Dependența sau adicția

    Când ne referim la consum „patologic”, adică excesiv, necontrolat, în defavoarea altor nevoi sau cu efecte nocive asupra altor componente ale vieții noastre (sănătate, relații, profesie, școală, performanțe) vorbim adesea fie în termeni de dependență, fie de adicție. Cei doi termeni sunt folosiți ca sinonime.

    Dependenţa sau adicția presupune o stare de necesitate stringentă de folosire a unor substanţe sau comportamente pentru a obţine o stare de bine. Ceea ce o caracterizezază este ciclicitatea: creşterea nevoii, urmată de o stare de bine ca efect al satisfacerii nevoii prin consum (pentru o perioadă de timp), şi din nou o creştere a nevoii. De menţionat faptul că are o componentă fizică şi una psihică şi este determinată de o complexitate de factori: genetici, psihosociali şi externi care îi influenţează dezvoltarea şi manifestările.

    Oricât de bună ar fi o definiție, pentru a înțelege complet dependența trebuie să avem o privire de ansamblu asupra persoanei. Există un proces fundamental al dependenței care se exprimă în multe moduri și prin multe obiceiuri diferite.        

    Dependențele care presupun consum (droguri, alcool) sunt doar cele mai evidente. Multe dependențe comportamentale pot fi si ele foarte distructive pentru sănătatea fizică, echilibrul psihologic și pentru relațiile personale și sociale.

    Astfel, dependența este orice comportament repetat, care are sau nu legatură cu abuzul de substanțe, legat de care persoana resimte compulsie, în ciuda impactului negativ pe care acțiunea îl are asupra propriei vieți și asupra vieții celor din jur. Dependența presupune:

1. 1.  Angajare compulsiva în comportament; o preocupare față de acesta,
   2. Control defectuos asupra comportamentului,
   3. Persistență sau recidivă, în ciuda efectelor dăunătoare,
   4. Insatisfacție, iritabilitate și dorința intensă (craving), atunci cand obiectul – drog, activitate sau altceva – nu este disponibil imediat.

    Comportamentele compulsive nu toate sunt legate de dependență. Pentru a fi în acest spectru, ele trebuie să fie dorite de persoana (care tânjește dupa acestea) și obține o stare euforică în urma compulsiei.

    Toate tipurile de adicții împărtășesc aceleași circuite și substanțe la nivelul creierului. La nivel biochimic, scopul adicției este acela de a crea o stare fiziologică modificată a creierului. Acest lucru poate fi atins în mai multe moduri. Așadar, o dependență nu este niciodată pur “psihică”, toate au o componentă biologică. Dar trebuie evitată tendința de a crede că adicția poate fi redusă la acțiuni ale substantelor chimice ale creierului, la circuite nervoase sau la orice alte tipuri de date neurobiologice, psihologice sau sociologice. Este necesară o explorare la mai multe niveluri, pentru că este imposibil să înțelegem dependența pe de-a-ntregul dacă privim lucrurile dintr-o singură perspectivă. Adicția este o interacțiune complexă între ființa umană și mediul ei.

    Dependența implică in mod obligatoriu conceptul de toleranță. Toleranța este un exemplu de “îți dau un deget, îmi iei toată mâna”. Adică persoana dependentă are nevoie să consume mai mult și mai mult din aceeași substanță sau să se implice mai mult și mai mult în acel gen de comportamente față de care face dependență pentru a avea parte de aceleași efecte gratificatoare.  Totuși, chiar dacă toleranța este un efect comun al dependenței, o persoană nu trebuie să dezvolte toleranță pentru a fi dependentă.

    Apoi, avem conceptul de dependență fizică ce se referă la faptul că o dată încetat consumul, din cauza schimbărilor care se produc în creier și corp, experimentează simptome de sevraj. Pe de alta parte, nu trebuie să fii dependent pentru a experimenta simptome de sevraj. Trebuie doar să fi luat de ex un medicament suficient de mult timp și să îl întrerupi brusc pentru a manifesta simptome neplăcute de sevraj  (încetarea bruscă a unor medicamente antidepresive – paroxetina sau venlafaxina ar fi două exemple).

    Ca sa vorbim de dependență trebuie să existe si dorința intensă și recidiva.

    Dependența poate fi înțeleasă și ca atașament puternic față de  substanțe sau de comportamente nocive („a depinde de ceva”). Persoana dependentă ajunge să depindă de ceva pentru a-și găsi calmul, entuziasmul sau satisfacția cu privire la viață, temporar.  

    “Dependența este o problemă umană care sălășluiește în oameni, nu în drog sau alte obiecte și puterea lor de a produce efecte fizice”. (Lance Dodes, psihiatru la Harvard Medical School Divison on Addictions).

    De aceea trebuie să înțelegem ce anume te determină să devii vulnerabil în fața adicției. Deoarece simpla expunere care schimbă starea, nu face pe cineva susceptibil. Există oameni cu un risc profund de a dezvolta dependență dacă sunt expuși la anumite substanțe și alții care nu prezintă acest risc.

    Substanțele nu transformă pe nimeni într-un dependent, la fel cum mâncarea nu transformă o persoană cu un apetit normal în una obsedată de mâncare. Trebuie să existe o vulnerabilitate preexistentă și, de asemenea, o sursă de stress semnificativ. Toate acestea sunt condiții care se combină și singure nu au puterea să determine dependența, respectiv: un organism predispus, un drog care are potențial să dea dependență și stresul.

    În centrul tuturor comportamentelor dependente stă o durere. Un sentiment puternic de gol interior, ca o insațietate, ca o lipsă sau o pierdere față de care o persoană nu gasește modalități pentru a-și alunga teama de acesta sau a-și distrage atenția de la el ocupându-și mintea cu lucruri „adaptative”, „sănătoase”, este situația în care amintiri dureroase, temeri tulburătoare, agitație sau apatia mentală  supărătoare pe care o numim plictiseală, se ridică la suprafață. Plictiseala își are originile într-un discomfort fundamental cu tine însuți, este una dintre stările mentale cele mai putin tolerabie.

    Faptul că o persoană dependentă se bazeaza pe droguri sau alte tipuri de obiecte sau comportamente pentru a-și trezi la viață sentimentele amorțite nu este un capriciu adolescentin. Lipsa poftei de viață este, in sine, o consecință a unei dereglări emoționale care nu este cauzată de ea însăși ci de blocajul intern al vulnerabilității.Vulnerabilitatea este calitatea noastra dar și susceptibilitatea de a fi răniți. Această fragilitate face parte din natura noastră și nu putem scăpa de ea. Cel mai bun lucru pe care creierul  îl poate face  este sa blocheze conștientizarea ei atunci când durerea devine atât de mare  sau de nesuportat, încât amenință să ne afecteze capacitatea de a funcționa. Reprimarea automată a emoției dureroase este mecanismul principal de apărare al unui copil neajutorat, care-i permite sa îndure o traumă ce altfel ar avea efecte catastrofale. Consecința nefericită este o acută amorțire a conștiintei emoționale. “Nu există finit sau exactitate în reprimare, dacă pui la pamant un lucru, pui la pământ tot ce-l înconjoară .”

    În lucrările de specialitate există o teorie care vorbeşte despre existenţa unei personalităţi adictive; aceasta  reuneşete acele trăsături de personalitate considerate a fi factori predisponzanţi spre dezvoltarea unei dependenţe, stabilirea obiectului de dependenţă fiind determinat de factori sociali sau contextuali şi putând varia de la alcool, droguri, jocuri de noroc, jocuri video, mâncare, exerciţii fizice, chiar relaţii (vorbim de dependenţe emoţionale de exemplu). 

    O persoană este considerată la risc de a dezvolta astfel de dependenţe când prezintă semne de comportament impulsiv combinat cu trăirea îndelungată sau generală a unei senzaţii de eşec, alienare socială şi nivel ridicat de stress. O astfel de persoană poate trece de la o dependenţă la alta sau chiar dezvoltă mai multe dependenţe. 

    Persoanele predispuse la dezvoltarea dependenţelor (adicţiilor) sunt foarte sensibile la stress, au probleme în a face faţă situaţiilor cu nivel ridicat de stres chiar dacă evenimentul este de scurtă durată, au adesea stimă de sine scăzută, au comportamente impulsive şi pot fi identificate excese comporatmentale (abuz alimentar, de dulciuri) acestea având legătură cu limitele şi aprecierea echilibrului în ceea ce privește un comportament. Absenţa capacităţii de a face faţă stressului este un element simptomatic al dezvoltării unei dependenţe, aceste persoane fiindu-le dificil să urmărească scopuri de lungă durată deoarece au tendinţa de a se concentra asupra stressului imediat şi nu suportă privarea de plăcere. În ceea ce priveşte abilităţile relaţionale, persoanele adictive se simt nesigure în relaţii, le este greu să dezvolte încredere în cineva, caută constant aprobarea celorlalţi. Persoanele care suferă de dependenţe intră în depresie şi anxietate controlindu-şi emoţiile prin dezvoltarea de dependenţe faţă de droguri, alcool sau alte activităţi care le aduc placere.

    Te poți identifica cu aceste caracteristici, sau rei să afli mai multe despre propria personalitate dar și despre căile diferite de a face față vieții? Poți apela fie la o evaluare psihologică în vedera cunoașterii acestor trăsăturilor tale, felului în care ele s-au format dar și cum pot fi corectate spre a avea o viață mai bună, împlinită și o stare de bine. U  psiholog clinican poate realiza această evaluare psihologică și de asemenea te poate îndruma spre demersuri ulterioare, cu recomandări specifice pentru un proces psihoterapeutic. Sau poți începe un demers psihoterapeutic în vedera reglării interioare diferite, și activării sau folosirii potențialului propriu într-o mai mare măsură.  

   Tipuri frecvente de dependenţe: 

• • abuzul de substanţe, aici putând fi vorba despre alcool, cel mai frecvent utilizat, care afectează numeroase persoane, şi subtanţele denumite generic droguri, acestea includ substanţe psihoactive cum ar fi  stimulantele, narcoticele, anxioliticele, barbituricele şi halucinogenele. 
  • dependenţa de jocuri de noroc, 
  • tulburările alimentare (anorexie, bulimie, compulsia spre alimenatare) sunt incluse la dependenţe datorită aspectelor comune în ceea ce priveşte mecanismul după care funcţionează şi modelele explicative care li se aplică.
  • Munca excesivă – este tot mai frecvent întâlnit termenul de workaholic  care se referă tot la mecanismul dependenţei în acest caz de muncă, de activitate şi întîlnim şi aici absenţa echilibrului, compulsia spre activitate, nevoia ridicată şi crescândă de a lucra care se cere cu stringenţă a fi satisfăcută, etc, în acest caz celelalte aspecte ale vieţii (familie, prieteni, propria persoană în alte roluri diminuându–se extrem de mult sau chiar dispărând),

    Dependenţele au consecinţe psihologice de lungă durată, ele alterând biochimia crebrală, astfel încât dificilul drum al recuperării este presărat adesea cu recăderi.
    Există totuşi o serie de paşi care trebuie făcuţi:

1. 1. drecunoaşterea şi admiterea existenţei problemei, 
   2. decizia de a face schimbări care va conduce la solicitarea sprijinului specializat. 

    Demersuri de realizat:

1. 1. Intervenția medicală pentru a trata simptomele de sevraj, anxietate, depresie,
   2. Evaluarea particularităților individuale printr-o evaluare psihologică clinică în vederea direcționării demersurilor psihoterapeutice
   3. Intervenția psihologică prin formele sale incluzând consilierea psihologică, psihoterapia individuală sau de grup.