Am descris puțin omul din spatele cuvintelor pentru că încă mai constat că sunt oameni care cred că psihoterapia este „doar o discuție” . Dragii mei, cu respect și blândețe vă transmit că discuțiile sunt între prieteni, vecini, colegi, în diferite relații și cu diferite scopuri. Exprimări de genul „doar o discuție” minimalizează și transformă în derizoriu o muncă complexă și arată o ignoranță majoră.
Deși informația despre psihoterapie abundă în toate formele: scris, video, audio, on-line, încă sunt oameni care reduc acest parcurs la nivelul unor „discuții” și o încredere scăzută în ceea ce le privește. Din punctul meu de vedere aceasta nu este o problemă, avem dreptul să interpretăm, să încadrăm și să emitem opinii proprii cu privire la orice.
Problema apare atunci când cineva apelează totuși la acest demers deși nu crede în el. Am întâlnit uneori astfel de situații și am constatat că oamenii care nu prea știu multe despre psihoterapie și nici nu prea cred în acest demers vin totuși spre un psihoterapeut din disperare și în „durere” acută însă cu așteptări nerealiste, cereri fanteziste și pretenții dintre cele mai ciudate.
La baza întregii munci a celor doi participanți la acest demers este o viață mai bună: mai împlinită, mai sănătoasă, mai fericită. Dar întotdeauna are la bază o cerere a unui om care consideră, decide și acceptă acest mod de a merge spre o viață mai bună, mai sănătoasă, mai împlinită.
Ceea ce îi mobilizează pe oameni spre psihoterapie este înțelegerea că sunt produsele condiționărilor, învățărilor, modelelor și istoriei proprii de viață, dorința de mai bine și, în egală măsură de a transmite mai departe urmașilor proprii moșteniri mai sănătoase spre o viață mai bună decât a lor.
- Psihoterapia nu este „doar” o discuție ca între prieteni, ușoară, plăcută, relaxantă. Pot fi momente în care abordarea anumitor subiecte conduce la relaxare sau liniștire dar de alte multe ori aduce la suprafață răni vechi, aduce conștientizări care nu te fac sa te simți prea bine, cel puțin pe moment. Iar rolul psihoterapeutului nu este acela de a ne feri de durerea produsă o dată cu scoaterea la suprafață a traumelor, tiparelor și mecanisme vechi și, în prezent cel puțin, nefuncționale. Rolul lui este să susțină persoana ca ea să își dezvolte capacitatea de a-și conține durerea pentru ca trecând prin ea, să se vindece sau sa acceseze și să dezvolte noi modalități mai sănătoase de adaptare.
- Psihoterapia este o specializare care presupune ani mulți de formare, minim 5 ani, adică 500 de ore de formare profesională, 250 de ore de dezvoltare personală și psihoterapie proprie și 150 de ore de supervizare profesională. Și toate acestea se realizează după terminarea studiilor academice de bază, preferabil de psihologie (adică 3 ani de studii generale și încă 2 ani de master) sau alte facultăți (medicină, sociologie, asistență socială) însă cu parcurgerea unor cursuri din cadrul facultăților de psihologie penru echivalarea studiilor. În plus față de cele scrise ma sus, psihoterapia înseamnă formare continuă, lucru cvasi-permanent cu propria persoană ca individ spre creștere si transformare pentru a se putea pune în serviciul clienților.
- Psihoterapia ne pune în contact cu durerea ca parte din procesul de transformare și vindecare. Procesul de transformare se bazează pe propriile trăiri, conștientizări, lecții. De aceea psihoterapia este dureroasă. Diferența dintre durerea trăită în viață și cea accesată prin psihoterapia este ca în cazul din urmă este parte din vindecare. Este aceeași diferență între durerea produsă de o rană și cea pe care o avem când medicul o tratează.
- Psihoterapia se derulează în funcție de formarea psihoterapeutului dar în egală măsură și de capacitățile și implicarea persoanei din fața acestuia, de ritmul personal. Psihoterapeutul ghidează clientul în cunoașterea de sine și a problemelor cu care se confruntă, în abordarea acestora și nu impune nimic. Angajamentul și asumarea responsabilității acestui demers este la fel de important pentru ambii participanți la psihoterapie. Psihoterapeutul se angajează să își folosească competențele, cunoștințele și abilitățile în ghidarea clientului spre rezolvarea problemelor cu care se prezintă iar clientul să dorească și să se implice în rezolvarea lor. Desigur, relația de încredere dintre cei doi participanți este foarte importantă, compatibilitatea în abordare, dar acestea dacă nu se formează în primele sesiuni, alegerea unui specialist mai potrivit este de dorit și uneori recomandată chiar de către psihoterapeut.
- Psihoterapia necesită deschidere și flexibilitate nu doar declarate ci și manifestate în comportament. Cu idei preconcepute, prejudecăți sau convingeri limitative persoana care merge la psihoterapie va respinge în fapt progresul și își va opri orice oportunitate de schimbare sau creștere. Uneori deschiderea vine doar atunci când suferința este prea greu de dus. Alteori suferința prea grea activează aceste piedici și persoana „cere” rezultate rapide imposibile și cu siguranță nu în puterea unei altei persoane decât cea care trece prin aceasta.
- Psihoterapia necesită decizia proprie, liberă de constrângeri exterioare dar și despovorată de anumite obiective nerealiste, cum ar fi acela de a te schimba ca să asiguri succesul unei relații, înțelegând prin acesta identificarea modalităților de a-l influența pe celălalt să fie cum consideri tu că este „bine” pentru o relație „mai bună” din punctul tău de vedere. Psihoterapia nu este pentru aceasta. O relație de succes nu o poate asigura nici o psihoterapie în care ambele persoane sunt implicate, deoarece modul în care fiecare evoluează este propriu și nu poate fi garantat de nici un alt om. Nici luarea deciziilor pe care alți membri din familie le doresc pentru client nu este în rolul psihoterapeutului să influențeze sau să asigure.
Cu respect!