Metafora copacului sau - Cautand si gasind necunoscutul cunoscut si vechea noutate

fairy-in-woods

Metafora copacului sau

Cautand si gasind necunoscutul cunoscut si vechea noutate

 

 

M-am apropiat nesigura de locul intunecat nestiind ce este, insa atrasa spre el de ca de un magnet, ceva din mine spunandu-mi ca voi gasi acolo alinare, liniste si pace iar sufletu-mi vibra de nerabdare si ma ducea ca intr-o transa. Apropiindu-ma, am constatat ca in intunecimea data se vedea tot mai bine un trunchi de copac solid brazdat de adancituri si crestaturi si totusi neted in mare parte, placut la atingere. Prima data l-am simtit sub podul palmei si in varf de degete infiorandu-mi simtul de netezimea placuta amestecata cu o oarecare duritate formand o senzatie deosebita, speciala, nemaintalnita de mainile-mi curioase. Si curiozitatea crestea, tot mai multe simturi se deschideau provocate fiind de maini: urmaream cu aviditate dorind sa observ fiecare cuta si adancitura, umflatura sau netezime... pana ochi-mi lacrimau sub intensitatea efortului privirii.... ascultam cu maxima atentie orice ar fi putut fi un zgomot ce venea dinspre el... un semn de viata din interior sau din acest exterior pe care-l cercetam. Mi-am lipit fata sa-i simt mirosul si am aflat ca avea viata, pulsa respirand in contrasens cu mine... fiind ca intr-un dans al echilibrului si comunicarii prin senzatii si stari. L-am cuprins cu bratele pentru ca tot mai multe parti sa intre in contact cu trupul meu .... sa inteleg ce este, sa simt, sa traiesc intrand in comuniune cu el... de ce? Nu stiam dar simteam cum curiozitatea crescanda ma atragea ca un magnet spre ceva ce aveam sa descopar si nu puteam trai fara... Dusi de val... spunem adesea in astfel de situatii cand atractii necunoscute si neintelese ne cuprind intraga fiinta, fiindu-ne imposibil sa ne impotrivim. Iar uneori ratiunea o poate face simtind-o ca o impotrivire adresata intregii fiinte si adesea o ascultam pe ea, ratiunea... si taiem legatura cu alte zone ale noastre iar alteori oricat ar incerca ratiunea nu are nici o putere... Si in acest vis, in intunericul lasat, amestecat de ceata densa si aburul urcand spre cer si in pamantul fierbinte, atractia spre cunoasterea a ceea ce se infatisa firav, ascuns dar transmitand o legatura puternica era de neoprit, de orice alta forta... iar ratiunea nu avea de ce sa se opuna, nici ea nu intelegerea rostul opunerii...

 

L-am cunoscut simtindu-l si am stiut ca este mai mult decat atat: o scoarta brazdata de cute, crapaturi, crestaturi lasate de vremuri mai dure sau mai blande.... stiam, simteam puternic ca este inca ceva ce de asemenea simteam ca aveam sa cunosc.... Toate simturile contribuiau din plin prin deschiderea lor, intrand intr-o conexiune subtila dar profunda unele cu altele si toate cu el... vaz, auz, tact, miros... intr-o retea, o legatura ce devenea mai puternica cu fiecare clipa si care ma deconecta de ceea ce cunoscusem ca realitate, intrand intr-o lume aparte, departe si aproape in acelasi timp de mine, un mine diferit, nou si necunoscut si totusi atat de bine stiut ... Era ciudat si fascinant de placut, profund, mobilizator ar unor energii si stari deosebite... Si in legatura asta mistica, o curiozitate a gandirii s-a trezit din nou, caci ea ma putea duce mai departe impreuna cu toate celelealte, si ochii, urechile, palmele, narile au inceput sa caute spre a afla mai mult... simtind ca este mai mult.

 

Prin crapaturile neuniforme ale scoartei sale am reusit sa zaresc interiorul... parte din el... zaream difuz, confuz si totusi ceva acolo ma atragea sa insist sa vad... franturi de imagini imi etalau ce era inauntru, in intunericul interior zarind ... crampeie de lumina calda, binefacatoare ce se miscau in fascicole albe odihnitoare, calmante. Chinuindu-ma sa imi potrivesc ochiul si privirea pentru a surprinde si alte lucruri am zarit picaturi de roua clara, curata, cristalina ca lacrimile pure ale ingerilor impovarati de durerile umane preluate asupra lor. Se ascundeau in unghere si se zareau cu greu ca si cum le era rusine sa apara, ca si cum nu aveau de ce exista. Insa in claritatea lor se vedea emotia si sensibilitatea, bucuria si exaltarea dar si capacitatea de intristare si durere a unui suflet bun. Am putut zari alte bucati din el, bucati de lemn ce pareau de duritate si densitate diferite, forme si culori care se imbinau si amestecau inedit si se separau apoi in nuante distincte ca intr-un joc de culori, forme, densitati create de un autor perfect intr-o arta pe care nu stim cine o detine dar modelate mereu, de-a lungul timpului de propria faptura care primea si ducea acolo apa, hrana, particole de materie intrate prin crapaturi si fisuri produse de cine stie ce fiinte care au fost de-a lungul timpului mai blande sau mai dure cu el... dar toate contribuind la opera in fata careia ma minunam...

 

Si simteam, in plus ca sunt multe alte lucruri de descoperit dar ele se reveleaza doar in functie de capacitatea mea de a le percepe... simti... intelege... ca si cum puterea lor, complexitatea, minunatia exista in functie de mine. Si dintr-o data am simtit ca este vorba de puterea mea... ma coplesea, ma simteam ametita si o nevoie imensa de a ma retrage m-a indeparat ...ca si cum aveam nevoie sa duc in interior, sa prelucrez si sa integrez prea multe aflate brusc.

 

M-am retras stiind sigur ca voi reveni...

 

 

logo2-bw          site partener         copsi bw

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210