Ce este
Trauma este o situaţie, un eveniment a cărui intensitate depăşeşte posibilităţile de noastre de adaptare. Ea produce tulburări posttraumatice.
Reacţia traumatică este una complexă de natură comportamentală şi afectivă.
În perceperea unei situații ca traumatice este importantă atât intensitatea factorului traumatogen cât și sensibilitatea noastră specifică.
Evenimentele traumatice sau factorii traumatogeni pot fi foarte diferiţi, variaţi, delimitându-se, în funcţie de severitatea evenimentului şi capacităţile individuale de a le face faţă.
Evenimente traumatice pot fi:
-
- Schimbarea şcolii, mutarea familiei în alt oraş, schimbarea locului de muncă, mutarea din mediul urban în mediul rural sau invers, sori mutarea în altă ţară, certuri intrafamiliale,
- Pensionarea,
- Naşterea unui frate mai mic,
- Divorţul, plecare unuia/ambilor părinţi la lucru în străinătate,
- Boală cronică,
- Decesul,
- Sinuciderea,
- Situaţiile de abuz (fizic, sexual),
- Întîmplări violente,
- Dezastre naturale
Ca răspuns la astfel de situații apar diferite reacții și răspunsuri, diferite la copii și adulți:
La copil:
-
- Atitudini de retragere, fugă, izolare,
- Evitarea separării de o persoană, acroşaj,
- Jocuri repetitive,
- Coşmaruri, dificultăţi de adormire, treziri frecvente, somn agitat
- Reacţii inadecvate ca intensitate în situaţii aparent banale sau obişnuite, iritabilitate,
- Reacţii de alarmă.
La adult:
-
- Dificultăţi înadormire sau de a rămâne adormit,
- Dificultăţi de concentrare,
- Hipervigilenţă,
- Reacţie de tresărire exagerată, de detaşare sau de absenţă,
- Sentiment subiectiv de insensibilitate, de detaşare sau de absenţă a reactivităţii emoţionale,
- O reducere a conştiinţei ambianţei (de ex. „a fi stupefiat”),
- Derealizare
- Depersonalizare
- Amnezie disociativă (adică incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei),
- Evenimentul traumei este experimentat persistent în cel puţin unul din următoarele moduri: imagini, gânduri, vise, iluzii, episoade de flashback recurente,
- Simptome de anxietate sau de excitaţie crescută
Cum se intervine
În situaţiile traumatice, de cele mai mule ori este implicată şi o componentă fizică, astfel consultul medical fiind prima intervenţie care se reclamă a se face.
Atunci când partea fizică nu este afectată vorbind doar despre o psihotraumă sau în urma intervenţiei medicale şi restabilirea funcţionalităţii fizice, intervenţia psihologică este cea care devine obligatorie.
În oricare dintre cazurile menţionate (cu implicarea afectării fizice a organismului sau fără), psihoterapia centrată pe traumă, consililierea psihologică aduc beneficii importante persoanelor afectate de traume şi familiei acestora, mai ales în cazul copiilor când adaptarea este afectată iar părinţii resimt şi dificultăţi de relaţionare cu aceştia. Dintre metodele psihoterapeutice cu efecte demonstate asupra situațiilor traumatice și recuperarea persoanei, EMDR-ul este dovedit a fi eficient, ca și psihoterapia centrată pe traumă.
EMDR-ul este terapia centrată pe desensibilizare și reprocesare prin intermediul mișcărilor oculare ghidate în scopul eliberării suferinței emoționale, reformulării credințelor negative despre sine și reducerii arousal-ului psihologic. Tehnica mișcărilor oculare, taping-ul sau stimularea auditivă au scopul accesării rețelelor memoriei traumatice. Astfel, informațiile legate de evenimentul traumatizant sunt procesate și persoana face noi asocieri cu alte amintiri sau informații adaptative (pentru mai multe informații, vezi EMDR – terapia experientelor traumatizante )
Aș meționa însă importanța evaluării psihologice ca parte a demersului psihoterapeutic cu centrare pe particularitățile structurale și identificarea resurselor persoanle care pot fi utilizate în demersul psihoterapeutic.
Psihoterapia in cazul experiențelor traumatizate are în vedere în primul rând crearea unui mediu de siguranță și suport în care alianța terapeutică are rol prioritare deoarece ea devine cadrul în care se „depun” sensibilitățile și vulnerabilitățile persoanei și asigură atât aducerea la suprafață a suferinței cât și a resurselor proprii de a-i face față. Emoțiile au o abordare specială, de la încurajarea exprimării lor, la cunoașterea nuanțată și găsirea unor legături între emoții și experințe de viață, până la exprimarea celor dureroase, persoana parcurgând drumul durerii înspre vindecare. Progresiv sunt abordate emoțiile și apoi cognițiile asociate evenimentului tarumatizant pentru prelucrarea și integrarea lor într-o formă diferită, adică sunt accesate din memoria gognitivă și emoțională, aduse la suprafață, curățate și rearanțate pentru a fi redate memoriei într-o formă diferită astfel încât să „nu mai doară” lăsînd energia proprie persoanei să fie folosită de mecanisme adaptative.
Acest demers este unul de lungă durată uneori, cu opriri, și reveniri fiind dureros și dificil însă prezența terapeutului este un sprijin ca și alte modalități care pot fi identificate la nevoie. Un focus special în acest emers îl constitie reconstruirea sensului pe care îl are persoana atât despre evenimentul traumatizant, despre efectele lui cât și despre viața sa întreagă, uneori. Aici lucrăm cu convingeri, credințe și ipoteze implicite, care sunt scoase la iveală, adică gândiri luate ca certe depre lumea din jur sau noi înșine (de ex. că lumea din jur este sensibilă la nevoile noastre sau că noi suntem vulnerabili ori, sensibili, ori valoroși sau că alții vor fi întotdeauna alături de noi, etc). Astfel de ipoteze implicite au funcționat adesea ani mulți integrându-se în vița proprie persoanei și devenind un fundament al acesteia, transformâdu-le în scheme emoțioale. Conținuturile cognitive ajung să fie simțite și trăite, exprimate în atitudini automatizate, dar și corporal, sunt simbolizate lingvistic, social, chiar spiritual fiind legate de nevoi fundamentale.
Restructurarea lor conduce la recadrarea lor și schimbări majore în comportamentul, stilul de viață și întreaga atitudine a persoanei.