Deoarece imediat după naştere dar chiar şi înainte de aceasta, majoritatea părinţilor vor să cunoască cât mai multe despre comportamnetul copilului, deoarce isi pun întrebări cu privire la cât de mult trebuie să doarmă un nou-născut sau un copil de 1 an şi jumătate?, cum este normal să fie somnul copilului? Sau se îngrijorează de treziri multiple pe parcursul nopţii ori de refuzul bebeluşului de 8 luni de a mai dormi la prânz, voi aborda problema somnului pentru a oferi câteva informaţii de bază părinţilor.
Somnul este o stare a organismulu caracterizată prin inactivitate somatică, suprimarea temporară şi reversibilă a conştienţei concomitentă cu o suprimare a sensibilităţii şi o încetinire a funcţiilor vegetative – ritm respirator, cardiac, scăderea temperaturii corporale cu aproximativ 0,5 grade Celsius, diminuarea funcţiilor interne şi relaxare musculară.
Somnul se împarte în două mari faze:
-
- Faza somnului paradoxal – caracterizat prin faptul că activitatea electrică a creierului este asemănătoare cu cea din starea de veghe, posibilitatea trezirii este foarte ridicată, cu mişcări oculare rapide (de aceea mai este cunoscută şi ca faza REM – Rapid Eye Mouvement). În această fază a somnului la adult şi la copilul peste 2 ani se înregistrează o relaxare a tonusului muscular dar la nou-născut se remarcă micromişcări ale extremităţilor sau feţei, chiar a axului corpului dar o inhibiţie a activităţii tonice.
-
- Faza somnului calm – este lipsită de activitate motorie, iar activitatea electrică a creierului înregistrează unde lente. Această fază este împărţită la rândul ei în cinci stadii (I, II, III, IV, V), în funcţie de ritmul şi amplitudinea undelor electrice mergând de la somnul lejer (I) până la somnul profund (V), acesta din urmă corespunde experienţei visului.
Caracterizarea somnului la copil:
Spre deosebire de somnul adultului, somnul copilului este cantitativ mai mare. Astfel nou-născutul doarme în medie 16-17 ore pe zi, în serii de câte 3 ore, cu treziri scurte. La 3 luni doarme cca 15 ore însă repartizate diferit pe parcursul zilei: cu tranşe mai lungi noapte (aproximativ 6-7 ore), cu momente de veghe prelungită în timpul zilei. Încet-încet pe parcursul zilei copilul va dormi în două reprize de câte 3-4 ore până spre vârsta de 1 an, după care acestea de vor condensa într-o singură periopadă de somn (somnul de prânz). Cantitatea de somn se diminuează o dată cu vârsta, la 1 an, media de somn este de 12-13 ore pe zi, între 3-5 ani de 11-12 ore, între 6-12 ani media este 9 ore. Binenînţeles că există mari variaţii interindiviaduale acestea observându-se încă imediat după momentul naşterii, deoarece copiii au temperamente diferite care determină de la bun început ritmurile lor de somn şi veghe.
Alături de temperament, influenţa tipului de relaţiei cu mama, a gradului şi modului de satisfacere a trebuinţelor sale la început predominant fiziologice, dar cu timpul adăugându-se cele psiho-afective, amprentează viaţa copilului şi, deci şi ritmul somn-veghe.
Există autori care vorbesc despre acest ritm somn veghe nou-născutului împărţindu-l în 6 stări:
-
- somnul profund,
- somnul superficial,
- o stare de somnolenţă intermediară între somn şi trezire,
- trezirirea completă,
- agitaţia
- plânsul.
Prima şi ultima dintre ele, respectiv somnul profund şi plânsul sunt stări în care bebeluşul blochează stimulii exteriori cărora nu le face faţă. La scurt timp după naştere va învăţa să treacă ciclic de la somn la trezire şi apoi din nou la somn pentru a se proteja de excesul de stimuli sau pentru a obţine stimularea de care are nevoie. Stările de somn şi veghe se echilibrează reciproc.
Maturizarea sistemului nervos permite realizarea acestei echilibrări dar mai este nevoie de un factor pentru a asigura un bun bioritm copilului, este vorba despre intervenţia părinţilor. Ce trebuie să facă ei pentru a-l ajuta pe copil să înveţe să se liniştească pentru a dormi?
Programul zilnic al copilului
Susţin necesitatea unui program zilnic pentru bebluş. Tot mai multe teorii de specialitate susţin hrănirea la cerere a nou-născutului, cu menţiunea ca alăptatul (fie el natural sau artificial) să nu se facă totuşi înainte de 3 ore datorită necesităţii parcurgerii procesului de digerare a mesei anterioare, altfel adăugarea permanentă de lapte proaspăt peste lapte aflat în diferite etape ale digestei afectează sănătatea aparatului digestiv care, oricum trece printr-un proces de adaptare care se întinde pe primele luni de viaţă. Totusi consider ca aceasta ritmicitate se creeaza in mod natural dupa un timp de exersare a alimentarii atata vreme cat mama este atenta la reactiile copilului si invata semnificatia acestor reactii. Nu totdeauna hranirea are ca motivaie foamea. Exsta multe situatii in care bebelusul cere hrana, solicitand in fapt apropierea mamei, atentia si afectiunea sa care este insa conditionata de hrana. Astfel se explica adesea, exceptand cauzele fiziologice (neputinta de a suge, durerile care opresc alimentarea, etc.) de ce solicita lapte dupa o ora de la masa anterioara,uneori mai repede
Păstrarea unei ritmicităţi a hrănirii ar trebui să ţină cont de nevoile bebeluşului care sunte diferite de la un copil la altul. Astfel, sunt bebeluşi care mănâncă mult şi des şi alţii care par să nu manifeste senzaţie de foame după 3 ore, de acea alimentarea trebuie să se adapteze în egală măsură nevoi specifice, individuale. Formarea unui orar al alimentaţiei constituie primul program al copilului, program care pe parcursul lunilor, o dată cu creşterea perioadelor de veghe şi a preocupărilor de cunoaştere şi stimulare din aceste perioade se va diversifica şi el, adăugând în acest program ore de plimbare, ore de joacă, ore poteivite de somn.
De ce susţin programul zilnic, care fără a fi rigid, consider că trebuie respectat cu regularitate. Există mai multe motive. În primul rând pentru că îi conferă copilului siguranţă. El trăieşte într-o lume necunoscută, plină de nou şi surprize. Singura persoană care îi oferă sentimentul de securitate este mama, sau persoana care îl îngrijeşte în mod preponderent, însă cu trecerea zilelor noutăţile continuă să apară iar anxietatea copilului este în creştere, stabilirea programului conferă o ritmicitate care pentru el devine sursă de repere. Ştim că la această vârstă singurul reper este mama dar nu este suficient pentru că încă de pe acum el începe să se desprindă de ea, ori nu poate face asta într-o lume care îl ia prin surpindere.
Parte a programului zilnic este şi stabilirea unor ore de somn, astfel nevoile fiziologice se vor plia pe aceste ore.
Ritualurile de culcare
Având în vedere că o dată cu trecerea lunilor şi prescurtarea progresivă a perioadei de somn, bebeluşul devine tot mai interesat de relaţionare şi are o curiozitate tot mai mare faţă de mediul înconjurător, ajungând să Părinţii au sarcina de a pregăti copilul de culcare
Acestea se referă la faptul că se crează o obişnuinţă în a face baie seara bebeluşului, a-l schimba pe copilul mai mare, şi chiar bebeluşului mama şi va spune că acum ne pregătim de culcare, va scădea intensitatea luminii o dată cu apropierea orei de somn şi îi va spune o poveste. Există şi alte obiceiuri: cunosc mame care obişnuiesc să îl ţină seara în braţe pentru câteva minute, legându-l uşor şi mângâindu-l în timp ce îi şoptesc o poveste sau un cântecel. O altă practică este aceea a scăderii intensităţii zgomotelor din casă (televizorul sau radioul sunt date mai încet, mama încep esă îi vorbească în şoaptă arătându-i pe ferească că seara a venit şi este timpul să ne pregătim de culcare. În toate cazurile este vorba de amenajarea unei “arii tranziţionale” între veghe şi somn, un moment de linişte şi liniştire care îl ajută pe cel mic să îşi stabilească sentimentul de siguranţă care să îi permită somnul. Părinţii presimt această nevoie şi încearcă să creeze sau să favorizeze dezvoltarea acestei arii intermediare satisfăcând cererea copilului sau propundu-i modalităţi acestuia. Copilul mai mare îşi dezvoltă singur ritualuri de culcare (culcarea cu jucăria preferată, aranjarea într-un anumit mod a obiectelor din pat –jucării, perne). Aceste discrete manifestări obsesionale reprezintă încercări de a stăpâni angoasa suscitată de ruperea relaţiei.
Somnul parte a dobândirii independenţei
Pe parcursul dezvoltarii sale copilul devinte incete incet tot mai independent, o data cu marile achizitii care ii permit acest lucru, respectiv dezvoltarea motricitatii si a limbajului. Exista perioade in care nevoia de miscare si explorare este atat de acuta incat cu greu accpta sa se linisteasca si sa doarma. De asemenea, independenta un deziderat al copilui in multe situatii, poate sa il sperie in altele deoarece o data cu acesta vine si ruperea de obiceiuri de ja formate care au o legatura in special cu mama. Separarea de mama, pe care sa o trateze ca persoana distincta si diferita iar el cel care poate sa se opuna, sa nu fie de acord cu mama, sa testeze limite este totusi greu de realizat, astfel incat va oscila intre independenta si dependenta, comportament care se repercuteaza si asupra somnului influentand atat calitatea lui (deoarece apar acum cosmaruri si acele pavorurinocturne) dar si cantitatea (uneori va dormi mai putin, mai agitat, se va trezi si o va cauta speriat pe mama). In acelasi timp, trebuie sa stim ca o data cu dezvoltarea autonomiei personale este necesar ca cel mic sa-si dezvolte si un somn independent de adult.
Tulburări de somn
Cu toate aceste măsuri de sigiranţă luate şi mă refer aici la stabilirea şi derularea unui program zilnic al copilului şi a pregătirii înainte de culcare, există momente sau situaţii în care apar o serie de perturbări ale somnului bebeluşului sau copilului mai mare. Acestea sunt determinate de diferite evenimente petrecute în cadul familiei sau de etapele de dezvoltare specifice. Uneori ele au o intensitate mai redusă părinţii reuşind să rezolve aceste situaţii problematice, alteori este nevoie de intervenţie specializată.
Menţionăm cele mai frecvente probleme de somn care pot apărea:
- Dificultăţi de adormire
Acestea fac parte din dezvoltarea normală a copilului, mai ales la copii mici (1-6 ani). O explicaţie este dată de faptul că în această perioadă dezvoltarea copilului este accelerată, în special cea motorie, astfel încât el acceptă cu greu regresia pe care o presupune somnul, pe de altă parte somnul înseamnă separarea de mama– în funcţie de tipul de relaţie stabilit între cuplul copil-mamă şi jocurile de tip dependenţă-independenţă – şi aceasta aduce o nelinişte greu de suportat de către micuţ. Aici îşi au rolul deosebit atâtritzualurile de culcare care îl pregătesc pentru această etapă prin scăderea progresivă a motricitărţii dar şi existenţa programului care îl securizează prin faptul că ştie că se va trezi şi va fi alături de mama.
Dificultăţlie de adormire dovedesc o dificultate în dezvoltarea acestei arii transziţionale despre care am vorbit anterior, copilul şi părinţii neavând o modalitate de comunicare eficientă în acest caz: bebeluşul sau copilul nu reuşeşte să se liniştească şi să se simtă în siguranţă pentru a adormi iar părinţii nu nu ştiu cum să îl ajute.
Dificultăţi de adormie produse de:
– zgomote, lumină prea intensă, supărătoare, iregularitate exagerată a orelor de somn,
– opoziţia copilului ca manifestare a dezvoltării autonomiei şi nevoii de control manifestate de copil,
– o stare anxioasă sau organizare conflictuală internă
- Opoziţia la culcare
Aceasta poate fi o manifestare a nevoii de independenţă a celui mic sau o achiziţie a identităţii personale, un fel de “pot să fac şi altfel decât îmi cere mama” căreia părinţii trebuie să îi facă faţă cu tact şi diplomaţie obţinând respectarea orelor de somn dar fără afectarea stimei de sine a celui mic.
Opoziţia copilului la culcare se manifestă prin plâns, agitaţie bruscă atunci când est culcat, pus în pătuţ sau pregătit de culcare.
- Temerile copilului
- Insomnia
Reflecta intotdeauna o dificultate de relationare intre copil si mediul sau., dificultati de adecvare intre cel mic si mama in special.
Exista o insomnie agitata cand cel mic plange, tipa, se agita si nu se calmeaza decat pentru momente scurte. Uneori apar conduite auto-agresive.
Exista si o insomnie calma, linistita, cand cel mic sta in patutul lui tacut dar cu ochii larg deschisi.
Oricare ar fi cauzele sau explicatiile insomnia trebuie sa atraga atentia familiei care sa solicite sprijin terapeutic. Acesta se bazează pe o investigatie psihodinamica aprofundata a interactiunilor familiale, in special a celor dintre mama si copil.
- Angoasele nocturne
Se refera la cosmarul care apare in somnul copilului, ca un episod acut care intervine in somnul profund, diferentiindu-se astfel de terorile nocturne care se manifesta in primaparte a somnului.
- Teroarea nocturnă (pavor nocturn)
Este o activitate halocinatorie nocturna cand copilul incepe brusc sa tipe in pat, parand a fi adormit dar si treaz, cu o figura inspaimantata. Nu ii recunoast pe cei din jur, orice explicatie si dicutie pare inaccesibil pentru el. In cursul acestui episod transpira abundent, se observa paloare si tahicardie. Criza dureaza cateva minute apoi copilul adoarme. Aceste teori nocturne incep pe la 3-4 ani si apar in cursul primului ciclu de somn, la inceputul noptii. Specific este si faptul ca la trezire a doua zi dimineata nu isi mai aminteste nimic. Astfel, acest episod este mai traumatizant pentru parinti care nu stiu ce sa faca, cum sa reactioneze si adesea se sperie ingrozitor.
Explicatiile acestui fenomen sunt mai multe. In plan electrofiziologic se pare ca fenomenul se prodce datorita unei treziri disociate, cu activare neurovegetativa in timp ce cortexul ramane inca in somn lent profund.
In plan psihologic el se asociaza cu debutul conflictului oedipian iar persistenta in timp a acestor experiente demonstreaza imposibilitatea copilului de a elabora aparar psihice mai potrivite.