Transformare

Snowflake-Nature-Winter-HD

 

 

"Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca le stiti. Cand veti sti ceea ce nu stiti, atunci va veti schimba." Milton Erickson

 

Din intalnirea si interactiunea a doua stari se produce cunoasterea: prin sine a celuilalt si prin celalalt de sine. Este necesara doar deschiderea si conectarea la sine si la celalalt si astfel te vei imbogati, afland lucruri noi si afland ceea ce constati ca deja stiai despre tine, afli ca era cunoscut si parca ai uitat, in cotloane ascunse si indepartate din tine zacand lucruri demult stiute... vechi si noi in acelasi timp... caci tot ce este nou era deja cunoscut dar uitat...

 

Transformare

 

Fulg de nea te-ai asezat in palma-mi

Si te-ai topit, raceala ta intalnind a ei caldura.

Ai cunoscut o alta stare,

Din dur si rece, in ud si moale,

Prelingandu-te ca intr-o mangaiere

De-a lungul cutelor fine ale mainii mele...

 

Iar mana mea si-a cunoscut caldura si moliciunea

Cand te-a-ntalnit pe tine si ti-a aflat raceala si asprimea.

Si din a vostra intalnire, o tranformare s-a produs.

Nici tu nici ea, aceiasi nu mai sunteti:

Si nu veti mai fi la fel nicicand.

 

Tu lacrima din ochi senin de inger te-ai nascut,

In albastrul duios si gingas ai crescut,

Ai fost inghetat si purtat pe pamant,

Intr-un dans jucaus de vant.

 

Un strop de roua ai devenit

Mangaind lin si bland o palma aspra de frig,

Spunandu-i povesti de somn si poate de dor

Din inalturi coborate de mii de ori.

Soptite in susur lin,

Si transmise divin.

 

Palma a renascut, ca dintr-un vis s-a trezit,

Si s-a simtit ca si cum nu a mai fost asa nicicand.

Caci doar primindu-ti umezeala si aflandu-ti transformarea

Si-a amintit care ii este starea:

Caldura si miscarea.

 

 

 

Recadrare: Plansul

lacrime occhio secco

 

„Lacrimile vin din topirea gheturilor sufletesti... Celor care plang ingerii le sunt aproape” Hermann Hesse

 

Orice loc intunecat trebuie uneori ingrijit… spalat… curatat … cu grija, atentie si iubire… pentru ca lumina sa isi faca loc si el sa isi arate continutul … care nu va mai speria … indeparta… alunga ca inainte... un semn de putere si nu de slabiciune, o necesitate adesea nerecunoscuta, o eliberare si o sensibilitate care vin din cel mai profund loc interior necunoscut sau doar neacceptat….

 

Plansul....

Am plans un rau,

Am plans o mare,

Si inca un occean intreg

E plin de lacrimile-amare

Ce se transforma-n ploaie incet...

Si plange ploaia peste noi,

Si ea ne spala bland de toate:

De flori de tina si noroi...

De tot si toate cate-or fi in spate.

Mai linistiti si limpezi, precum cerul

Inseninat dupa potop,

Renastem si cladim o lume,

In care ploaia isi mai lasa-un ultim strop:

Sa nu uitam durerea grea

Nici plansul dureros si rece,

Ce-nsuflet a lasat urmari

Crestand acolo unde trece.

Intiparind adanc cuvinte

Si stari, emotii si durere,

Mutand din locuri cunoscute,

Parti importante, cu putere,

Schimband si transformand o lume

Ce se va recrea in noi

Din parti mai noi sau mai batrane,

Din flori de tina si noroi,

Din plans, din ploaie si durere....

 

 

A fost odata ca niciodata

odata.jpeg

 

 

A fost odata ca niciodata... in genaral asa incepe o poveste pentru cei mici dar si pentru cei mari, aceia care mai pastreaza in suflet bucati de copilarie... bucati de inocenta impregnata cu suras... zambete... hohote navalnice de ras... amestecate cu nemarginita puritate desprinsa din cel mai limpede cer nesfarsit si presarate cu cea mai curata iubire a unor heruvimi coborati din inalturi…

A fost odata ca niciodata... ne face sa cautam in noi frumusetea divina cu care am fost binecuvantati si pe care adesea o ratacim pe parcursul lung, intortochiat si presarat de obstacole al vietii... A fost odata ca nicioadata… ne lumineaza calea cautarii unor insule feerice impregnate de frumusetea copilariei... ne deschide drumul spre descoperi interioare ale unor lumi uneori de mult apuse … spre locuri ce par a fi necunoscute mintii si sufletului, locuri transformate de adultul care am devenit, omul adaptat lumii materiale, asa zis reale, in care traim si ne pierdem, pierzand in acelasi timp contactul cu realitati si surse datatoare de viata pe care dintr-o data, uneori, le redescoperim doar rostind a fost odata ca niciodata…

A fost odata ca niciodata… ne trezeste parti adormite din vremuri uneori stravechi ce par ca nu ne apartin, vremuri apuse ale stramosilor… lumi acoperite de praful fin al timpului si panzele tesute cu migala si maiestrie de paianjeni, nestingheriti in munca lor seculara, pecetluind parca taine menite a nu iesi nicicand la suprafata…

A fost odata ca niciodata… ne trimite in locuri ce capata forme si contur diferit … uneori aparand paduri intunecate... bantuite de fiinte magice cu puteri nebanuite, unele manate de forte malefice, altele ghidate de cele mai pure si curate intentii… intinderi de apa linistite, mangaiate de soare bland ori arzator sau de raze clare de luna… si agitate de spirite capabile sa transforme linistea si frumosul in furie devastatoare si distrugatoare, putand sa remodeleze din radacini lumi si realitati….  

A fost odata ca niciodata… deschide usi spre zone subterane ce par a fi desprinse uneori din Wonderland iar micuta Alice din noi traieste aceleasi stari de curiozitate… mirare de ceea ce gaseste... confuzie… teama si curaj… si uneori merge mai departe infruntand personaje ciudate si contradictorii…. rauvoitoare sau doar limitate… iar forta ei le imblanzeste pe unele, o indeamna sa le ocoleasca pe altele, cere ajutorul unora sau le ajuta ea insasi pe altele…. cert fiind insa ca toate o ajuta adesea mai mult decat toate cele invate in scoli de elita din lumea adultilor, unde nu primeste atat de multe lectii despre valori, principii, bunatate, sinceritate, decat aici… si se intoarce din aceste peregrinari transformata, schimbata, incercand sa adapteze ceea ce a gasit la viata reala de dinainte… constatand insa uneori ca insasi viata reala cere schimbari…

A fost odata ca niciodata… ne arunca alteori ca o tornada iscata din nimic, asemenea intamplarii din Kansas, care ia pe sus casuta linistita ducand-o pe taramuri namaivazute, si asemeni micutei din poveste, Dorothy din noi insine trebuie sa caute drumul spre casa… constatand ca merge prin locuri in care legile nu sunt cele pe care le stia…. Personajele sunt diferite de ceea ce cunoscuse iar ea trebuie sa gaseasca resurse, cai si drumuri spre iesire… Si dintr-o data, acasa capata alt sens si pare a fi aici, in lumea aceasta din interior, in aceeasi masura sau uneori chiar mai mult decat in cea din care vine… caci i se potriveste si chiar daca se intoarce, simte mereu nevoia sa revina la personajele de acolo care ii arata atat de bine cum poti sa descoperi si sa imbini frica si curajul… ce valoare are sensibilitatea sufletului si cum in capul ce pare fara minte adesea salasluieste o reala dar necunoscuta pentru ca a fost nevalorificata, inteligenta….

 Doar ca drumul spre casa e presarat si aici de obstacole… dificultati ce ne provoaca forte si parti care se deschid usor sau mai greu ori ne sperie si ne arunca inapoi, urmand sa fim atrasi in poveste la un nou a fost o data ca niciodata… cand suntem pregatiti sa il ascultam…. daca suntem pregatiti sa il ascultam …

De aceea se intampla ca celor din jur, aceste povesti sa le para a fi desprinse din Neverland… sa nu intelega, si cu atat mai putin sa accepte, existenta acestor lumi… proprii imaginatiei… fanteziei… visului… irealului… copilului… insa cel ce a fost acolo stie ca exista in el insusi… stie ca a gasit surse de lumina si intuneric…. putere si slabiciune…. daruire si frumusete… si de fapt nu asta cautam pentru viata noastra?...

Evadand prin a fost odata ca niciodata, conectandu-ne la copiii din jur, ne conectam si la copilul din noi pentru o crestere si o sanatoasa adaptare. Cautand mereu formula magica a fost odata ca niciodata in viata, legam visul de realitate…. exteriorul de interior… lumea de noi insine si pe noi de radacini…

 A fost o data ca niciodata...

 

 

 

In lumi interioare: Ganduri si suflet....

doamna toamna

 

Era o zi rece si umeda de toamna cand frunze aramii uscate trosneau rupandu-se sub pasii ei grabiti spre indeplinirea sarcinilor zilei... Mergea repede pe aleea umbrita de castani maiestuosi ce isi pierdusera coroana vestejita si priveau agale, obositi si parca incremeniti spre pamant, spre aleea circulata de oameni, acoperita de frunzele altadata fragede si verzi ce ii impodobeau...

Nici nu stia ca merge....caci gandurile erau departe de clipa prezenta, de ceea ce se intampla in jur.... de frunzele uscate pe care calca sfarmandu-le in mii de bucatele ce sareau usoare si erau purtate de suflul vantului mai departe, mai aproape, parasindu-si locul unde li se parea ca ar fi cazut pentru totdeauna, rupte din copacul ce le-a dat viata nu demult...

Si gandurile ei nu pareau a putea fi intrerupte de zgomotul lor... de sfasiitul lor uscat ... dureros... jalnic... desi parca frunzele strigau „Hei, asculta-ne... fii atenta la ceea ce se intampla acum... aici... nu acolo, in capul tau...”.   Dar macar daca era in capul ei! Caci era intr-un loc mult mai departe de acesta... ascuns si intunecat... auzind ca prin vis si in departare strigatul frunzelor distruse de pasii sai... Dar asa cum pasii calcau frunzele fara mila recunoasterii faptelor lor, tot asa mintea-i calca sentimentele ce fugisera parca, ascunzandu-se in neanturi departate si ea incerca sa le urmeze grabita, sa le gaseasca, sa le afle si sa le cunoasca... dar parca nu reusea... De ce fugeau? Si unde se ascundeau, lasand goluri imense pe care nimic nu le putea umple? De ce le cauta cu atata infrigurare? Mintea nu-i putea raspunde la aceste intrebari.... era parca paralizata sau hipnotizata de ceea ce se intampla inlauntrul sau ... si urma caile necunoscute, ascunse, intunecate, atrasa de nu stiu ce forta neinteleasa... fara putinta de a i se opune.

Frigul ii taia fata si vantul ii ravasea parul... mainile i se inclestasera inghetate pe umbrela deschisa, insa nu era acolo si nu realiza nimic din ceea ce se intampla. Era departe... intr-un intuneric ascuns, cautand ... infrigurata de gerul de afara dar si de pustiul din interior... Si nu realiza care era mai mare ... Dar ce conta!... Cauta... cauta.... si mergea mai departe.... cand parca in vis auzi frunzele strigand-o ... „Asculta-ne... suntem aici sub picioarele tale...” Si le-a dat atentie, revenindu-si ca dintr-o transa adanca ... „Am cazut uscate din pomul care ne-a dat viata... acoperim pamantul ... si ne transformam in bucati... vantul ne poarta spre zari necunoscute si ne separa si nu avem ce face... ne calci sfarmandu-ne si parca totusi ne dai viata, trezindu-ne din visarea letargica in care am cazut plangandu-ne de mila... ne faci rau si totusi parca bine... iti multumim...” . Asta ii spuneau frunzele... sau resturile de frunze de sub picioare... Nu intelegea... mintea ei parca nu reusea sa se adune de pe unde era imprastiata si trebuia sa faca un efort pentru a cuprinde cele auzite si spuse ... de frunze? ... frunzele vorbeau?... intelegea bine? Sau poate era o iluzie... caci orice era posibil in ultimul timp...

Si ea realiza brusc ca este asemenea lor, frunzelor: rupta in bucati duse de vant in haul interior intunecat si prea putin cunoscut... dar oare ar fi ajuns acolo fara asta? Fara bucatile rupte si purtate de vant? Ar fi cunoscut aceste taramuri ascunse ochiului, gandului si simtirii?... Poate ca nu... poate ca spargerea, ruperea sufletului a fost in fapt o binecuvantare... aratandu-i multele parti altfel nestiute, nebanuite, iar zborul lor... fuga lor... o faceau sa le le urmeze in descoperirea altor necunoscute... Pentru ce? Nu stie... Va vedea... dar are un scop macar. Acum stie asta... Le multumi fruzelor si continua cautarea interioara... acum cu un scop... de a afla mai multe despre EA.

 

 

 

logo2-bw

copsi bw

          site partener

Contact

Remus 7/A, 300194, Timisoara, Timis
claudia@psihomental.ro
Tel: +40 745 266 210