Doliul

doliul

Pierderea unei persoane dragi reprezintă un moment de cotitură a propriei vieţi a fiecăruia dintre noi, fiind moment de reevaluare personală conştientă, a vieţii noastre, a concepţiilor, convingerilor şi propriului sistem de valori sau un moment în care putem începe un drum al chinului şi coşmarului, de afundare în negrura distrugerii.
Căci asemeni psihoterapiei, numai moartea şi mai ales şocul morţii cuiva drag poate produce o restructurare a personalităţii, uneori rapid şi cu efecte covârşitoare.
În faţa pierderii putem învăţa iertarea, reorganizarea valorilor, accesarea resurselor uneori nebănuite a se afla în noi pentru reorganizarea propriei vieţi sau chiar o redefinire a vieţii. Sau putem să ne cufundăm în depresie, să descoperim ura, să simţim tot mai mult un sentiment de pierdere interioară care ne face să ne fie tot mai greu să ne organizăm viaţa chiar dacă timpul trece. Toate acestea sigur încep să se cristalizeze după o perioadă imediată pierderii, o perioadă de zdruncinare interioară, bulversantă şi însoţită de sentimente diferite.
Doliul este expresia emoţională a experienţei pierderii unei persoane importante din viaţa cuiva. În mod general, doliul se manifestă prin tristeţe, deprimare, plâns, neputinţa de a se bucura de evenimente care altădată erau plăcute, retragere socială, toate acestea formând o stare depresivă a cărei intensitate depinde de mai mulţi factori: individuali (proprii persoanei care traversează perioada de doliu, respectiv temperament, reactivitate emoţională, antecedente personale legate de deces, istoria de viaţă), semnificaţia dată pierderii (cât de apropiată i-a fost persoana pierdută), anticiparea/surpriza pierderii.
Doliul psihologic este de asemenea şi un proces a cărui desfăşurare presupune parcurgerea mai multor etape:
1. Negarea, reprezintă refuzul acceptării pierderii, determinat de un blocaj emoţional şi cognitiv astfel încât persoana nu poate accepta şi înţelege cele întâmplate. Aceasta se manifestă prin refuzul acceptării evenimentului (decesului), uitarea selectivă sau prin negarea semnificaţiei pierderii (acele persoane care încearcă să se comporte ca şi cum ele nu suferă, pe ele nu le-a afectat pierderea).
2. Revolta, furia, se instalează treptat pe măsură de mecanismul negării ăşi pierde puterea în faţa realităţii covârşitoare. Aceasta este legată de sentimentul trăit al nedreptăţii că a fost părăsit şi al frustării şi neputinţei că nu poţi modifica situaţia. Persoana care experienţiază doliul îşi poate spune „De ce mi se întâmplă asta?” sau „De ce tocmai mie?” ori „De ce tocmai acum?”. În această fază neajutorarea şi panica ajung cote înalte.
3. Depresia este o altă etapă firească a doliului, în care se manifestă simptome specifice acestei afecţiuni, cu manifestări specifice (vezi Depresia) dar ele sunt depăşite încet, încet, persoana reuşind să se reechilibreze. În situaţa în care timpul trece iar manifestările tipic depresive nu scad în intensitate sau chiar se amplifică putem asista la instalarea uei tulburări depresive, fiind nevoie obligatoriu de intervenţia specialiştilor (medic psihoatric şi psiholog).
4. Acceptarea este ultima etapă, în care persoana acceptă pierderea ca una definitivă. Acum începe procesul vindecării şi restructurarea şi reorgaizarea vieţii personale.
În situaţia în care decesul apare ca o experienţă neaşteptată putem menţiona şi faza de şoc, anterioară fazei de negare. Acesta este un mecanism de apărare care protejează permiţându-i persoanei să se comporte o perioadă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Parcurgerea etapelor doliului, prezentate anterior, este normală şi sănătoasă pentru psihicul persoanei îndoliate, ajutând la depăşirea evenimentului traumatic. Această parcurgere mai este cunoscută şi sub denumirea de „travaliu de doliu”, expresie care pune împreună două concepte fundamentale cu privire la viaţă: naşterea şi moartea, travaliul fiind asociat cu o naşetre iar doliul, evident cu moartea. Poate nu întâmplător trecerea prin acest proces este o necesoitate pentru adaptarea şi reechilibrarea persoanei îndoliate, însănătoşirea fiind una dureroasă, travaliul este dureros dar precede naşterea, de aici optimisumul legat de reuşita acestui proces. De asemenea ca şi ritualurile tradiţionale asociate decesului, realizarea travaliului de doliu are ca scop separarea, desprinderea de persoana care ne-a părăsit.
Parcurgerea acestui proces înseamnă o muncă emoţională şi cognitivă pe care adesea o parcurgem fiecare cu ajutorul apropiaţilor şi disponibilizându-ne resurse interioare uşor accesibile dar care uneori, pentru anumite persoane sau în anumit situaţi idevine dificilă astfel că este nevoie de un sprijin specializat (psiholog, psihoterapeut). Scopul acestui demers este alinarea rănilor sufleteşti, vindecarea şi disponibilizarea pentru reorganizarea vieţii fără persoana pierdută. Netraversara acestei perioade sau fixarea într-una din etapele prezentate anterior (fixare înseamnă imposibilitatea de a trece mai departe) conduce la patologie comportamentală, emoţional, cognitivă.
Ce simptome pot să apară:
Doliul psihologic se manifestă în mod normal printr-o serie de gânduri, emoţii şi comportamente specifice ca:
- negarea, confuzia, gânduri obsedante în legatură cu persoana decedată/pierdută,
- tulburări de somn, coşmaruri,
- tulburări de apetit,
- izolare socială,
- evitarea reamintirii persoanei sau vizitarea şi îngrijirea mormântului şi a obiectelor preferate de cel decedat,
- hiperactivitate, nelinişte,
- plâns,
- frecvent apar senzaţii somatice ca şi crampele stomacale, durerile toracale, hipersensibilitatea la zgomote, respiraţie sacadata, scăderea tonusului muscular, fatigabilitate
- simptome specifice depresiei
Cum se intervine
În situaţia traversării dolilului este foarte important sprijinul din partea persoanelor apropiate. Încurajarea, înţelegerea, sprijinul emoţional dublat de impulsuri optimiste şi susţinerea schimbării comportamentului acordate de apropiaţi sunt un suport incipient şi benefic.
Persistenţa simptomelor pe perioade mai lungi şi afectarea tot mai serioasă a vieţii cotidiene sunt puse în general pe seama legăturii mai strânse cu persoana decedată. Ca urmare a unei astfel de interpretări putem înţelege greşit comportamentele exagerate, ale unei persoane îndoliate
Dacă acestea nu dau rezultate, este nu asteptaţi mult timp pentru a apela la un specialist (psiholog, psihoterapeut).
Psihoterapeutul va sprijini persoana îndoliată să găsească modalităţile potrivite ei înseşi pentru a supravieţui pierderii, va învăţa cum să ăşi continue viaţa, va învăţa să şeze la locurile lor trecutul şi viitorul. Uneori va trebui să înveţe cum să se separe de cel pierdut. Toate acestea sunt posibile în cadrul terapeutic, ca şi posibilitatea clietului îndoliat de a redescoperi valorile importante pentru viaţa sa, scopuri noi
Există câteva situaţii în care intervenţia terapeutică este absolut necesară:
- prelungirea perioadei de depresie mai mult de 6 luni, cu accentuarea acesteia în loc de diminuarea în timp a simptomatologiei depresive (tristeţe, izolare, plâns, insomnii, coşmaruri, culpabilitate persistentă şi o stimă de sine scăzută),
- imposibilitatea persoanei de a-şi aminti de cel decedat, după mult timp fără manifestări emoţionale intense (plâns zbuciumat, în crize),
- impulsuri auto-distructive, imitarea compulsiva a persoanei decedate, tristetţ intensa care apare in aceeasi perioada a anului,
- fobie legata de moarte sau de îmbolnăvire,
- tendinţa de a se izola şi luarea de decizii drastice – negative – de a-şi schimba radical viaţa,
- imposibilitatea desprinderii de lucrurile persoanei decedate.

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210