Suicidul

     Suicidul reprezintă un act de agresivitate extremă îndreptată asupra propriei persoane deoarece persoana nu își poate gestiona eficient impulsurile agresive interne. 

     Cu toţii suntem „înzestraţi” cu o agresivitate instinctuală, a cărei forţă este  necesar a fi permanent gestionată utilizând strategii adaptative, mecanisme de coping, în funcţie de utilizarea şi funcţionalitatea acestora ea căpătând valori adaptative sau distructive. Agresivitatea se manifestă la nivelul vieţii emoţionale, cognitive dar şi la nivel comportamental. 

     Punctul de vedere sociologic asociază agresivitatea cu comportamentul distructiv. Psihologic însă, agresivitatea este o pulsiune care se manifestă în relaţie cu obiectele (adică cu exteriorul) prin expresii emoţionale. Ea este o realitate a funcţionării psihice sănătoase  şi scopul nu este anihilarea ei, ci cunoaşterea şi controlarea sa în scop adaptativ pentru noi.  Dezechilibrul apărut între forţa impulsurilor agresive interne şi capacitatea noatră de răspuns şi adaptare la aceştia poate conduce la diferite forme de manifestare a agresivităţii în sens distructiv ori autodistructiv, chiar şi la suicid.  

     Cercetarile de specialitate au arătat că persoana care comite suicidul trăieşte un conflict interior intens determinat de imposibiliatatea găsirii unei modalităţi de adaptare la situaţia de viaţă, apărând o blocare a fluxului existenţei şi o suprimare a funcţiilor Eului. 

     Pe parcursul existenţei, oricare dintre noi putem trăi stări critice de oboseală, epuizare, cu experimentarea senzaţiilor că nu putem avea o comunicare funcţională sau chiar că existenţa noastră este afectată iremediabil însă în acelaşi timp se manifestă şi un instinct de conservare care ne determină să ne adaptăm sau să căutăm soluţii adaptative. Suprimarea acestor instincte, autoanularea existenţei de sine aparţine unor condiţii subiective şi unor factori care se înscriu în sfera psihopatologică.  Vorbim de  anumite predispoziţii latente, de o structură specifică a personalităţii (labilitate, egocentrism, indiferenţă afectivă, etc.), şi de factori incitanţi exteriori, care pot fi chiar de intensitate minimă dar resimţiti acut ca frustranți, nefavorabili, neconformi cu cerinţele şi sentimentele intime. Astfel persoana ajunge la aprecierea că moartea este singurul mod de rezolvare a problemelor pe care le are.  

     Un element de bază al suicidului este factorul intenţional, adică persoana în cauză acţionează voluntar şi conştient împotriva sa.

     Din punct de vedere al clasificărilor de specialitate, comportamentul suicidar include:

• • suicidul realizat– definit ca „orice act fatal produs de victimă însăşi, cu intenţie mai mult sau mai puţin autentică de a muri, aceasta fiind mai mult sau mai puţin conştientă de motivaţie”
  • suicidul nerealizat – cunoscut în limbajul de specialitate ca : 

o tentativa de suicid –  se referă la un act eşuat în realizarea suprimării vieţii,

o parasuicidul – se referă la încercarea de suicid fără a se dori în mod real suprimarea vieţii ci incluzând şantajul suicidar. Este la fel de periculos deoarece adesea se ajunge la suicid realizat. Se presupune că la parasuicid apelează un individ ce posedă mecanisme reduse de inhibiţie a autoagresiunii, acţionând astfel în sensul oricăror impulsuri suicidare care pot surveni.

     Dr. psih. Doina Cozman (1999)  a adus o serie de explicaţii fenomenului suicidar,  care ni se par importante pentru înţelegerea aspectelor caracteristice ale acestuia, putând fi utilizate ca baze ale stabilirii unor intervenţii terapeutice cu clienţii care au în antecedente  comportamente  suicidare (parasuicid, suicid eşuat). 

     Astfel:

1. 1. Scopul urmărit prin suicid este căutarea unei soluţii.
   2. Ţelul vizat este suspendarea stării de conştiinţă, stoparea fluxului conştiinţei.
   3. Stimulul declanşator este durerea psihologică intolerabilă.
   4. Stresorul comun în sinucidere îl reprezintă nevoile psihologice frustrate.
   5. Sentimentul resimţit de către cei care se sinucid este cel de neajutorare, de disperare.
   6. Atitudinea interioară pe fondul căreia survin actele autolitice este ambivalenţa, reunirea a două tendinţe: de autodistrugere şi de planificare a salvării.
   7. Statusul cognitiv al persoanelor suicidare este constricţia, îngustarea majoră a câmpului cognitiv şi a capacităţii de a produce alternative de răspuns.
   8. Acţiunea comună în suicid este evadarea, evitarea confruntării cu anumite situaţii interpretate drept stresante.
   9. Actul interpersonal realizat prin suicid este comunicarea intenţiei.
   10. Aspectul de consecvenţă în fenomenul suicidar este reprezentat de tiparele tiparele de reacţie habituale ale individului., comportamentul suicidar fiind în continuarea trăsăturilor de personalitate ale sinucigaşului. 

     Suicidul, ca act comportamental, apare în tabloul clinic al unor afecţiuni psihiatrice:

• • suicidul psihotic  apare în:  depresia majoră psihotică, schizofrenie,  stările confuzo-onirice,
  • suicidul nevrotic apare în: tulburările anxioase, ca rezultat al paroxismelor anxioase în scop „de evadare”,
  • suicidul psihopatic apare în: tulburările de personalitate (în acest caz putând fi vorba despre suicid impulsive- nepremeditat, în contextul toleranţei reduse la frustrare, prin reacţii de „scurt circuit” sau  suicid demonstrativ – cu scop aspect de a şantaja sau de a impresiona
  • suicidul ca o o consecinţă a:

• • delirului depresiv micromanic, 
  • halucinaţiilor auditive imperative,
  • halucinaţiilor vizuale terifiante

     Ce este de făcut?

     Așa cum am descris mai sus, suicidul este o situație de o gravitate deosebită care necesită o abordare axată pe gravitate induferent de asocierea unei intenții apreciate de cineva din mediu ca fiind„serioasă” sau nu deoarece este o condiție de sănătate care trebuie evaluată de către specialst. Recomand ca orice gând de suicid să fie luat în considerare și te determine s afli mai multe de spre ce anume ca și cererea de sprijin  formulată de familie sau prieteni atunci când ajung să afle că cineva are dorința, intenția sau chiar a încercat să își producă moartea.

     Medicul si psihologul sunt specialiștii care pot fi contactați pentru o astfel de situație. 

     Psihologul clinician poate realiza un demers de evaluare psihologică a persoanei în vederea formulării celor mai potrivite recomandări, aici putându-se înscrie terapia medicamentoasă, psihoterapia, consilierea.