Atacul de panica

Atacul de panica (Tulburarea de panică)

    Se caracterizează prin apariția unor episoade acute de panică intensă, care apar ca din senin și par că nu au o cauză. De regulă, această stare de panică nu durează mult (câteva minute) dar revine în valuri la anumite intervale de timp, uneori mai des, alteri mai rar.

    În episoadele de panică pot apărea diferite simptome:

    • respirație accelerată, 
    • senzația de not în gât,
    • palpitații,
    • tahicardie sau puls accelerat,
    • tremor,
    • transpirație abundentă,
    • senzația de sufocare,
    • senzația de greață sau tulburări digestive,
    • amețeala, nesiguranță în picoare, senzația de leșin,
    • senzația de detașare,
    • senzația de a pierde contactul cu sine,
    • valuri de caldură sau de frig,
    • teama de pierdere a controlului,
    • teama de a înnebuni, 
    • teama de moarte, etc.

    Din punct de vedere medical, existența a cel puțin 4 dintre aceste simptome reprezintă un atac de panică integral iar dacă sunt mai puțin de 4 simpome vorbim de un atac de panică cu simptomatologie limitată.

    Tot din punct de vedere medical, atacul de panică se diagnostichează atunci când ai suferit cel puțin două atacuri de panică și măcar unul dintre ele a fost urmat de îngrijorarea persistentă că un altul va surveni.

    De asemenea, atacul de panică nu este determinat de vreo fobie ci apare brusc si în mod evident fără să pară a avea o cauză. De asemenea el nu este indus de un consum de medicamente sau se o stare fiziologică a organismului dar există și situații când el este concomitent cu afecțiuni cardiace care produc aritmie.

    Diagnosticarea lui se realizează doar după excluderea cauzelor medicale sau fiziologice (intoxicații, stări de sevraj la alcool, medicamente), hipoglicemie, etc.

    Evaluarea și diagnosticarea atacului de panică se realizează de către medicul specialist psihiatru care va recomanda terapie medicamentoasă sau psihoterapie, ori ambele. De cele mai multe ori combinația celor două forme de sprijin este necesară și eficientă deoarece:

1. doar terapia medicamentoasă asigură reechilbrarea la nivel biochimic, simptomatologia va dispărea însă potențialul apariției ei după o perioadă de timp în contact cu factori destabilizatori, declanșatori, se menține, aceasta deoarece cauzele profunde ce țin de aspectele psihologice personale nu se modifică.

2.psihoterpia ca variantă unică de tratament a atacului de panică poate fi luată în calcul în mod individual în funcțe de capacitatea personală de -ți activa resursele, de a face față simptomatologiei intense cu care te confrunți. Efectul psihoterapiei este vizibil în timp chiar dacă se axează în primul rând pe metode imediate de reechilibrare și presupune în primă fază o consiliere de sprijin în vederea adecvării stilului de viață și o psihoeducație privind fiziologia și semnificația episoadelor de panică.

    Combinarea psihoterpaiei cu terapia medicamentoasă reprezintă o modalitate de intervenție de succes dacă se face sub controlul și monitorizarea medicală, cu implicarea și perseverența în demersul psihoterapeutic care poate fi dureros, lung și activator al unor suferințe mai vechi sau mai noi. Însă activarea suferinței sub controlul psihoterapeutului și cu sprijinul acestuia este în scop vindecător, de integrare a traumelor sau părților afectate.

    Având în vedere simptomatologia fizică în atacul de panică, alături de aspectele emoționale intense dar care sunt condensate în jurul anxietății, temerilor, tensiunii sau agitației, putem înțelege că expresia corporală și cea emoțională se manifestă într-o legătură stabilizată și formată în timp ca rezultat al unor experiențe de viață care și-au transformat sensul.

Aceste experiențe de viață sunt uitate sau reprimate în decursul timpului care a reorganizat progresiv evenimentele în memoria individuală și afectivă într-un mod pe care psihismul l-a dorit protectiv, care a fost la „îndemâna” lui la momentul formării și a funcționat protectiv o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp însă a devenit ineficient o dată cu experiența deoarece viața este într-o dinamică continuă și presupune modalități adaptative permanent ajustate. 

    Astfel, sensul primar al mecanismului de adaptare se pierde devenind unul care nu este doar ineficient ci chiar problematic aducând destabilizare sau afectare negativă. 

    Prin urmare, într-o primă etapă intervenția terapeutică se va centra pe:

    • consilierea pentru organizarea/reorganizarea stilului de viață mai sănătos (care să includă alimentație adecvată, somn, program regulat cu muncă-odihnă, relaxare), exerciții fizice, 
    • psihoeducația privind fiziologia atacului de panică și funcționarea lui, 
    • psihoterapia centrată pe controlul simptomelor și reorganizarea atitudinilor pentru o abordare mai relaxată a existenței (cu restructurarea cognitivă și schimbarea comportamentală), învățarea unor tehnici de respirație, includerea mindfulness-ului și a meditației în viața proprie.

    Însă o evaluare psihologică clinică cu rolul de a evidenția mecanismele psihologice care determină și susțin această exprimare corporal-emoțională, respectiv emoțiile reprimare și „distorsionate” care se ascund, se camuflează dar ajung să se exprime în aceste forme restrictive și din același spectru emoțional (anxietate, tensiune, agitație interioară sau motorie, neliniște), modalitățile de formare a acestor legături în decursul vieții proprii, individuale, permite o abordare psihoterapeutică adecvată. 

    O evaluare psihologică clinică  va evidenția aspecte de personalitate, corelate simptomatologiei și specificul individual, personal care o explică direcționând demersul psihoterapeutic.

    Astfel, aceste semnificații exprimate simbolic pot fi decodificate, legăturile cu emoțiile primare transformate vor fi refăcute, ele vor fi aduse în conștiență, supuse unor restructurări și recadrări. Aceasta deoarece restructurarea gândurilor și rațiunii cu privire la viața proprie nu este suficientă și ea nu produce automat și o restructurare emoțională absolut necesară, cu atât mai mult cu cât însuși simtomul se manifestă emoțional/corporal. 

    Experiențele psihoterapeutice se vor organiza în sensul prelucrării emoțiilor evidențiate pe axa timpului pentru o integrare și unificare a părților desprinse din unitatea personală, pentru o stare de bine de durată. 

    De ce am apela la un demers mai complicat și de o mai mare profunzime, cu accesarea unor dureri poate și riscul de a dezechilibra și alte părți interioare?

    Deoarece am asigura o vindecare mai profundă și de lungă durată față de abordarea strictă a simptoomatologiei sau a straturilor superioare care au legătură cu problema care ne afectează. 

    Deoarece adesea tratatea unui simptom conduce la apariția altora pentru că ceea ce reprezenta cauza profundă a lui nu a fost eliminată și va găsi o altă cale de a se exprima. 

    Deoarece este același lucru cu nevoia, periodică de a face o curățenie generală în care producem un haos, o dezordine generală inițial pentru o mai bună reorganziare și pentru o durată mai îndelungată a lucrurilor rearanjate în urma ei.

    Deoarece lărgirea câmpului conștienței conduce la o dezvoltare pe orizontală a ființei umane dar si pe verticală, mărind capacitatea noastră de a de adapta mai constructiv realității vieții și de a ne activa potențialul creator și transformator al propriei persoane .

    Deoarece ne asigură o stare de bine de mai mare durată, profunzime și la alt nivel de experiențiere, superior.