Din respect pentru oameni și respect de sine în rol profesional, vreau să transmit câteva opinii despre ce este și ce nu este psihoterapeutul.
Psihoterapeutul este un om care a învățat despre felul în care viața este construită din interior spre exterior, știe să sondeze interiorul unei persoane și înțelege acest intreior în funcție de viața sa exterioară.
De asemenea, știe să ghideze persoana în a-și înțelege viața și cum a fost ea construită prin interacțiunea interiorului, cu alți factori: determinări ereditare, modele de învățare, relații reprezentative, evenimente de viață, etc. Scopul acestei ghidări este redirecționarea și reconstruirea vieții persoanei în moduri diferite și mai adecvate nevoilor, dorințelor și stărilor de bine.
- Psihoterapeutul nu schimbă pe nimeni, poate însă ghida și îndruma pe calea cunoașterii de sine din cunoștințele dobândite, formarea parcursă, dezvoltarea și cunoașterea de sine proprie care sunt instrument în munca cu oamenii. Dar psihoterapeutul face toate acestea doar și numai la cererea altei persoane. Acolo începe munca lui și acolo se oprește dreptul de a face asta. Fără cerere nu există ghidare, analiză și păreri proprii. Starea de bine a unui om este responsabilitatea proprie față de care există mai mult sau mai puțin asumare și care poate fi accesată cu sprijin cerut și acceptat, cooperare dar și angajament în aceast parcurs numit psihoetarpie. O să revin la acest aspect într-o postare viitoare.
- Psihoterapeutul nu este un expert în viața nimănui. El pune în legătură informații pe care le primește și arată căi și consecințe posibile în funcție de acestea dar nu decide pentru cel din fața lui, nici nu îi judecă deciziile. Direcționează și susține oricare ar fi decizia și mai ales respectă drumul pe care îl alege persoana, însoțind-o pe acest drum fără a-l contamina cu propriile păreri, valori sau principii de care se detașează de câte ori nu este vorba despre el. Dar ca să poată face asta psihoterapeutul are nevoie să fie foare conștient de sine și de aceea munca cu sine nu se încheie niciodată.
- Psihoterapeutul învață mereu și lucrează la propria persoană necontenit pentru a-și permite să fie ghid în parcursul schimbărilor altor oameni. El este un om înainte de orice, cu propria viață și istorie pe care o abordează cu aceeași responsabilitate ca și viața celui din fața sa, pentru a putea delimita ceea ce este de ceea ce face. Astfel, are un parcurs lung și neîncheiat vreodată de formare care include cunoștințe și dar și o continuă formare de sine.
- Psihoterapeutul este un profesionist și nu un partener de discuție. El oferă într-o relație profesională cunoștințe temeinice, atenție, grijă, susținere, empatie. Toate se formează și se transmit prin propriile structuri, procese, funcții, prin propriul corp și propria stare de sănătate de care este responsabil pentru a putea fi profesionist. Din această responsabilitate, el trăiește o viață proprie în care cunoașterea și transformarea de sine repezintă o parte importantă și direcționează toate celelelate roluri. Iar aceasta se face prin asumare cu responsabilitate, efort susținut și investiție permanentă și de toate tipurile: timp, energie, financiară, materială. Atunci când se plasează în fața unui om aflat în nevoie de a înțelege despre sine ceva pentru a schimba ceva în viața lui, el știe cum este acel loc deoarece a trecut pe acolo înainte de a fi psihoterapeut și trece pe acolo, periodic și constant.
- Psihoterapeutul nu este nici pe departe autoritatea atotștiutoare care furnizează sfaturi „înțelepte” scoase dintr-o tolbă „magică” și nici înțeleptul fără probleme care trăiește o viață „perfectă”. Ca și om, are propriul parcurs de viață cu propriile condiționări, învățări, transmiteri dinspre strămoși și istorii pe care le moștenește, roluri pe care le pune în scenă și necesități de a le înțelege, decripta și reconstrui pe principii mai adecvate stării de sănătate și bine. Prin urmare, are întotdeauna limite ca orice om dar este conștient și lucrează asupra lor.
- Psihoterapeutul nu este nici persoana aflată necontenit la dispoziția celolalți, fără viață proprie și fără nevoi de care să se îngrijească. Căci dacă nu se îngrijește de sine și de viața sa, cum ar putea oare să facă asta în ceea ce îi privește pe cei cărora li se adresează? Timpul pentru el curge ca și pentru ceialți oameni, are roluri și responsabilități care necestă același respect ca și ale oricărui om. De aceea timpul acordat celor pe care îi îndrumă și ghidează este prețios dar limitat. Nu este „de servici” în urgențe, de altfel psihoterapia nu este o intervenție care funcționează astfel.
- Psihoterapeutul nu substituie familia în roluri pe care alți membri ar trebui să le aibă. Și nici nu are rolul de investigator al proceselor interioare ale unei persoane pentru a furniza informații despre acestea altor membri ai familiei. Poate fi sprijin în poziționarea mai adecvată sau corectă a unui membru al familiei față de aceasta dar numai cu acordul persoanei în cauză și participarea adecvată a celorlalți membri. Rolul psihoterapeutului este să arate ce se întâmplă într-o dinamică dar să respecte limitele de schimbare ale participanților la acestea. Deoarece nu este ceva ce poate furniza el: capacitatea de schimbare a fiecăruia dintre noi este proprie, cu limite sau cu decizii proprii de a o face.
Pentru o viață mai bună, trăită conștient și implinită,
Cu respect!