Durerea

 

Viata de Fluturi

Am descoperit in psihoterapie ca merita sa testam variate ipostaze ale mintii si sufletului nostru, punand in legatura ganduri cu emotii si senzatii fizice, corporale, spre o integrare si o conectare a lor in scopul dezvoltarii  unui sens al propriilor experiente fie ele exterioare, concrete dar si interioare intense. Iar uneori, experientele interioare ne pot dezorganiza comportamentul facandu-ne inadaptati, neimplicati sau distrasi din viata reala. Trairea lor, a experientelor interioare profunde, uneori dezadaptative, cu pastrarea starii de martor fata de acestea si interconectarea emotii - ganduri - senzatii, produce restructurari si integrari ale experientelor spre cresterea interioara si gasirea de noi comportamente de aceasta data adaptative, adica adaptate la ceea ce suntem noi profund ca fiinte si nu izvorate din aparari esuate si mecanisme compensatorii care dau gres mai repede sau mai tarziu.

 

Detaliez mai jos o experienta a durerii analizata intr-o sesiune, intr-o stare de relaxare si conectare interioara la sine, experienta care a putut permite relevarea diferitelor ipostaze ale starii.

 

Durerea

 

…Astept, uneori in zadar... sau poate nu, doar ca asteptarea are alte rezultate decat mi-as dori... Si in aceste situatii sunt unele destul de dureroase, este vorba de durerea neimplinirii dorintelor... sau nevoilor... caci durerea parca imi spune ca este vorba de o nevoie profund bazala nesatisfacuta... cum ar putea o simpla dorinta sa iti provoace atata suferinta?.... si durere fizica... in interior.... corporala... o simt ca pe o apasare in zona pieptului si cu cat incerc sa o ignor mi se pune un nod in gat care ma ineaca si lacrimi grele... multe... vin ca tavalugul si imi inunda ochii....

O cunosc? Cu ce seamana? Am mai trait-o?... E ca un fluture cu aripi mari... viu si pastel colorate ce imi acopera plamanii si uneori sub apasarea lor grea - paradoxal le simt apasarea grea - aripi de fluture grele!... frumoase.... atragatoare... dorite... dar grele.... pare paradoxal din exterior dar cu cat stau cu senzatia.... imaginea.... emotia... cu atat  simt mai bine cat se potrivesc... si in plus inteleg si nevoia mea de a ofta... ca si cum nu am aer, ca si cum apasarea aripilor opreste respiratia...

Spuneam ca este vorba de o dorinta sau nevoie, si lasand sa simt aceste cuvinte realizez ca e o nevoie caci produce durere greu suportabila.... Dar nu inteleg ce transmite aceasta nevoie... Nevoie de ce?... de apropiere... de tandrete.... de o emotie similara in forma si intensitate care creeaza cred comuniune... tot...  intreg... unifica nu la nivel personal ci interpersonal si asta se intampla cand ....

 

Dar da, cand asteptarea nu aduce satisfacere ci doar o confruntare mai indelungata si dureroasa cu nevoia... esti obligat sa inveti sa traiesti cu ea... si provocarea ce apare este sa traiesti bine cu ea.... si e greu dar necesar.... Si inteleg ca vreau ca din starea asta sa iasa ceva bun, daca nu pentru mine... sau cine stie... poate in cele din urma si pentru mine... dar pentru cei din jurul meu...

 

Nu as vrea ca durerea sa ma innaspreasca, sa ma indeparteze si sa ma faca mai dura, rece sau intangibila.... nu ar mai avea nici un sens... Am vazut astfel de oameni si acum realizez ca poate durerea i-a facut asa – ursuzi, nemultumiti, "acri", dificili… Da, poate ca au suferit mult pana au devenit asa, suferinta storcandu-le orice urma de bunatate din suflet… Dar eu nu vreau sa mi se intample asta … Imi doresc sa creez ceva bun din durerea mea…. O utopie? As vrea sa cred ca nu... pentru a merita ceea ce traiesc... Si totusi durerea este insotita de imagini care sunt pline de culoare, intr-un amestec minunat, expresii ale unor emotii intense, un amestec de caldura, frumusete si apasare, presiune care parca opreste respiratia …  E o binefacere in suferinta? Poate prin faptul ca ma rascolesc profund si simt ca ma restructureaza din temelii…. Dar uneori este greu de suportat, ca un travaliu care vine in pusee puternice si apoi se linisteste pentru momente mai putine sau mai multe si se reia cu forta dupa un timp… Dar ce nastere minunata urmeaza unui travaliu! Cred ca asta ma face sa o tolerez… gandul la scop, viziunea unui tel binefacator sau maret… nu stiu inca ce… si rezist… am gasit calea sa rezist… cel putin un timp….

 

Multumesc, am inteles pentru moment sensul durerii mele. Ne vedem data viitoare!

 

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210