Rusinea – semnul aparitiei unei nevoi neacceptate

thumb3

 

Oamenii traiesc si cresc intr-un spatiu de viata in contextul relatiilor (Perls,1951), acestea conturand atat perceptia cu privire la propria persoana (de sine), limitele sinelui cat si perceptia celorlalti. Cine sunt eu, de unde si pana unde sunt eu si unde incepe celalalt sunt aspecte care se construiesc si se ajusteaza mereu in cadrul relatiilor. Aceasta perceptie se modeleaza si se organizeaza permanent in contactul cu mediul, este intr-o continua modificare.

Pentru a ne dezvolta in directii sanatoase si a progresa, pentru a ne organiza permanent si cat mai acurat perceptia de sine si a celorlalti, pentru a sti ce vrem si de ce avem nevoie, trebuie sa gasim si sa primim suficient sprijin in exterior. Primind sau gasind suficient sprijin ajungem la crestere, la implinirea nevoilor sau atingerea telurilor stabilite, la o potrivire buna intre lumea interioara si cea exterioara, la un simt al satisfactiei.

Atunci cand nu gasim/nu primim suficient suport in afara traim experienta frustrarii, ca efect al diferentei intre ceea ce dorim, avem nevoie, telurile stabilite in baza cunoasterii sau doar a trairii lumii interioare pe de o parte si nepotrivirea acestora cu ceea ce exista in exterior. Un rezultat al frustrarii este rusinea. (Tomkins, 1963).

Rusinea este experienta potrivit careia ceea ce eu sunt nu este acceptabil. Astfel, rusinea inseamna o ruptura intre nevoile si telurile proprii pe de o parte, si receptivitatea mediului la acele nevoi si teluri pe de alta parte. Suntem intr-un proces continuu de autodescoperire si autorestructurare. Ne confruntam mereu cu probleme noi si noi posibilitati de devenire si dezvoltare. In aceasta devenire conteaza ceea ce experimentam, ceea ce traim in mod unic, diferit de ceilalti, totusi de cele mai multe ori actionam si traim intr-un context inautentic, determinat de gandiri conventionale, invatate si preluate prin presiunea grupului de apartenenta, negand aspectele intime, diferite, proprii si naturale ce tin de propria persoana, prin distorsiunea granitei intre sine si ceilalti, fiind necesara acomodarea la perceptia celolalti, a mediului si integrarea in mediu. In acest context nevoile care nu sunt primite, acceptate si implinite de si prin mediu sunt transformate in non-eu, prin rusinare -atunci cand exista o constientaizare minima a nevoilor neacceptate si urmate de neaasumarea nevoilor inacceptabile. Astfel vorbim de neacceptare de sine pentru adaptare la mediu. Invatam sa ne mintim pe noi insine in raport cu alegerile, deciziile si chiar cu nevoile proprii. Uneori ne creem chiar o falsa imagine de sine, ba chiar ajungand sa traim uneori ca si cum am fi altcineva sau in locul altcuiva, jucand roluri care poate nu ne reprezinta dar pe care le preluam prin forta imprejurarilor sau a modelelor. Autoinselarea este baza inautenticitatii, iar viata care nu se sprijina pe adevarul propriei fiinte conduce la axietate, depresie, sentimente de vinovatie.

Acceptarea de sine nu se produce decat in conditiile unei intelegeri lucide a sinelui, a motivatiilor, scopurilor si resurselor sale potentiale, precum si prin unificarea polaritatilor.

Rusinea, spre exemplu, este un reglator permanent al limitei dintre sine si celalalt. Si ea este opusul sprijinului. Impreuna cu sprijinul, rusinea face parte din toate procesele de contact, informand sinele in mod continuu despre posibilitatile de contact. Cand polaritatea rusine-sprijin functioneaza optim ne permite sa evoluam, sa crestem, deoarce au potentialul de a permite contactului sa se intample. Sprijinul ne permite sa ne asumam riscuri, rusinea (sub forma stanjenelii, timiditatii sau dezamagirii usoare) ne spune sa ne retragem de unde nu exista sprijin imediat. Astfel, rusinea ne este utila in viata cotidiana. De exemplu, ne ajuta ca ghid in conversatie, ne spune cand interesul nostru nu este primit si ne permite sa ne reincadram interesul astfel incat sa fie mai bine primit sau sa ne oprim si sa mergem la cealalta persoana.

Totusi experienta sprijinului este o conditie absolut necesara in viata noastra, si se refera la faptul de a-l resimti personal astfel incat sa iesim din spatiul prezent si sa ne asumam riscuri pentru a creste, evolua, iar atunci cand lipsa de sprijin este severa sau nu este suficient de constanta, rusinea devine internalizata si integrata in credintele de baza despre noi insine si despre propriile posibilitati de contact cu ceilalti. Ea ne limiteaza cresterea si ne tine in zona de frustrare, neacceptandu-ne nevoile resimtite ca inacceptabile.

Cu nivele scazute de frustrare, legatura dintre rusine si nevoia inacceptabila este temporara. Rusinea care este experimentata ne face sa ne retragem de la o incercare nesprijinita. Intr-un asemenea caz, cel mai adesea vom gasi pur si simplu o alta cale sau forma in care sa ne indeplinim nevoia.

In cazuri de frustrare mai severa, se pierde accesul la nevoie, ramanand un simt al lipsei de sens, inadecvarii sau izolarii. Acesta este pretul potrivirii intre propria persoana si exterior atunci cand nevoile sinelui sunt resimtite ca fiind respinse in intregime sau partial de catre celalalt.

logo2-bw          site partener         copsi bw

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210