Recomandari pentru parinti

Recomandări pentru părinţi pentru o dezvoltare armonioasa si sanatoasa a copilului mic

    Pentru o bună dezvoltare a micuțului enumăr câteva dintre recomandările pe care le dau cel mai adesea părinților.

  1. Prezență autentică, reală alături de micuț,
  2. Zâmbiți-i cât mai mult și cald – această atitudine transmite încurajare, susținere, dar și apreciere, dragoste. Zâmbetul mamei îi transmite copilului că lumea este un spațiu cald, bun, unde primește dragoste, și chiar în situații neplăcute (de ex atunci când plânge pentru că s-a lovit sau nu se simte bine) zâmbetul îi transmite încredere că va trece, îi va fi mai bine, se va rezolva. Această încredere din aceste momente incipiente de viață stă la baza încrederii în sine din viitor a copilului. Zâmbetul mamei dar și al tatălui este pentru copil și o sursă de imitare. Atunci când copilul are mereu o aparență de tristețe sau este mai tot timpul anxios, temător în situații care ni se par banale ar trebui să facem un pas în spate și să ne uităm spre noi. Cum suntem noi cel mai adesea în relație cu el dar și în relație cu ceilalţi? Zâmbim mult sau mai niciodată? Părem fericiți sau mai tot timpul suferinzi, supărați? Sigur supărarea poate avea motive reale sau suferința poate fi una fizică și de aici dificultatea de a zâmbi, nu doresc să aduc o critică adulților ci doar să îi ajut să înțeleagă influența pe care o au asupra celor mici. Iar dacă schimbarea proprie este o piatră de încercare prea grea, cu toate că ne dorim să o facem pentru puiuții noștri, nu uitați că există oameni care ne pot ajuta: poate cineva din familie, prieteni, cunoștințe, partenerii de viață sau un specialist. Un psiholog s-a dovedit adesea cea mai bună opțune pentru soluționarea problemelor personale care însă afectează relația cu cel mic sau întreaga viață. Spun aceasta deoarece mi s-a întamplat de multe ori să fiu consultată pentru probleme ale copiilor și în urma unor întâlniri, uneori mai multe alteori mai puține, mama să fie cea care a ajuns la concluzia că i-ar fi de folos consilierea psihologică, din cel puțin două motive: abordarea propriilor dileme și dificultati și soluționarea lor conducea atât la un beneficiu personal și la modificarea relației cu cel mic dar și la reglarea comportamentului problematic al copilului pentru care s-a adresat inițial psihologului.
  3. Lăudați-l atunci când are comportamente pe care doriți să le încurajați. Această atitudine este una deosebit de benefică deoarece transmite acceptare și recunoaștere ce vor sta la baza cunoașterii propii de către cel mic a propriilor posibilități, competențe și resurse.
  4. Oferiți-i cât mai multe momente de afecțiune, fără a vă teme că îl răsfățați. Nu cred în răsfăt în ceea ce privește copilul sugar. Nevoia de apropiere fizică, mângâiere, îmbrăţişare, este deosebit de importantă la această vârstă  iar despre durata şi intensitatea momentelor de afecţiune îţi va comunica însuşi copilul. Sunt copii cărora nu le place în mod deosebit să fie pre strânşi şi „smotociţi” şi atunci este bine să respectăm această nevoie a lor dar sunt şi alţii care cer gesturi de tandreţe. Aceste gesturi îi ajută şi pe ei să se cunoască, să ştie care le sunt nevoile legate de afecţiune şi de propriul corp. 
  5. Fiţi empatici. Empatia este acea atitudine pe care o putem avea faţă de cel mic, de a vedea lumea prin ochii lui. Aceasta ne va ajuta să înţelegem că el nu gândeşte asemeni nouă, că ceea e face este determinat de posibilităţile sale (nedezvoltate asemeni persoanelor adulte) dar şi de reacţiile noastre, ale celor din jurul lui. Cert este că empatia ne ajută să fim înţelegători încercând „să intrăm în pielea celuilalt” fără a părăsi în totalitate propria piele, dacă îmi este permis să mă exprim aşa. Este o calitate, o resursă pe care nu o avem cu toţii dar ne-o putem dezvolta şi aduce un deosebit  aport pozitiv relaţiilor în general.
  6. Căutaţi să îl sprijiniţi pe cel mic să fie ceea ce este, adică să devină ceea ce poate conform propriilor resurse. Însă pentru aceasta trebuie să îl cunoaştem aşa cum este el, cu caracteristici proprii, resurse şi vulnerabilităţi. Astfel, educaţia devine sprijin în dezvoltare şi nu dresaj.
  7. Atenţie la supraprotecţie, este la fel de nocivă ca şi neglijarea deoarece îi îngrădeşte dezvoltarea, creşterea firească. Recunoaşteţi atunci când aveţi această tendinţă şi încercaţi să o înfrânaţi. Dacă observaţi că nu puteţi trebuie analizate motivele care vă reţin. Ele vă aparţin, nu au legătură cu copilul, chiar dacă uneori încercaţi să găsiţi motive care ţin de cel mic pentru a vă justijica grija exagerată (de ex. „e prea mic”, „s-a născut prematur”, „mereu a avut probleme”). O modalitate simplă de a vă autoevalua atitudinea este a-i întreba pe cei din jurul dumneavoastră iar dacă majoritatea răspunsurilor sunt că exageraţi în ceea ce priveşte grija atunci trebuie să faceţi ceva.