Reziliența

Reziliența

     Reziliența este capacitatea noastră de a rezista factorilor stresori astfel încât să nu manifestăm o disfuncție psihologică sau o dispoziție negativă persistentă. 

     Rezilienţa este un proces dinamic prin care ne adaptăm atunci când suntem în fața unei adversități, amenințări, trecem printr-o situație traumatizantă, tragedie. 

     Reziliența se referă la acele componente psihice care se mobilizează în lupta cu o condiție de dificultate, traumă și stres major. Este o capacitate pe care o dezvoltăm din copilărie când apare ca un comportament motivat intuitiv, nu este orientată spre un scop și are legătură cu niște caracteristici potențiale și nu asumate conștient. Abia în adolescență aceste comportamențe devin asumate și deliberate. Iar pentru adult comportamentele reziliente devin conștiente.

     Wolin, S., Wolin, S., 1993, descriu trei faze de dezvoltare a rezilienței legate de vârsta copilăriei, a adolescenței și adultă. Ei construiesc o diagramă cu șapte dimensiuni, denumită „mandală a rezilienței”, cu ajutorul căreia reprezintă stadiile de dezvoltare asociate stadiilor de vârstă.

rezilienta

     Fiecare cerc al diagramei reprezintă un stadiu al dezvoltării. În centrul mandalei este figurat sinele. Cercul exterior reprezintă părțtile componente ale rezilienței. Imediat după sine urmează reprezentările dimensiunilor rezilienței în copilarie, apoi modul de manifestare în stadiul adolescenței, urmate de condiția asumării conștiente.

Cele 7 dimensiuni ale rezilienței sunt:

     Insight înseamnă în copilarie intuiție, sesizare, intuiție preverbală a ceea ce nu este în regulă. În adolescență se manifestă ca o cunoaștere, ceea ce presupune o conștientizare. Iar în viața adultă se maturizează ca înțelegere ceea ce presupune mai mult decât cunoaștere, cuprinzând empatie și, deci ablitatea de a înțelege pe alții și pe sine, adică toleranță pentru complexitate și ambiguitate.

     Independența ca și dimensiune a rezilienței este înțeleasă ca distanțare emoțională și fizică de sursa tulburării. Se manifestă în copilărie ca evitare, îndepărtare când simte ceva tulburător. Adolescentul își poate manifesta independența ca abilitate de dezangajare emoțională, o detașare de situațiile tulburătoare, și se poate deja sprijini pe propria persoană. La adulți, independența ia forma separării, preluării controlului asupra puterii propriei dureri.

     Relaționarea este abilitatea de a face legături cu sens, care te împlinesc. Începe în copilărie ca tendința de a stabilii relații cu cei care sunt semnificativi emoțional; în adolescență se dezvoltă sub forma recrutării, adică a încercării intenționate, voluntare de a se angaja în relații cu egalii și adulții într-o manieră de sprijin, suportivă. La maturitate, relaționarea presupune capacitatea de atașare, respectiv legături personale reciproc gratificante, caracterizate printr-un echilibru între a da și a lua.

     Inițiativa la copii ia forma explorării, experimentelor de tip încercare și eroare; în adolescență devine angajare activă în rezolvarea problemei, acțiune cu scop într-o gamă largă de actvități. La adult, inițiativa înseamnă angajarea în situații care apar ca provocatoare, dorința de a construi proiecte.

     Creativitatea și umorul sunt legate. Încep ambele în copilărie cu jocul în care imaginația, fantezia sunt utilizate pentru a construi lumi ce satisfac dorințele. În adolescență se maturizează ambele în abilitatea de a da forma și exprimarea gândurilor și emoțiilor intime, personale, capacitatea de a le folosi în artă. La adulți creativitatea se maturizează ca și compoziție, angajare în artă, iar umorul devine râs, abilitate de a crea ceva din nimic, a minimiza durerea cu o glumă. Umorul, în sine, semnifică capacitatea de a găsi comicul în tragic; începe ca joc, apoi abilitate de a da formă și în final râsul, abilitate de a vedea absurdul în propriile dureri sau încurcături.

     Moralitatea ca și manifestare a conștiinței, în copilărie poate fi vizibilă în abilitatea de a distinge între bine și rău, și se manifestă prin judecare; apoi, în adolescență ca și capacitate de a da valoare, a aprecia în categorii valorice interiorizate, pentru ca, la adult să devină abilitatea de a servi, ca un simț al obligației de a contribui la condiția de bine a altora.

     Reziliența este o abilitate care se învață, se dezvoltă printr-o mobilizare proprie sau într-un proces de dezvoltare cu scopul de a face față vicisitudinilor vieții și de a ne crea o viață mai bună și împlinită. 

     Dacă dorești să aduci îmbunătățiri majore vieții tale într-un spațiu de siguranță, unde primești înțelegere, ghidare în căutările proprii, cu grijă și respect, experiență și profesionalism mă poți contacta folosind formularul de pe pagina de contact – click -> aici.