Schimbarea comportamentului

421272 367700746637685 1490401026 n2

                 

  

    "Abia atunci cand ne accepam asa cum suntem, incepem in realitate sa ne schimbam..."

 

 

 

 

 

Vointa este acea componenta a psihicului uman prin care constiinta se transpune in activitate. Ne ajuta sa trecem la actiune, raspunde la initiative si decizii. Ea sta la baza a ceea ce numim perseverenta, tenacitate, sprijina depasirea unui obstacol si are un rol mobilizator. Alteori are o caracteristica pasiva, este inhibitorie, fiind responsabila de stapanirea de sine care franeaza reactia imediata si pulsiunile indezirabile. In aceasta situatie sta la baza amanarii. Daca vointa este insuficient dezvoltata, persoana are dificultati de mobilizare sau ii lipseste perseverenta in atingerea unui scop iar cand voina pasiva este insuficienta, la nivel comportamental apare impulsivitatea, ca rezultat al lipsei de frana.

Vointa se dezvolta prin exersare din copilarie, fiind supusa formarii de catre actiunile adultilor care incurajeaza dezvoltarea ei prin incurajarea si sustinerea copilului spre a continua in incercarile sale, sprijinirea lui pentru a se mobiliza iar dezvoltarea caracteristicii inhibitorii se face prin invatarea amanarii dorintelor, dezvoltarea tolerantei la frustrare.

Vointa este totusi si componeta pe care ne bazam excesiv atunci cand dorim sa schimbam un comportament indezirabil – sa eliminam un obicei, sa depasim un tic, o dependenta, cand luptam cu adictia, bulimia dar chiar si cu depresia, anxietatea, atacul de panica. Ne impunem sa trecem peste, sa facem ceea ce trebuie, ce este dezirabil sau ne dicteaza constiinta sau alte parti ale personalitatii. Totusi ne lovim de esecuri dupa esecuri... O investim cu o mare putere si ii acordam o valoare deosebita poate tocmai pentru ca a reprezentat un obiectiv important al educatiei fiind evaluata prima in situatii de esec comportamental pe parcursul dezvoltarii. Lipsa controlului, a tolerantei in fata neindeplinirii dorintelor sau perseverenta scazuta in urmarirea atingerii unui scop sunt aspecte care ies in evidenta pe parcursul dezvoltarii copilului si care sunt atribuite intr-un fel sau altul educarii adecvate/neadecvate a vointei.

De ce nu este schimbarea comportamentala rezultatul exclusiv al manifestarii vointei si de ce incercarile de a intari vointa – prin dezvoltarea perseverentei, tenacitatii in depasirea comportamentlor problematice, nu conduc la reusite?

Deoarece atunci cand dorim schimbarea unui comportament avem de-a face cu cel putin doua parti interioare aflate in dezacord: una care doreste sa manifeste comportamentul considerat de celalalta parte problematic.

In acest context, atunci cand ne folosim de vointa, ne aflam in conflict cu noi insine: o parte din noi spune “nu” si alta spune “da”, adica o parte din noi incearca sa suprime alta parte din noi.

Exemplul clasic este cel in care ratiunea doreste sa suprime partea instinctuala: ceea ce trebuie in conflict cu ceea ce ne dorim/simtim/avem nevoie.

Si care este rezultatul acestui conflict? Intotdeauna o parte pierde si una castiga. Atunci cand ratiunea castiga, va impinge instinctul in inconstient, cand instinctul castiga, vom pierde controlul rational.

Castigul ratiunii aduce cu sine control dar si intoleranta, rigiditate, nemulțumire si uneori stari disforice. Initial ne mandrim cu realizarea noastra pe care o interpretam ca o manifestare a puterii interioare, caci am invatat sa ne simtim puternici cand ne manifestam controlul, autocontrolul, cand normele morale, familiale, sociale castiga, caci inseamna ca au fost bine preluate si interiorizate. In fapt, nu este vorba despre o realizare ci o adancire a suferintei caci parti interioare aflate in dezacord cu cele mentionate sunt nerecunoscute, inhibate, reprimate, ceea ce creeaza un disconfort, o stare de rau iar instinctul va gasi o alta cale de a se elibera sau va sta reprimat pana va reusi sa iasa la suprafata, uneori cu o violenta care anuleaza total ratiunea ducand la pierderea totala a controlului manifestat anterior. Si adesea circuitul se reia. Deoarece ratiunea, la un moment dat se va trezi si, cu ajutorul vointei va incerca sa castige o noua batalie impotriva instinctului.

In acest conflict vointa are rolul ei, de obicei sustine una din parti si o face cat de bine poate in functie de cat de puternice sunt principiile pe care se bazeaza si cat de dezvoltata a devenit pe parcursul existentei. Uneori o face atat de bine incat instincul „neascultat” va iesi la suprafata prin somatic.

Vointa este insa uneori o energie care se epuizeaza, fiind sustinuta prin absenta stresului, starile emotionale pozitive (acele stari de bine), increderea in sine, care ii confera energie, insa atunci cand apar factori stresori, stari proaste, negative, evenimente de viata care trezesc neincredere sau scad stima de sine, vointa nu mai functioneaza adecvat si instinctul castiga.

Dar pana cand se va duce acest conflict, aceasta lupta intre cele doua parti? De multe ori se duce multa vreme, chiar si dupa ce factorii care l-au determinat dispar, deoarece ea se transforma intr-un pattern de care nu mai putem scapa. Dar pana la pattern, pana la formarea si stabilizarea lui, acest conflict se duce repetitiv si autodistructiv pana ce schimbarea devine singura optiune de reechilibrare. Insa uneori asta presupune distrugere, suferinta atat de mare incat schimbarea nu mai este neaparat cea dorita ci aceea care se cere in urma efectelor produse de distrugere.

Singurul mod de a scapa de acest cerc vicios, repetitiv, si de a evita distrugerea este sa punem capat luptei, conflictului din noi.

Si cum facem asta?

Ascultand, onorand fiecare dintre partile aflate in conflict, dandu-le atentie, acceptare, intelegere si iubire. Concentrandu-ne atentia asupra a ceea ce simtim si asupra aceea ce gandim. Transformandu-ne in observatori si devenind martori la ceea ce se intampla in noi, fara sa luam parte la acest proces, fara sa luam parte uneia dintre parti. Sa ne suspendam judecata, sa dam pauza criticului din noi si doar sa fim curiosi, observand senzatiile, emotiile, primind mesajele pe care fiecare dintre parti ni le dau... Ce vor sa spuna ele, ce ne transmit despre noi, ce doresc sa ne arate?

Iar partile pe care cel mai adesea tindem sa le judecam, sa le analizam critic, ar fi de dorit sa le privim cu intelegerea parintelui bun fata de copilul nestiutor care a gresit dar care era bine intentionat. Si asa cum pe acel micut il privim cu intelegere pentru inocenta lui care a condus la greseala si ii oferim in continuare intelegere, iubire, acceptare stiind ca astfel va invata si nu va mai gresi, tot astfel ar trebui sa incercam a ne privi acele parti interioare proiectand asupra lor intelegere, acceptare si toata iubirea de care suntem capabili. Sa acceptam ca fiecare dintre cele doua parti sunt ale noastre si sunt normale. Astfel, tensiunea asociata acestora in situatie de conflict dispare, se disipeaza si apare relaxarea si vin solutiile.

Cu cat trecem mai des si mai mult prin acest proces, cu atat senzatiile care apar vor fi mai rare si de intensitate mai slaba. Pâna ce la un moment dat vor disparea complet.

 

Si pentru ca tot am exersat controlul pe parcursul acestor conflicte repetebile parca la nesfarsit, putem sa dam o alta conotatie controlului. Putem controla acceptarea oricaror senzatii si emotii care apar in corpul nostru, fara a actiona asupra lor.

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210