In lumi interioare: Ganduri si suflet....

doamna toamna

 

Era o zi rece si umeda de toamna cand frunze aramii uscate trosneau rupandu-se sub pasii ei grabiti spre indeplinirea sarcinilor zilei... Mergea repede pe aleea umbrita de castani maiestuosi ce isi pierdusera coroana vestejita si priveau agale, obositi si parca incremeniti spre pamant, spre aleea circulata de oameni, acoperita de frunzele altadata fragede si verzi ce ii impodobeau...

Nici nu stia ca merge....caci gandurile erau departe de clipa prezenta, de ceea ce se intampla in jur.... de frunzele uscate pe care calca sfarmandu-le in mii de bucatele ce sareau usoare si erau purtate de suflul vantului mai departe, mai aproape, parasindu-si locul unde li se parea ca ar fi cazut pentru totdeauna, rupte din copacul ce le-a dat viata nu demult...

Si gandurile ei nu pareau a putea fi intrerupte de zgomotul lor... de sfasiitul lor uscat ... dureros... jalnic... desi parca frunzele strigau „Hei, asculta-ne... fii atenta la ceea ce se intampla acum... aici... nu acolo, in capul tau...”.   Dar macar daca era in capul ei! Caci era intr-un loc mult mai departe de acesta... ascuns si intunecat... auzind ca prin vis si in departare strigatul frunzelor distruse de pasii sai... Dar asa cum pasii calcau frunzele fara mila recunoasterii faptelor lor, tot asa mintea-i calca sentimentele ce fugisera parca, ascunzandu-se in neanturi departate si ea incerca sa le urmeze grabita, sa le gaseasca, sa le afle si sa le cunoasca... dar parca nu reusea... De ce fugeau? Si unde se ascundeau, lasand goluri imense pe care nimic nu le putea umple? De ce le cauta cu atata infrigurare? Mintea nu-i putea raspunde la aceste intrebari.... era parca paralizata sau hipnotizata de ceea ce se intampla inlauntrul sau ... si urma caile necunoscute, ascunse, intunecate, atrasa de nu stiu ce forta neinteleasa... fara putinta de a i se opune.

Frigul ii taia fata si vantul ii ravasea parul... mainile i se inclestasera inghetate pe umbrela deschisa, insa nu era acolo si nu realiza nimic din ceea ce se intampla. Era departe... intr-un intuneric ascuns, cautand ... infrigurata de gerul de afara dar si de pustiul din interior... Si nu realiza care era mai mare ... Dar ce conta!... Cauta... cauta.... si mergea mai departe.... cand parca in vis auzi frunzele strigand-o ... „Asculta-ne... suntem aici sub picioarele tale...” Si le-a dat atentie, revenindu-si ca dintr-o transa adanca ... „Am cazut uscate din pomul care ne-a dat viata... acoperim pamantul ... si ne transformam in bucati... vantul ne poarta spre zari necunoscute si ne separa si nu avem ce face... ne calci sfarmandu-ne si parca totusi ne dai viata, trezindu-ne din visarea letargica in care am cazut plangandu-ne de mila... ne faci rau si totusi parca bine... iti multumim...” . Asta ii spuneau frunzele... sau resturile de frunze de sub picioare... Nu intelegea... mintea ei parca nu reusea sa se adune de pe unde era imprastiata si trebuia sa faca un efort pentru a cuprinde cele auzite si spuse ... de frunze? ... frunzele vorbeau?... intelegea bine? Sau poate era o iluzie... caci orice era posibil in ultimul timp...

Si ea realiza brusc ca este asemenea lor, frunzelor: rupta in bucati duse de vant in haul interior intunecat si prea putin cunoscut... dar oare ar fi ajuns acolo fara asta? Fara bucatile rupte si purtate de vant? Ar fi cunoscut aceste taramuri ascunse ochiului, gandului si simtirii?... Poate ca nu... poate ca spargerea, ruperea sufletului a fost in fapt o binecuvantare... aratandu-i multele parti altfel nestiute, nebanuite, iar zborul lor... fuga lor... o faceau sa le le urmeze in descoperirea altor necunoscute... Pentru ce? Nu stie... Va vedea... dar are un scop macar. Acum stie asta... Le multumi fruzelor si continua cautarea interioara... acum cu un scop... de a afla mai multe despre EA.

 

 

 

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210