Neascultarea se referă la respingerea autorităţii parentale şi a altor tipuri de autorităţi –familiale, şcolare, sociale.
! „Autoritatea parentală este calitatea părinţilor de a avea influenţă educaţională asupra copiilor”. (Orban, A. – Dacă îţi pasă de copilul tău -2008)
Aceasta presupune:
- puterea adultului de a se impune şi de a infuenţa,
- conformismul, acceptare şi ascultarea din partea copiilor, recunoaşterea rolului educativ exercitat asupra lor.
Dacă autoritatea constă numai în impunere ea se transformă în tiranie. Mijlocul principal de a transmite influenţele educaţionale îl constituie afectivitatea, copilul care se simte iubit, apreciat, respectat, îşi va asculta părinţii. (Orban, A – Dacă îţi pasă de copilul tău -2008).
Cauzele comportamentului : (Gianina Cucu 2001)
- dezvoltare dizarmonică, leziuni ale sistemului nervos central, retard mintal,
- climatul educaţional
-
- climat familial bazat pe nedreptate, şi lipsă de respect,
- absenţa echilibrului între dragoste şi puniţie,
- restricţii excesive,
- libertate excesivă,
- necooperare între adulţi sau chiar contradicţie între metodele educative folosite.
Intervenţii:
- Evaluarea medicală şi psihologică în vederea stabilirii eventualelor probleme/deficienţe funcţionale sau a retardului mintal,
- Stabilirea unor reguli în ceea ce priveşte autoritatea parentală:
- Comportamentul parental trebuie să se situeze între permisivitate şi disciplină, una fără cealaltă nu poate decât periclita condiţia psihică a copilului,
- Colaborarea dintre părinţi în ceea ce priveşte regulile, limitele stabilite şi metodele disciplinare utilizate,
- Tensiunile, disensiunile, neconcordanţele dintre părinţi nu trebuie nici reprimate, nici negate, dar ele pot fi discutate în aşa fel încât copilul să nu fie martor şi să nu sufere conseciţele dezacordului,
- Măsura luată de un părinte trebuie susţinută explicit şi implicit de către celălalt părinte,
- Dacă în relaţia părinte-copil se produce o greşeală ea va fi recunoscută, explicată copilului la nivelul lui de înţelegere. Astfel copilul va înţelege că părintele este suficient de puternic să recunoască când a greşit, iar încrederea şi iubirea sa se vor consolida.
- Stabilirea unui echilibru între libertatea excesivă şi limitele prea rigide. Libertatea excesivă, şi prin aceasta înţelegem absenţa limitelor, va dezorganiza comportamentul copilului, ducând la indisciplină, răsfăţ, teribilism, accidente. De asemenea, limitele nu trebuie să aibe rolul de a inhiba dezvoltarea personalităţii copilului. El are nevoie să se joace, să exploreze, să experimenteze, să îşi exprime liber sentimentele, dorinţele, gândurile, să înveţe să comunice. Dar toate acestea în anumite condiţii:
-
- să nu îşi facă lui rău,
- să nu facă rău altora,
- să nu facă rău lucrurilor. Între aceste limite se poate manifesta libertatea.
4. Atenţie la reacţiile emoţionale în situaţia în care părintele se confruntă cu neascultarea din partea copilului. În situaţia de neascultare copilul manifestă un comportament care vine în contradicţie cu scopul părintelui (acela de a fi ascultat). Aceasta duce la apariţia unor emoţii negative şi atrage după sine, în mod natural, folosirea unor metode congruente cu starea emoţională negativă. Conştientizarea emoţiilor, expimarea în cuvinte a acestora şi transmiterea către copil a ceea ce simte părintele este o modalitate mai bună decât aplicarea unei pedepse. Aceasta deoarece pe de o parte îi oferă copilului un model de reacţie atunci când se confruntă cu emoţii negative, pe de altă parte îl ajută pe părinte să exprime într-un mod adecvat ceea ce simte. A apela imediat la o pedeapsă, sub impactul emoţiei negative şi, posibil intense pe care o resimte părintele poate conduce foarte repede la sentimente de vinovăţie ale părintelui care din nou va adopta un comportament în acord cu sentimentul de vinovăţie. Ori acest torent de comportamente diferite care se succed cu repeziciune poate fi debusolant pentru copilul care se va apăra prin neascultare uneori.