ocoleste tema, si ca, in acest scop, urmareste sa creeze confuzie.

 

Aceasta diferenta intre a decide ceva si a i se impune ceva este diferenta intre orientarea voluntara a Eului prin control si caracteristica unei tulburari a Eului in care acesta si-a dezvoltat tedinta involuntara de a devia de la ceva tulburator caruia nu ii face fata (scopul fiind evitarea durerii), in acest ultim caz Eul traind un vid caruia nu i-ar putea face fata. Ca urmare, apeleaza la distragerea atentiei celorlalti, la abaterea de la constientizare, la  ascunderea a ceea ce nu are voie sa fie sau nu are voie sa fie vazut.

 

2.       Disocierea relatiilor

Atunci cand disocierea de constientizare nu mai reuseste sa faca tema invizibila si sa o reduca la nonexistenta, continutul neacceptat este proiectat in exterior si scindeaza relatia cu alti oameni.

 

Astfel, de exemplu, persoana se entuziasmeaza de ceva sau de cineva, iar cu urmatoarea ocazie se schimba 180°, ii piere angajamentul, gaseste totul neinteresant si pleaca pentru a se elibera de el si a se ascunde in spatele efectului creat. Relatiile par confuze, celalalt este „bagat in ceata”.

 

Doar ca acest comportament „schimbator” are efect si asupra sa, scindand si relatia cu sine, persoana traieste schimbarea ca autentica insa resimte, mai mult sau mai putin, in functie de cat de departe de constientizare este intreg procesul, cel putin o inadecvare, de care are un comportamnt de „fuga”, de incercare de „indeparare” psihica permanenta sau cvasipermanenta care vine cu o traire aproape nevrotica dar si cu momente in care pretinde ca „se simte bine”, in fapt pacalindu-se cu asta pentru a face fata intregului mecanism si necunoscand un altul.

Acest fenomen este cel mai frecvent reprezentat la persoanele cu tulburare de personalitate borderline.

 

3.       Disocierea de sine insusi

Cand formele anterioare de disociere nu au rezultatul scontat si cu toate acestea durerea ameninta sa se apropie si sa invadeze psihicul, Eul traind iminenta prabusirii, se produce o scindare la nivel de sine, la nivelul corpului sau a psihicului.

 

      3.1.Scindarea integritatii corporalale (conversia)

 

Analiza existentiala considera conversia o forma speciala de disociere. Trairea dureroasa este evitata astfel prin abaterea atentiei asupra coprului prin producerea simptomului prin intermediul caruia problema psihica de nerezolvat devine, in fapt, intr-un fel vizibila, ramanand totodata (pentru ca este incomprehensibila) ascunsa.

 

     3.2. Scindarea integritatii psihice

 

Kernberg (1967; 1984) se refera la aceasta forma de disociere ca fiind o caracteristica a tulburarii de personalitate borderline.

 

Scindarea integritatii psihice apare cand persoana nu mai reuseste sa tina durerea la o distanta convenabila prin impingerea ei in corp, in relatii sau prin mecanismele cognitive de distragere a atentiei celorlalti.

 

Durerea ameninta cu prezenta ei si ar fi insuportabila pshic, fara limite si chinuitoare. Astfel, la nivel psihic se dezvolta mecanisme de supravietuire legate de „cine sunt” – acesta fiind cel amenintat de durere, tot el este cel modificat, psihicul nesuportand amenintarea transformarii iminiente si chinuitoare, realizeaza el aceasta transformare prin desprindere a acelei parti si indepartare.

 

Insa aceasta se face cu un cost – pierderea accesului la dimensiunea cognitiva si emotionala a acelei parti si cu ea o data a sensului de sine, persoana simtindu-se adesea instrainata, nesigura pe ceea ce este si cu un sentiment de a nu fi el insusi. Aceasta duce mai departe la franarea dezvoltarii si a derularii sentimentelor, ce conduce la randul ei la franarea dezvoltarii personalitatii si a maturizarii sale.

 

Odata instalata disocierea psihicului, sentimentele nu mai sunt accesibile iar dialogul cu ceilalti si cu sine nu poate lupta impotriva acestei rigidizari a sentimentelor. Totusi, reminiscente ale sentimentelor ori capaciattea de a dezvolta sentimente sunt semne de iesire din disociere insa reprezinta mecanisme impotriva carora psihicul va lupta deoarece lupta impotriva constientizarii si integrarii partii desprinse, necunoscand si neacceptand sensul curator al acestei integrari.

 

Insa daca persoana poate vorbi despre sentimentele sale (de ex. despre teama de a fi parasit), acest lucru ar putea reprezenta o protectie impotriva disocierii. Intr-o masura similara pare si dialogul interior capabil sa contribuie la paza integritatii psihice si la apararea ei in fata scindarii.

 

Alteori, accesul la aceste modalitati de unificare se face doar in stari modificate de constiinta la care persoana apeleaza nefiind capabila sa suporte constientizarea dar nici neputand sa o impiedice, astfel, ocazional, periodic va dezvolta mecanisme de „amortire” a psihicului dominator pentru a putea accesa partea desprinsa si izolata si accesa emotionalul realizand astfel o unificare pe care, de altfel o rupe, o anuleaza imediat dupa revenire. Substante cu efect sedativ si psihoactiv (alcool, droguri) realizeaza acest efect temporar cu rol echilbrator pentru psihicul scindat dar cu efecte secundare periculoase prin ele insele, pe de o parte (dependenta, efecte secundare asociate acestor comportamente de consum) dar si prin revenirea la cenzurile anterioare specifice partii dominatoare a psihicului care actioneaza prin intarirea barierelor de protectie impotriva partilor „amenintatoare”.

 

 

Surse bibliografice

 

 

 

Furia - o cale?

furie

 

Furia – o cale?

 

Uneori nu este important sa cautam cauzele simtomului ci carei functii ii deserveste acesta (de ex durerea). Mintea inconstienta poate invata mai repede decat mintea constienta. Corpul poate invata mai repede decat poti invata in mod constient. Invatarea automata este ceea ce cauta el si spre care tinteste..

 

Furia

 

Exprimarea furiei, mai ales cand este acompaniata de violenta fizica sau verbala este daunatoare corpului, mintii si sufletului. De aceea este necesar sa mergi mult in spatele ei, la emotiile si sentimentele reale, ascunse, neexprimate, reprimate fara a ramane doar la nivelul exprimarii furiei. Benjamin Franklin (Poor Richard's Almanac, 1754) spunea “Furia are intotdeauna un motiv dar rarerori unul bun” .

Furia semnalizeaza o problema dar eliberarea ei nu rezolva automat problema, schimbarea nu apare automat prin exprimarea ei. Asa cum spunea Tavris (1982, p. 32), exprimandu-ne furia, o exersam, o cunoastem si ne obisnuim cu ea, ne devine familiara dar simpla exprimare nu ne conduce la cauzele de baza, nevoile si frustrile care se afla sub aceasta.

 

Ce este furia?

 

Este furia o emotie care se expima sau este una ascunsa, inabusita? Este furia o iubire exprimata nepotrivit sau o energie aflata intr-un loc nepotrivit? Este o emotie care acopera o alta mai profunda? Are elemente genetice? Care este rolul corpului si a glandelor nm furie? Furia distruge corpul? Sau corpul inmagazineaza si sustine furia?

 

Stim ca atunci cand suntem furiosi respiratia nu mai functioneaza intr-un mod sanatos. Care este relatia furiei cu sistemul nostru psihologic si spiritual? Cum ne-am descurcat cu furia in trecut, am reprimat-o, am exprimat-o am vorbit despre ea la nesfarsit? Cum putem sa o vindecam sau sa o abordam?

 

Uneori este considerata o emotie care trebuie sa fie exprimata pentru a asigura eliberarea. Dar asta, simpla eliberare nu determina in mod cert schimbarea.

 

Ostilitatea are o determinare genetica, observarea unor aspecte privind asemanarile la nivel familial, cultural, de mediu, constituind argumente in acest sens. De ex, genele ajuta la controlul productiei de neurotransmitatori si substante chimice care regleaza comportamentul. Acest lucru a fost demonstrat intr-un experiment cu maimute care aveau un nivel scazut de serotonina. Ele erau mai agresive si mai predipuse sa muste, sa loveasca si sa urmareasca alte maimute. Asemenea animale sunt de obicei mai putin sociale: petrec mai mult timp singure si au contact corporal mai scazut cu semenii lor (Toufexis, 1993, p. 53).

 

In alte studii, in cadrul Institutului National impotriva Abuzului de Alcool si Alcoolismului, cercetatorii au ajuns la concluzia ca “barbatii care au comis crime impulsive, cum ar fi uciderea unui strain, aveau nivele scazute de serotonina... barbatii condamnati pentru violente premeditate, aratau nivele normale al acestor neurotransmitatori”.

 

Totusi, a pune existenta violentei exclusiv pe seama biologicului este un aspect periculos care poate conduce la extreme atat in conceptualizari cat si in ceea ce priveste abordarea pragmatica la nivel individual cat si social. Problema este de a explora toate posibilitatile, atat in ceea ce priveste aspectele sociale cat si pe cele biologice.

 

Dioncolo de determinismul generic, legatura furiei cu propriul corp este mult mai complexa. Auzim adesea ca nu exista boala in care furia sa nu joace un rol.

 

De ex, Williams and Williams (1993) considerau ca 20% din populatia generala are un nivel ridicat al ostilitatii suficient cat sa ii puna in pericol sanatatea.

 

Tavris (1982) spune „furia constanta si agresivitatea cresc de peste 5 ori sansele pentru boli de inima” .

 

Cum ne ranim corpul prin furie? Imaginati-va ca va grabiti foarte tare si sunteti prins in trafic. Puteti reactiona ca si stramosii nostri in urma cu mii de ani cand se confruntau cu o piedica aparuta in calea actiunii lor: inima voastra incepe sa bata cu putere, palmele incep sa va transpire, respiratia se accelereaza, presiunea sangelui creste, adrenalina stimuleaza celulele de grasime sa se descarce in sange si ficatul transforma aceste celule in colesterol. In ani, colesterolul formeaza placi care blocheaza arterele si conduc la infarct miocardic. Continuand metafora blocajului in trafic, intestinele voastre devin incordate si se inchid. Probabil intregul corp devine incordat. De fapt, ne umplem corpul cu atata furie si tensiune astfel incat el nu va mai functiona in felul in care a fost creat sa functioneze.

 

Desigur, regimul alimentar joaca un rol important in bolile de inima ca si in proasta functionare a altor parti ale corpului. De ex, este cunoscut faptul ca persoanele ostile au o probabilitate mai mare sa fumeze, sa bea alcool in exces si sa consume calorii in exces. Oricum, simpla exprimare a furiei nu asigura atingerea problemelor de baza care o cauzeaza. Corpul ramane in continuare cu conflictul de baza si tensiunea cauzata de: nedreptate, deprivare, reducere si a nu fi auzit, inteles sau iubit.

 

Conceptii gresite si mituri despe furie:

 

1. Agresivitatea este exprimarea instinctiva catharctica a furiei. De aici pot intelege de ce doar lovind perne nu este suficient sa ajungi la cauza de baza a problemei. Este o cale de exprimare in alt fel (poate acceptabil si socializat) dar nu suficient. Nu trebuie sa ramanem aici.

 

2. Scotand afara furia inseamna sa scapi de ea. Participarea frecventa la grupuri in care doar se vorbeste mereu si mereu de spre furia fata de un parinte critic nu conducea la nici o schimbare comportamentala. Din nou, nu este suficient doar atat.

 

3. Tantrumurile copiilor sunt exprimari sanatoase ale furiei care impiedica dezvoltarea unor manifestari nevrotice. Desi ele apar din frustrari adanci, unui copil de 2 ani, de ex., daca nu i se dau cu blandete si dragoste limite clare, tantrumurile ii pot invata pe cei mici sa sa foloseasca furia pentru a obtine atentie. Asa cum, lovirea copiilor pentru manifestarea tantrumului nu face decat sa intareasca manifestarea si ii invata ca violenta fizica este raspunsul potrivit la probleme.

 

 

Alte asertiuni obisnuite dar total gresite:

 

1. In general daca suntem furiosi, o alta persoana este de vina.

 

2. Daca cineva este furios pe noi, suntem vinovati intr-un fel.

 

3. Daca suntem siguri de nevinovatia noastra, cealalata persoana nu are nici un drept sa se simta furioasa.

 

4. Daca sunt suficient de furioasa, celalalat imi va da ce voi vrea.

 

 

Acestea sunt doar cateva dintre miturile despre furie care functioneaza printre noi. Si mai sunt multe altele.

 

 

Furia –si pierderea celorlalti precum si pierderea de sine

 

Ca si grup, oamenii ostili sunt nefericiti. De ex, barbatii furiosi experientiaza mai multa insatisfactie maritala deoarece esecul in a solutiona furia si sentimentele ascunse de aceasta distrug intimitatea, ei nu primesc suportul de care au nevoie si de asemenea intampina dificultati in a oferi suport partenerului sau unui prieten. Acesti indivizi tind sa se izoleze social ceea ce produce stres precum si efectele psihologice negative care il acompaniaza. De fapt, intensitatea ostilitatii noastre poate reflecta intensitatea sentimentului de nesiguranta, amenintare si pierdere.

Multi dintre noi am investit mult in a nu ne schimba. In timp, depresia si furia pot deveni strategii obisnuite de a ne acomoda la circumstantele dificile (Tavris, 1982, 1989).

 

Furia este adesea deconectata de sinele profund autonom. Evitam acest sine consumandu-ne energia prin exprimarea furiei. Furia ingradeste, constrange fluxul energiei si nu mai suntem constienti de iubirea din noi sau de nevoia pe care o avem de iubire. Apoi, cand simtim furie, in loc sa mergem la sentimentele aflate la baza acesteia, ne tinem ocupati (suprafunctionare) sau ne retragem (subfunctionare) (Lerner, 1985, pp. 138-146).

Cand suntem furiosi, adesea, acesta nu are legatura cu adevarata problema, si sfarsim luptandu-ne pentru o chestiune falsa. Identificarea problemei reale (singuratate, lipsa de iubire, tristete, nevoie ridicata de aprobare si incurajare) este rareori usoara.

Unii dintre noi evitam sa ne infuriem deoarece ne este teama de propria furie si distructivitate.

In plus, pentru a sublinia un alt aspect de suprafata al furiei, putem sa o directionam inspre o persoana cand de fapt ea este determinata de relatia cu o alta persoana (sot, copil, mama sau tata, etc.)

 

 

Furia impotriva parintilor

 

Multi dintre noi purtam o furie impotriva parintilor, chiar si dupa ce acestia au plecat dintre noi. O proiectam asupra altora si o intoarcem chiar impotriva noastra. Din experienta autorului, un procent de 90 – 95 % din furie este un substitut fie pentru sentimentele ca nu am fost lasati sa ne exprimam sau sa reactionam fata de nevoi neimplinite.

 

Ne acuzam parintii de proasta modelare de exemplu, si consumam in van energie cu aceste emotii si ganduri. Astfel, oricum, pare nerezonabil sa luam un singur lucru pe care parintii nostri nu l-au facut bine si sa ii condamnam pentru el, cand au facut bine 75-90% din celelate lucruri bine si, cu atat mai mult cu cat si-au dorit sa fie parinti buni.

 

Prin urmare, este important sa ne intrebam cat la suta din furia pe care am resimtit-o impotriva parintilor nostri a fost cauzata de propriul nostru comportament sau s-a bazat pe interpretarea noastra gresita cu privire la mesajele parintilor. Ca si adulti, putem sa ramanem agatati de vechea istorie continuand sa fim furiosi pe ei. De fapt, adesea parintii s-au schimbat in timp ceea ce ne ofera si noua oportunitatea sa ne schimbam perceptia asupra lor. Personal, am descoperit de exemplu, ca este important sa transformam aceasta furie in iubire, sa facem pace cel putin cu parintii din mintea noastra.

 

 

 

Povestea autorului

 

Tom Frazier descrie cum toata viata s-a confruntat cu furia. A reprimat-o, transformat-o in boala, sau a exprimat-o in moduri rebele. Mama nu l-a lasat sa isi exprime furia (una dintre interdictiile pe care le-a primit) si tata, care avea un mod de a-si exprima furia, i-a aratat si lui cum sa gestionez aceasta interdictie. In spatele furiei era o dorinta profunda de a fi iubit ca o persoana buna si importanta insa ii era foarte ciudat sa ceara asta. Furia a devenit o fateta de baza a personalitatii sale, spune Frazier. Ii acoperea nevoile mai profunde si neimplinite si a transformat-o in anxietate.

Povesteste aceasta istorie personala deoarece a jucat un rol referitor la viziunea sa asupra furiei si in schimbarile personale pe care le-a realizat. ... In timpul atacului sau de cord aproape fatal din 1981 si-a descoperit propria iubire, si iubirea a devenit din ce in ce mai putin o experienta verbala si a invatat tot mai mult sa o traiasca nonverbal.

...Cu unul dintre pacienti, in 1983, intr-u grup de intelectuali in Germania, a avut o experienta deosebita in care furia acestuia parea de necontrolat ... fierbea de furie (vedea asta din limbajul sau corporal) dar pe care refuza sa o exprime. Incepuse sa isi piarda rabdarea si devenea tot mai constient de tranzactiile incrucisate pe care le facea (contratransferul). I-a spus ca era gata sa opreasca confruntarea deoarece se concentrase prea mult asupra furiei lui. L-a apreciat pentru energia deosebita pe care o investea si apoi pe un ton calm i-a spus: „Gunter, sa presupunem ca furia ta este aici (si si-am ridicat mana la un anumit nivel). Ce simti sub aceasta furie?” Spre surprinderea sa, el a replicat repede: „Tristete” si a inceput sa planga. Apoi a povestit grupului cum tensiunea si frica lui fusesera acoperite de furie si a plans asa cum nu o mai facuse. ...

De atunci Frazier a explorat mereu emotiile care se aflau sub furie exprimate sau neexprimate, afland ca de obicei sunt altele, mai adanci. Fie ca furia este un trigger sau o asa zisa emotie reala, autentica, de obicei exista cel putin o alta mai adanc sub ea care este din punct de vedere psihologic si fizic mai putin distructiva.

„Acest proces m-a ajutat de asemenea sa-mi accept propria furie si pe cea a altora, sa o pun de o parte si sa umplu spatiul liber cu iubire sau orice alta emotie non-trigger. Este o mare diferenta intre intelegerea si acceptarea furiei (incluzand aici si emotiile aflate sub aceasta) si scoaterea ei afara, chiar si in mod terapeutic.” (T. Frazier)

 

 

Furia amenintatoare

 

Exista mai multe abordari ale furiei.

In cartile lor, Williams si Williams (1993) si Lerner (1985) par sa fie de acord ca doar exprimarea terapeutica a furiei nu are valoare prea mare terapeutica. Totusi, controlul, reorientarea sau transformarea furiei cuiva nu inseamna ignorarea nedreptatii, iertarea nu presupune uitarea si lipsa de atentie. Dar, de vreme ce cuvinte si gesturi grele aproape ca indreptatesc unele similare din partea altora, cea mai buna metoda pentru a face fata nedreptatii este prin intermediul asertivitatii decat prin agresivitate. Putem sa ne formulam cererile sau dezacordurile calm si respectuos, inclusiv prin mesaje non-verbale. Scopul este sa fii auzit, nu sa il determini pe celalalt sa nu te auda.

 

Autorul recomanda urmatoarele:

 

 

1. Asculta-l pe celalalt, lasa-l sa fie diferit, si dezvolta-ti propria empatie (care va determina scaderea costului biologic).

 

2. Foloseste-ti umorul, razi de tine fara sa te ridiculizezi; furia si umorul nu pot fi in acelasi timp in mintea ta.

 

3. Este necesar sa ne recunoastem furia si sa o acceptam ca pe o recatie normala. Furia constanta si excesiva trebuie controlata si transformata.

 

4. Schimba-ti starea de spirit folosind umorul, comunicarea nonverbala si iubirea.

 

5. Regandeste-ti raspunsurile furioase.

 

6. Realizeaza ca propriile tale emotii si ganduri sunt importante, nu doar cele ale celorlalti si gandeste.

 

7. Exprima-te.

 

8. Spune-le celorlalti ceea ce doresti direct dintr-o pozitie „Eu sunt OK, tu esti OK”. Priveste-i in ochi.

 

9. Evita secretele si triunghiurile.

 

10. Ia-ti timp sa te linistesti si gandeste la urmataorea miscare.

 

11. Daca esti furios in legatura cu ceva care nu poate fi schimbat, nu iti pierde energia degeaba.

 

12. Reflecteaza, mediteaza si, deasupra tuturor, iubeste-te pe tine insuti.

 

 

 

love

 

 

Original Article

Anger: Don't Express It and Don't Repress It - Tom Frazier,

http://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/036215379502500204?journalCode=taxb

 

 

 

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210