C. Rogers spunea că atunci când trăiri neacceptate sunt lăsate să curgă și să existe în noi, ele își vor ocupa locul cuvenit în armonia de ansamblu a trăirilor interioare, într-un echilibru în care te poți simti „iubitor, tandru, atent și cooperant dar și ostil, pofticios sau furios, […] vei simți atât interes, zel și curiozitate, ca și lene sau apatie, vei simți că ești curajos și aventuros dar și temător și înfricoșat”. Trăind în strâns echilibru față de complexitatea trăirilor proprii și cu acceptarea lor, ele vor exista într-o armonie constructivă, în loc să te atragă pe o cale diabolică, incontrolabilă.