Recomandări pentru părinţi pentru o dezvoltare armonioasă și sănătoasă a copilului mic

   Pentru o buna dezvoltare a micultului enumar cateva dintre recomandarile pe care le dau cel mai adesea parintilor.

1. Prezenta autentica, reala alaturi de micut,

    

2. Zambiti-i cat mai mult si cald – aceasta atitudine transmite incurajare, sustinere, dar si apreciere, dragoste. Zambetul mamei ii transmite copilului ca lumea este un spatiu cald, bun, unde primeste dragoste, si chiar in situatii neplacute (de ex atunci cand plange pentru ca s-a lovit sau nu se simte bine) zambetul ii transmite incredere ca va trece, ii va fi mai bine, se va rezolva. Aceasta incredere din aceste momente incipiente de viata sta la baza increderii in sine din viitor a copilului. Zambetul mamei dar si al tatalui este pentru copil si o sursa de imitare. Atunci cand copilul are mereu o aparenta de tristete sau este mai tot timpul anxios, temator in situatii care ni se par banale ar trebui sa facem un pas in spate si sa ne uitam spre noi. Cum suntem noi cel mai adesea in relatie cu el dar si in relatie cu ceilalţi? Zambim mult sau mai niciodata? Parem fericiti sau mai tot timpul suferinzi, suparati? Sigur supararea poate avea motive reale sau suferinta poate fi una fizica si de aici dificultatea de a zambi, nu doresc sa aduc o critica adultilor ci doar sa ii ajut sa inteleaga influenta pe care o au asupra celor mici. Iar daca schimbarea proprie este o piatra de incercare prea grea, cu toate ca ne dorim sa o facem pentru puiutii nostrii, nu uitati ca exista oameni care ne pot ajuta: poate cineva din familie, prieteni, cunoştinte, partenerii de viata sau un specialist. Un psiholog s-a dovedit adesea cea mai bună optiune pentru solutionarea problemelor personale care insa afecteaza relatia cu cel mic sau intreaga viata. Spun aceasta deoarece mi s-a întamplat de multe ori sa fiu consultata pentru probleme ale copiilor si in urma unor intalniri, uneori mai multe alteori mai putine, mama sa fie cea care a ajuns la concluzia ca i-ar fi de folos consilierea psihologica, din cel putin doua motive: abordarea propriilor dileme si dificultati si solutionarea lor conducea atat la un beneficiu personal si la modificarea relatiei cu cel mic dar si la reglarea comportamentului problematic al copilului pentru care s-a adresat initial psihologului.
   

    

3. Laudati-l atunci cand are comportamente pe care doriti sa le incurajati. Aceasta atitudine este una deosebit de benefica deoarece transmite acceptare si recunoastere ce vor sta la baza cunoasterii propii de catre cel mic a propriilor posibilitati, competente si resurse.

    

4. Oferiti-i cat mai multe momente de afectiune, fara a va teme ca  il rasfatati. Nu cred în rasfat in ceea ce priveste copilul sugar. Nevoia de apropiere fizica, mângâiere, îmbrăţişare, este deosebit de importantă la această vârstă   iar despre durata şi intensitatea momentelor de afecţiune ăţi va comunica însuşi copilul. Sunt copii cărăra nule place în mod deosebit să fie pre strânşi şi „motociţi” şi atunci este bin să respectăm această nevoie a lui dar sunt şi alţii care cer gesturi de tandreţe. Aceste gesturi îi ajută şi pe ei să se cunoastă, să ştie care le sunt nevoile legate de afecţiune şi de propriul corp. 

    

5. Fiţi empatici. Empatia este acea atitudine pe care o putem avea faţă de cel mic, de a vedea lumea prin ochii lui. Aceasta ne va ajuta să înţelegem că el nu gândeşte asemeni nouă, că ceea e face este determinat de posibilităţile sale (nedezvoltate asemeni persoanelor adulte) dar şi de reacţiile noastre, ale celor din jurul lui . Cert este că empatia ne ajută să fim înţelegători încercţd să „intrăm în pielea celuilalt” fără a părăsi în totalitate propria piele, dacă îmi este permis să mă exprim aşa. Este o calitate, o resursă pe care nu o avem cu toţii dar ne-o puutem dezvolta şi aduce un deosebit  aport pozitiv relaţiilor în general.

    

6. Căutaţi să îl sprijinoţi pe cel mic să fie ceea ce este, adică să devină ceea ce poate conform propriilor resurse. Însă pentru aceasta trebuiesă îl cunoaştem aşa cum este el, cu caracteristici proprii, resurse şi vulnerabilităţi. Astfel educaţia devin sprijin în dezvoltare şi nu dresaj. 

    

7. Atenţie la supraprotecţie, este la fel de nocivă ca şi neglijarea deoarece îi îngrădeşte dezvoltare, creşterea firească. Recunoaşteţi atunci când aveţi această tendinţă şi încercaţi să o înfrânaţi. Dacă observaţi că nu puteţi trebuie analizate motivele care vă reţin. Ele vă aparţin, nu au legătură cu copilul, chiar dacă uneori încercaţi să găsiţi motive car ţin de cel mic pentru a vă justijica grija exagerată (de ex. „e prea mic”, „s-a născut prematur”, „mereu a avut probleme”). O modalitate simplă de a vă autoevalua atitudinea est a-i întrebape cei din jurul dumneavoastră iar dacă majoritatea răspunsurilor sunt că exageraţi în ceeace priveşte grija atunci trebuie să faceţi ceva.

    

Psiholog clinician principal
Claudia Borza