Cum influenţează părintele relaţia cu copilul

Cum influenţează părintele relaţia cu copilul

Convingerile părintelui

În relaţia cu propriii copii sunt decisive convingerile părintelui referitoare la: (Ghid pentru părinţi, Salvaţi Copiii – 2008)

  1. abilităţile copiilor,
  2. intenţiile copiilor,
  3. propriile abilităţi partentale,
  4. modul în care trebuie crescuţi copiii.

     Convingerile se formează în urma experienţelor personale şi de aceea ele pot fi mai mult sau mai puţin sănătoase (deoarece experienţele personale nu sunt întotdeauna pozitive).

     O caracteristică importantă care decurge din acest aspect este faptul că uneori au o încărcătură afectiv-emoţională puternică în funcţie de emoţiile trăite în experienţele anterioare de viaţă care au dus la formarea lor.

     Emoţiile au un rol important deoarece influenţează modul în care informaţia este percepută, interpretată, organizată în memorie şi accesată.

     Convingerile proprii determină focalizarea atenţiei pe comportamentele menite să corespundă cu acestea.

     Convingerile devin o grilă prin care citim realitatea, devenind nereceptivi la informaţii care nu corespund cu propriile convingeri. 

Ce face, ce spune, ce simte?….

  • Să îi spunem direct, în cuvinte, când apreciem ceva ce a făcut :

Ex. „Îmi place foarte mult desenul tău. Pentru mine este cel mai frumos.”

       „Sunt mândră de ceea ce ai făcut.” (atunci când, spre exemplu, după insistenţe repetate duce înapoi copilului jucăria pe care i-o luase şi acesta plângea)

  • Cuvintele penalizatoare trebuie să se adreseze comportamentului şi nu copilului.

Ex. „Eşti un neîndemânatic, totdeauna îţi scapă ceva din mână” –aşa nu

      „Acum trebuie să cureţi murdăria de pe jos. Când ne scapă ceva pe jos trebuie să curăţăm ce am murdărit” –aşa da

  • Regulile şi limitele trasate de părinte trebuie să fie clare şi pentru el şi pentru copil.
  • Orice promisiune trebuie respectată cu stricteţe. Atenţi la promisiunile „smulse” sau făcute în momente de sensibiliate emoţională pe care nu le puteţi respecta.  Copilul va învăţa din asta că poate face la fel şi veţi fi nemulţumit că „vă minte”.
  • Vorbiţi-i în permanenţă aşa cum vă dorţi să o facă şi copilul dumneavoastră, atât cu el cât şi cu alte persoane în prezenţa lui.
  • Permanenta concordanţă între cuvinte şi comportament este foarte importantă.
  • Exemplul personal este cel mai elocvent în formarea comportamentelor dezirabile la copil.
  • Este foarte importantă exprimarea directă a emoţiilor pozitive faţă de copil, într-un mod uşor accesibil nivelului de înţelegerea al acestuia.

     De ex. Când mama este mândră de copilul ei pentru o reauşită a acestuia şi îşi exprimă această bucurie prin strângerea în braţe a copilului, gestul ei poate fi dificil de înţeles de către copilul de 3 ani dacă nu este explicitat prin cuvinte. Strângerea în braţe (manifestarea comportamentală a emoţiei) poate fi însoţită de cuvintele „sunt mândră de tine şi foarte bucuroasă pentru…..”

  • Exprimarea emoţiilor negative prin cuvinte urâte adresate copilul este foarte dăunătoare acestuia, căci va ajunge să se simtă incapabil sau lipsit de valoare. 

     De ex. „nu eşti în stare de nimic” sau „eşti un copil prost” sau „tot timpul mă superi” –sunt în general exprimări ale furiei noastre în faţa unor comportamente „greşite” în raport cu expentanţele pe care le avem de la copil. 

     Furia este o emoţie normală atât pentru adult cât şi pentru copil. Dar modul în care o exprimăm reprezintă pe de o parte un model comportamental pentru copil (care va învăţa să o exprime similar) cât şi o sursă de stress psihic pentru acesta determinând anxietate, inhibiţie, dezorganizare comportamentală.

     Este foarte important să învăţam să o exprimăm astfel încât să nu afecteze copilul oferindu-i totodată un model de a-i face faţă în situaţii similare.

  • Reacţiile emoţionale ale părintelui în raport cu ceea ce face copilul  dar şi în alte situaţii în care copilul este prezent, reprezintă un context de învăţare pentru copil.

Psiholog clinician principal
Claudia Borza