Cum influenteaza familia dezvoltarea copilului
! O modalitate adecvată de relaţionare părinţi-copii contribuie, alături de alţi factori, la crearea unei bune armonii familiale.
! O bună fundaţie începe de la o relaţie părinte-copil puternică, bazată pe respect reciproc.
! Abilităţile reale de comunicare ajută la stabilirea şi menţinerea unor limite şi a unor valori ferme şi consistente pentru comportamentul copiilor.
! Interacţiunea pozitivă cu copiii clădeşte cooperare şi ajută la reducerea conflictelor în casă.
Relatia parinti-copii este influentata si de factori ce tin de sistemul familial, dintre acestia deosebit de importanti sunt:
– limitele şi scopul familiei,
– valorile familiale,
– stilul şi modul de viaţă.
Limitele şi scopul familiei
Aici foarte importante sunt două aspecte:
- individualitatea –atât a membrilor familei (modul în care fiecare se diferenţiază de ceilalţi membrii ai familiei) cât şi a familiei în raport cu alte familiii (ce anume îi este caracteristic).
- sentimentul de apartenenţă a fiecărui membru în parte faţă de ceilalţi, este o nevoie de „a fi împreună” unii cu alţii în cadrul familiei.
Aceşti factori delimitează anumite comportamente care devin specifice familiei şi îi determină unicitatea.
Modul în care se manifestă individualitatea şi sentimentul de apartenenţă delimitează familia mai clar sau mai puţin clar de mediul în care trăieşte şi îşi pune amprenta asupra comportamentului, asupra relaţiei dintre membrii familiei.
Scopul familiei se referă la normele familiale, claritatea lor, gradul de acceptanţă de către fiecare membru în parte.
De ex. dacă soţul este preocupat de dobândirea unui statul socio-profesional ridicat acesta însemnând şi o creştere a nivelului de trai al familiei (are o profesie solicitantă, se perfecţionează continuu, pleacă mult de acasă iar soţia este de acord cu acest scop al soţului şi îl susţine activ, ba chiar le vorbeşte şi copiilor despre importanţa acestui scop, el devine un scop familial şi comportamentele tuturor converg spre atingerea lui. Dacă în schimb soţia nu consideră nevoia soţului ca fiind importantă pentru ea sau copii şi nu îl va susţine sau consideră că familia are alte nevoi prioritare, apar conflicte, tensiuni în ceea ce priveşte scopul familiei).
Valorile familiale
Valorile familiei se referă la principiile, normele etice, morale care ghidează familia în ceea ce face şi, deci, sunt împărtăşite de toţi membrii familiei. Principiile, ideile despre bine şi rău se bazează atât pe valori proprii cât şi pe o serie de valori universale, proprii comunităţii în care familia trăieşte şi pe care le-a adoptat pentru a se adapta acesteia.
Părinţii transmit copiilor valorile şi credinţele lor voit, dar mai degrabă involuntar deoarece copilul va absorbi o parte din ele din simplul fapt că trăieşte împreună cu ei. El va participa la ritualurile şi tradiţiile familiei şi se va gândi la semnificaţia lor.
Ca părinte nu este de dorit să încercăm a impunemcopilului opiniile noastre ci să îi prezentăm credinţele noastre exprimate într-un mod clar, şi într-o formă accesibilă vârstei şi gradului său de maturitate. O atitudine deschisă, încurajând întrebările copilului şi dorinţa lui de a se informa, este de dorit în loc de a încerca să îl forţăm să asimileze valorile noastre.
Dacă valorile părintelui sunt bine argumentate şi dacă el crede cu adevărat în ele, copilul va adopta multe dintre ele. Dacă acţiunile părintelui sunt inconsistente, ceea ce se întâmplă oricui uneori, copiii sunt cei care vor clarifica lucrurile pentru ei, ori subtil prin intermediul comportamentului, ori, la copii mai mari, direct, exprimându-şi dezacordul faţă de părinte.
Formarea unui sistem de valori este un proces dificil şi cere permanentă informare şi flexibilitate. Cunoaşterea de sine, dorinţa de a asculta copilul, de a te schimba atunci când este nevoie, va ajuta mult relaţia dintre părinte şi copil.
Părintele poate să ofere copilului baza pentru alegerea valorilor, aceasta din urmă rămânând la latitudinea copilui. Însă baza pentru acestea este creată prin ideile, întrebările, răspunsurile şi mai ale prin acţiunile sale. (apud Educaţia părinţilor, UNICEF, Editura MarLink, 2006 –pag 9-10)
Stilul şi modul de viaţă
Modul de viaţă se referă la elementele obiective ale vieţii de zi cu zi, la condiţiile materiale, economice şi sociale ale vieţii. Principalii indicatori ai modului de viaţă sunt:
- natura muncii şi durata ei,
- învăţământul, calificare profesională şi accesibilitatea formelor acestora,
- rezidenţa şi circulaţia (timpul afectat deplasărilor),
- spaţiul locuinţei şi gradul de confort al acesteia
- condiţii de igienă şi asistenţă sanitară,
- mijloacele de comunicare,
- informaţiile şi cultura,
- timpul liber (durata şi folosirea acestuia),
- sistemul tradiţiilor, obiceiurilor, moralaşi cultura societăţii.
Stilul de viaţă se referă la aspectul subiectiv al modului de viaţă. Este o strategie de viaţă care orientează toate manifestările noastre particulare. Această strategie are la bază anumite credinţe, imagini şi reprezentări ale individului despre lume şi viaţă (Educaţia părinţilor, UNICEF, Editura MarLink, 2006).