Eul si disocierea psihica. Scindarea Eului

 

dissociative-289x300  

 

 

“Fii rabdator cu tot ce e nerezolvat in inima ta si sa afli cum poti sa iubesti intrebarile inseleca pe niste camere incuiate sau carti scrise intr-o limba straina. Scopul e sa traiesti totul. Traieste acum intrebarile. Intr-o zi, poate mai devreme, poate mai tarziu, intr-o buna zi, incet-incet, fara sa-ti dai seama, vei descoperi raspunsurile.

                                                                (parafrazare dupa R.M. Rilke)

 

 

 

 

Eul este o parte integranta a aparatului psihic, si o parte care relationeaza psihismul individului cu mediul social. El asigura functionarea psihica intr-un sistem deschis, supus transformarii si devenirii in unicitate si normalitate prin adaptare sau anormalitate, prin devieri si destructurari.

 

Este cel care ne ajuta sa traim sentimentul identitatii, individualitatii, unitatii, continuitatii, constiintei si constientei. Din punct de vedere subiectiv, persoana exista prin Eu, deoarece doar prin Eu se poate reprezenta pe sine, cu toate atributele sale.

 

Eul se construieste intr-un proces de internalizare a imaginilor, gandirii si afectelor din simbioza cu persoana primara de atasament (mama) si cu ceilalti participanti la formarea personalitatii copilului, dar si din trairile psihice proprii pe care incepe sa si le dezvolta in cadrul acestui proces si pe care le gestioneaza prin rolul sau de interfata interior si exterior. Astfel, el asigura atata simbioza si unitatea cat si unicitatea sa.

Eul incepe sa se formeze in jurul varstei de 3 ani, incepand cu constientizarea corpului, pe parcursul cresterii, o alta perioada hotaratoare pentru dezvoltarea sa, fiind perioada adolescentei.

 

Eul se formeaza prin aparitia constiintei de sine, avand mai apoi constiinta si constienta ca infrastructura. Din campul acestora fac parte: temporalitatea, miscarea, corporalitatea, verbalizarea, sensibilitatea, constiinta etico-morala si cea sociala. Este vorba despre trairea constienta si totala a momentului prezent prin intermediul proceselor si functiilor psihice ca: memoria, procesele cognitive, afectivitatea etc. Formele constientei sunt: starea de veghe, relaxarea mentala si meditatia.

 

Eul constituie centrarea psihica a individului, autoreglarea cu ajutorul constiintei de sine, care il ajuta sa se delimiteze de ceilalti spre a-si trai individualitatea.

Eul inseamna constiinta, constiinta referitoare la perspectiva formata din senzatiile si reprezentarile care provin din lumea exterioara prin intermediul aparatelor senzoriale si constiinta nevoilor (sau a dorintelor) formata din dorintele conditionate de factori ereditari pulsionali.

 

Astfel, persoana este un rezultat al unui lung proces de integrare, prin armonizarea elementelor asimilate în cadrul aspectelor Eului (mai ales Eul fizic, social şi moral), cu ajutorul stimei de sine, pentru desavarsirea constiintei de sine.

In viata persoanei, Eul, ca parte  a aparatului psihic are mai multe functii  (Bellak – TAT, TAC SI TAB, 2008):

         1. Organizeaza si controleaza motilitatea si perceptia,

         2. Realizeaza o bariera protectoare imptriva stimulilor excesivi si interni,

         3. Testeaza realitatea si angajeaza in actiuni si trimite in exterior semnale de pericol (anxietatea),

         4. Are functii de organizare si autoreglare, care includ medierea intre eu si supraeu si sine, pe de o parte, si realitatea, cu toate variabilele ei, pe de alta parte. Aceasta include toleranta la fustrare, capacitatea de a avea un comportament de ocolire si tot ceea ce intelegem prin defense,

         5. Are anumite „functii autonome” care includ abilitatile si inteligenta si un numar nespecificat de caracteristici mostenite, incluzand posibil si forta eului,

         6. Are capacitate de auto-excludere, buna functionare a eului nu presupune doar sa fie capabil sa reprime impulsurile perturbatoare ale sinelui pentru o buna functionare ci sa fi capabil sa excluda una sau aproape toate functiile sale.

 

Eul se manifesta prin vointa, vointa de a determina o alegere, o optiune cu sens si valoare pentru propria persoana, simbolic prin „nu” sau „da”. Eul este cel care se opune, restrictioneaza, opreste o actiune in baza unui set de valori ghidand comportamentul spre ceea ce reprezinta sensul sau propriu.

Vointa este functia prin care Eul manifesta o decizie constienta, asumata referitor la ceva care il priveste, pe toate dimensiunile existentei – fizica, psihica, spirituala. Unitatea cu lumea si diferenta de aceasta, pe axa inconstient-constient, in scop integrativ dar spre polul constientului, se realizeaza de Eu cu ajutorul vointei a ceea ce se numeste constiinta prin asimilare.

 

Eul este cel care face legatura dintre individ si realitate, iar atunci cand Eul se afla in suferinta, raportarea la realitate are si ea de suferit.

Vointa este functia care sustine mecanismele Eului in realizarea a ceea ce dicteaza constiinta. Prin vointa, Eul realizeaza conjunctia dintre sine si altul conform principiului realitatii si luptand sau acordandu-se, in functie de exigentele acestuia, si principiul placerii dar doar in masura in care cele doua pot fi coerente ci nu antagoniste. In caz contrar el declanseaza mecanisme menite sa ii apere integritatea, se apara de egocentrismul sinelul ce ar dori sa isi instaureze dominatia dar ar ameninta adaptarea.

 

Functia sa de adaptare la sine si lume in acelasi timp este realizata de vointa in acord cu constiinta. Integrarile succesive la nivelul constiintei, realizate de-a lungul dezvoltarii, determina diferite fatete care corespund unor roluri intre care exista punti de legatura mai mult sau mai putin solide sau, se pot realiza divizari, persoanei fiindu-i dificil sa treaca dintr-un rol in altul, mentinandu-se excesiv, neadaptat si nefunctional intr-unul din acestea in detrimentul sau in cele din urma. Iar aceasta dezadaptare se observa prin indici sociali daca starea de inadecvare este negata.

 

Pentru ca Eul poate mobiliza astfel de mecanisme prin care isi neaga insatisfactia (lipsa starii de bine sau de adecvare pe care poate ajunge sa nu o mai resimta).

 

Eul, intr-un construct „sanatos” (termen utilizat aici pentru sensul de adaptativ cu sine si ceilalti, coerent, adecvat) realizeaza toate aceste legaturi in interiorul sinelui, intr-o unificare si creand o unitate adaptativa si adaptata demonstrata prin tendinta de crestere si dezvoltare, eficienta si eficacitate invaluite de energii emotionale pozitive, sanogene.

Aparitia unei desprinderi a unei parti din sine neasumata, negata, marginalizata sau neconstientizata datorita amenintarii sale realizate prin constientizare, cu privire la ceea ce este, crede ca este si nu poate accepta ca este, se numeste scindare a carei disfunctie se resimte in relatiile cu ceilalti dar si cu sine insusi.

 

Desprinderea, asa cum spuneam, nu este constienta, Eul evitand constientizarea acelei parti datorita suferintei pe care ar trai-o din cauza lipsei de control pe care o resimte, neavand mecanisme de aparare eficiente sau amenintandu-i insasi integritatea.

 

Ceea ce usureaza efectuarea desprinderii este faptul ca cele mai multe raportari ale noastre la noi si la ceilalti nu sunt supuse direct constientizarii, fiind automatizate insa diferenta intre aceste automatizari normale si scindare este ca pe primele, Eul le poate constientiza printr-o orientare voluntara a atentiei asupra lor.

In cazul desprinderii unei parti din sine, Eul nu o recunoaste pe aceasta ca facand parte din sine tocmai datorita amenintarii iminente de sfaramare pe care ar resimti-o si sentimentului de lipsa a controlului determinat prin constientizarea sa.

 

O caracteristica a continuturilor desprinse este trairea dureroasa sau vatamatoare la nivel emotional  atat de puternica incat ameninta integritatea Eului. Pentru a evita asta, Eul refuza sa le constientizeze.

 

Izolarea din campul constientei si separarea acestor continuturi amenintaroare pentru integritatea Eului corespunde unui mecanism de aparare in sine, utilizat in special pentru a evita schimbarea adaptativa, Eul avand sentimentul neputintei confruntarii cu aceste continuturi.

 

Cu cat insa durerea asociata acestor continuturi este mai puternica, cu atat ea va forta constientizarea determinand dezvoltari nevrotice.

O alta posibilitate este o dezvoltare a Eului diferita total de continuturi ale Sinelui indepartate si neasumate, acesta negasind modalitati de integrare astfel incat sa le contina si transforme in devenirea sa.

 

Indepararea, ca mecanism utilizat de-a lungul dezvoltarii a ramas singura modalitate, forta pulsiunilor nefiind insa eliminata, ele vor forta limitele Eului care va ceda periodic, persoana traind sentimentul de transformare periodica totala, ulterior revenind la ceea ce a fost inainte, detasarea producandu-se din nou intr-un ciclu repetitiv adesea si consumator de energie dar si blocant la nivelul personalitatii.

 

Persoana traieste sentimentul instrainarii de sine care creste periodic pana la ruperea barierelor si „explozia” pulsiunilor reprimate a carei incarcare reicepe imediat dupa linistirea consecutiva descarcarii. Si ciclul se reia.

 

Eul isi dezvolta mereu mecanisme de a bloca aceste pulsiuni, cenzuri care se vor mai puternice si solide pentru a face fata pulsiunilor insa traieste periodic constatarea ca nu poate „lupta”. Reactiile de coping esueaza periodic sau progresiv. Acest lucru are drept consecinta un sentiment cvasiconstant de slabiciune a Eului si o persistenta a durerii sau o permanenta reaprindere a acesteia in nenumarate situatii de viata, durere de care omul nu se mai poate distanta si nici elibera in mod activ.

 

Echilibrul este resimtit doar in momentele de reinstaurare a aparentei puteri a Eului si dominantei acestuia insa pentru un timp mai scurt sau mai lung delimitat de perioade in care pulsiunile se reincarca si isi cer descarcarea.

 

Dependenta de factori exteriori de sprijin pentru Eul resimtit slab creste si o data cu aceasta, inadecvarea traita ca o suferinta permanenta si o durere emotionala fata de care tot mecanisme de separare si desprindere sunt actionate de catre Eu. Sentimentul identitatii de sine este puternic afectat, acesta fiind mecanismul scindarii Eului.

Scindarea, in sine, presupune o disociere a cognititei de emotie („splitting”), o ruptura intre psihic si corp, insa la nivelul Eului este vorba de mai mult decat atat o scindare intre componentele psihice -cognitii si emotii, este vorba de o scindare in parti care ele insele au caracteristici cognitive si emotionale diferite, uneori opozante dar total desprinse unele de alte, persoana traind sentimetul de a fi altfel de fiecare data dar cu intreaga sa fiinta, identificandu-se cu partea care preia controlul asupra personalitatii sale.

Uneori aceasta trecere este mediata de un factor care faciliteaza transgresarea dintr-o zona in cealalata, un deblocant cu rol de „punte”.

 

Caracteristica acestor „parti” este faptul ca unele sunt dominate de cognitii altele de emotii, ele fiind separate datorita incapacitatii de a le pune impreuna, pe parcursul dezvoltarii „invatand”  ca asta nu este „util”, „bine”, „normal”, „de dorit”, „acceptat”, etc. sau alte invatari provenite educativ si mediate de un factor reprezentativ adesea.

 

Astfel, Eul rupe legatura dintre parti, realizand o adaptare fortata, producand pe parcursul dezvoltarii si utilizarii frecvente a acestui mecanism de adaptare, o modificare a structurii de personalitate. Astfel, persoana traieste (adica simte si reactioneaza) intr-un alt mod decat inainte, anume intr-un mod ce nu mai are deloc, ori are poate doar prin asociere, legatura cu situatia prezenta.

 

“Sentimentul evidentei” se modifica la randu-i, persoana fiind convinsa (multa vreme) pe deplin asupra indreptatirii propriilor trairi si a felului de a se comporta, de unde si imposibilitatea de a se distanta de propriul comportament. Ia nastere astfel o tulburare a personalitatii prin pierderea accesului la un sector al Eului datorata pierderii unui sector al emotionalitatii.

 

In  mod clasic disocierea este  definita ca ca un proces prin care un fragment al vietii psihice este blocat si stabili ca stare psihica separata in cadrul personalitatii creand doua (sau mai multe) stari ale Eului care alterneaza in constiinta si, in circumstante interne si externe diferite, ies la iveala pentru a gandi, actiona, aminti si simti.

Aceste stari disociate sunt indisponibile pentru restul personalitatii si nu pot fi obiectul operatiilor psihice sau elaborarii. Bromberg spune „Experienta disociata tinde sa ramana nesimbolizata prin gandire si limbaj, exista ca realitate separata in afara expresiei de sine si este rupta de relationarea umana autentica si oprita de la participarea deplina in viata restului personalitatii”.

 

Este de remarcat faptul ca persoanele supuse unui proces de disociere reusesc sa construiasca aparenta unui sine functional, adaptativ, cu legaturi interpersonale. Acest sine permite persoanei sa se miste in lumea celorlalti cu un succes relativ si, in acelasi timp, conserva partea clivata si separata care continua sa triasca in strafundurile personalitatii.

Disocierea reprezinta efortul ultim al unui Eu coplesit de a salva o oarecare urma de functionare mentala adecvata.

Fairbain (1954) vede disocierea ca rezultat al dezintegrarii Eului „un proces pasiv – un proces de dezintegrare datorat unui colaps al functiei ce asigura coeziunea, exercitata in mod normal de Eu”.

 

Ea conduce la retezarea legaturii dintre un set de continuturi psihice si un altul. Disocierea poate aparea intre categorii de evenimente psihice, de exemplu, experiente pozitive si negative cu acelasi obiect, intre anumite evenimente si reprezentarea lor afectiva (alexitimia lui Krystal, 1988) intre evenimente si semnificatia lor (Grotstein, comunicare personala, 1992) poate chiar intre evenimentele si cuvintele care le reprezinta simbolic. Prin urmare, o persoana poate fi constienta (de ex) de trauma abuziva intr-una din stari si sa o ignore complet in alta. La fel, o persoana poate pastra amintiri despre un eveniment, dar poate sa nu aiba nici un fel de acces la impactul lor emotinal decat intr-o stare de constiinta alternativa.

 

Perelaborarea starilor disociative implica un efort constant de integrare a continuturilor psihice desprinse prin regresia traumatica si mentinute in stari diferite ale Eului, care alterneaza ca accesibilitate.

 

Disocierea este simtita ca reactie inadecvata, supunere si resemnare in fata caracterului inevitabil al  pericolului coplesitor, chiar mortal din punct de vedere psihic.

 

Tipuri de disocieri

 

Disociererile pot avea loc in raportarea la exterior, in acest caz atingand domeniul sinelui dar in special relatia cu alti oameni si pot sa fie legate de raportarea la interior a persoanei. In acest ultim caz afecteaza integritatea persoanei insasi.

 

1.        Disocierea de  consientizare si atentie

In aceasta situatie se realizeaza o imprastiere a functiilor de atentie si constientizare, firul logic poate scapa de sub privire, incep sa-l preocupe gandurile proprii, sare de la un subiect la altul, trece peste anumie cotinuturi, ascunde continuturi, apar mecanisme de supraadaptare, insinueaza docilitate sau comportament de “om fara mari pretentii” sau  “dragut” si indreptand atentia catre ceea ce  vrea el sa arate si distragerea ei de la ceea ce nu vrea sa fie vazut.

 

Prin aceste modalitati persoana se apara de pericolul unei dureri disproportionat de mari produsa de catre ceilalti ori de sine insusi. Traieste cu sentimentul ca el face asta, in realitate insa i se intampla si numai cu un mare efort poate intrerupe acest proces. Celorlalti le transmite sentimentul ca ascunde ceva, ca  incearca sa treaca ceva sub tacere, ca de aceea ocoleste tema, si ca, in acest scop, urmareste sa creeze confuzie.

 

Aceasta diferenta intre a decide ceva si a i se impune ceva este diferenta intre orientarea voluntara a Eului prin control si caracteristica unei tulburari a Eului in care acesta si-a dezvoltat tedinta involuntara de a devia de la ceva tulburator caruia nu ii face fata (scopul fiind evitarea durerii), in acest ultim caz Eul traind un vid caruia nu i-ar putea face fata. Ca urmare, apeleaza la distragerea atentiei celorlalti, la abaterea de la constientizare, la  ascunderea a ceea ce nu are voie sa fie sau nu are voie sa fie vazut.

 

2.       Disocierea relatiilor

Atunci cand disocierea de constientizare nu mai reuseste sa faca tema invizibila si sa o reduca la nonexistenta, continutul neacceptat este proiectat in exterior si scindeaza relatia cu alti oameni.

 

Astfel, de exemplu, persoana se entuziasmeaza de ceva sau de cineva, iar cu urmatoarea ocazie se schimba 180°, ii piere angajamentul, gaseste totul neinteresant si pleaca pentru a se elibera de el si a se ascunde in spatele efectului creat. Relatiile par confuze, celalalt este „bagat in ceata”.

 

Doar ca acest comportament „schimbator” are efect si asupra sa, scindand si relatia cu sine, persoana traieste schimbarea ca autentica insa resimte, mai mult sau mai putin, in functie de cat de departe de constientizare este intreg procesul, cel putin o inadecvare, de care are un comportamnt de „fuga”, de incercare de „indeparare” psihica permanenta sau cvasipermanenta care vine cu o traire aproape nevrotica dar si cu momente in care pretinde ca „se simte bine”, in fapt pacalindu-se cu asta pentru a face fata intregului mecanism si necunoscand un altul.

Acest fenomen este cel mai frecvent reprezentat la persoanele cu tulburare de personalitate borderline.

 

3.       Disocierea de sine insusi

Cand formele anterioare de disociere nu au rezultatul scontat si cu toate acestea durerea ameninta sa se apropie si sa invadeze psihicul, Eul traind iminenta prabusirii, se produce o scindare la nivel de sine, la nivelul corpului sau a psihicului.

 

      3.1.Scindarea integritatii corporalale (conversia)

 

Analiza existentiala considera conversia o forma speciala de disociere. Trairea dureroasa este evitata astfel prin abaterea atentiei asupra coprului prin producerea simptomului prin intermediul caruia problema psihica de nerezolvat devine, in fapt, intr-un fel vizibila, ramanand totodata (pentru ca este incomprehensibila) ascunsa.

 

     3.2. Scindarea integritatii psihice

 

Kernberg (1967; 1984) se refera la aceasta forma de disociere ca fiind o caracteristica a tulburarii de personalitate borderline.

 

Scindarea integritatii psihice apare cand persoana nu mai reuseste sa tina durerea la o distanta convenabila prin impingerea ei in corp, in relatii sau prin mecanismele cognitive de distragere a atentiei celorlalti.

 

Durerea ameninta cu prezenta ei si ar fi insuportabila pshic, fara limite si chinuitoare. Astfel, la nivel psihic se dezvolta mecanisme de supravietuire legate de „cine sunt” – acesta fiind cel amenintat de durere, tot el este cel modificat, psihicul nesuportand amenintarea transformarii iminiente si chinuitoare, realizeaza el aceasta transformare prin desprindere a acelei parti si indepartare.

 

Insa aceasta se face cu un cost – pierderea accesului la dimensiunea cognitiva si emotionala a acelei parti si cu ea o data a sensului de sine, persoana simtindu-se adesea instrainata, nesigura pe ceea ce este si cu un sentiment de a nu fi el insusi. Aceasta duce mai departe la franarea dezvoltarii si a derularii sentimentelor, ce conduce la randul ei la franarea dezvoltarii personalitatii si a maturizarii sale.

 

Odata instalata disocierea psihicului, sentimentele nu mai sunt accesibile iar dialogul cu ceilalti si cu sine nu poate lupta impotriva acestei rigidizari a sentimentelor. Totusi, reminiscente ale sentimentelor ori capaciattea de a dezvolta sentimente sunt semne de iesire din disociere insa reprezinta mecanisme impotriva carora psihicul va lupta deoarece lupta impotriva constientizarii si integrarii partii desprinse, necunoscand si neacceptand sensul curator al acestei integrari.

 

Insa daca persoana poate vorbi despre sentimentele sale (de ex. despre teama de a fi parasit), acest lucru ar putea reprezenta o protectie impotriva disocierii. Intr-o masura similara pare si dialogul interior capabil sa contribuie la paza integritatii psihice si la apararea ei in fata scindarii.

 

Alteori, accesul la aceste modalitati de unificare se face doar in stari modificate de constiinta la care persoana apeleaza nefiind capabila sa suporte constientizarea dar nici neputand sa o impiedice, astfel, ocazional, periodic va dezvolta mecanisme de „amortire” a psihicului dominator pentru a putea accesa partea desprinsa si izolata si accesa emotionalul realizand astfel o unificare pe care, de altfel o rupe, o anuleaza imediat dupa revenire. Substante cu efect sedativ si psihoactiv (alcool, droguri) realizeaza acest efect temporar cu rol echilbrator pentru psihicul scindat dar cu efecte secundare periculoase prin ele insele, pe de o parte (dependenta, efecte secundare asociate acestor comportamente de consum) dar si prin revenirea la cenzurile anterioare specifice partii dominatoare a psihicului care actioneaza prin intarirea barierelor de protectie impotriva partilor „amenintatoare”.

 

 

Surse bibliografice

 

 

 

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210