Temnița interioară sau a deveni o persoană

Temnița interioară sau a deveni o persoană

     C. Rogers spunea că atunci când trăiri neacceptate sunt lăsate să curgă și să existe în noi, ele își vor ocupa locul cuvenit în armonia de ansamblu a trăirilor interioare, într-un echilibru în care te poți simti „iubitor, tandru, atent și cooperant dar și ostil, pofticios sau furios, […] vei simți atât interes, zel și curiozitate, ca și lene sau apatie, vei simți că ești curajos și aventuros dar și temător și înfricoșat”. Trăind în strâns echilibru față de complexitatea trăirilor proprii și cu acceptarea lor, ele vor exista într-o armonie constructivă, în loc să te atragă pe o cale diabolică, incontrolabilă.

      Ne temem adesea de părțile noastre „rele”, de „fiara” din noi. Privind însă adevăratele fiare, animalele, putem constata natura lor reală. Leul este adesea simbolul „fiarei”. În realitate, acest animal măreț ucide când îi este foame și nu se dedă la un exces sălbatic în crime, nici nu se îndoapă. Când este pui, e neajutorat și dependent, dar la maturitate ajunge la independență, nu se agată de dependență. Când este pui e egoist și egocentric, dar ca adult manifestă un grad rezonabil de cooperare și își hrănește puii, îi îngrijește și-i protejează. Își satisface dorințele sexuale, dar asta nu înseamnă că se dedă la orgii nebunești. Diferitele sale tendințe și imbolduri se află în armonie. Este într-un sens bazal, un membru constructiv și de încredere al speciei sale.

     Tot astfel, omul este cu adevărat și profund un membru unic al speciei umane, și acest lucru nu ar trebui să starnească groază. El este una dintre cele mai sensibile, reactive și creative creaturi de pe planetă. „… a fi pe deplin ființă umană, în toată unicitatea ta, nu este un proces ce ar trebui să primeasca eticheta de „rău”… (C. Rogers – A deveni o persoană)

     În acest sens propun sinelui tău o poveste de redescoperire a sensului interior profund și real, în armonie cu elemente naturii și integrare în Universul al căror părți suntem:

Temnița interioara

     În adâncul interior al ființei noastre, la capătul unui drum uneori lung, labirintic și presărat de obstacole, un drum față de care simțim atât frica de a-l urma dar și o atracție misterioasă, adesea inexplicabilă, acolo, la capătul acestui drum, se gățește un loc mic sau mai mare, o cameră interioară ai cărei pereți sunt zidiți cu piatră netedă de râu, rece și umedă sau sunt săpați în stânca seculară și perenă, devenită dură și rezistentă căci mii de generații au participat la clădirea ei și noi înșine o facem în continuare. Și această cameră, așa cum spuneam, pare adesea mică, alteori este deosebit de încăpătoare, răcoroasă și întunecată, respinsă datorită fiorului pe care ți-l transmite, căci ascunde și închide ferecându-și porțile, ușile mici, cu zăvoare grele de metal dur și vechi, ascunde părți uitate și respinse, neasumate: impulsuri, nevoi adesea bazale, dorințe, emoții etichetate ca fiind negative, furii, frici și alte „pericole” vechi – din timpul altor generații sau mai noi, trimise acolo de noi înșine sau părinții, adulții care ne-au format în conformitate cu „lumea”.

temnita interioara

     Câteodată, un licăr de lumină o face vizibilă și parțial măcar cercetabilă, stârnind curiozitatea pentru a descoperi ce se ascunde acolo, ce este atât de periculos și înfricoșător încât a fost ferecat și trimis în întuneric pentru a nu mai exista. Simți un fior pe piele, un miros particular, sau zgomote deosebire, ciudate în preajma acestui loc… Dar de cele mai multe ori licărul se stinge repede sub presiunea forțelor externe – sociale, educaționale, culturale, familiale sau transgeneraționale, cenzurilor și normelor etice, valorice și principiale create de acestea, astfel încât rămâne părăsită în întunericul conștiintei noastre care a condamnat să zacă acolo ferecate toate cele numite „pericole” de judecătorul activ al conștiinței.

     Pe același drum pe care te poți îndrepta spre temnița despre care vorbesc, dacă începi a-l parcurge, observi o cărare desprinsă care se abate în altă direcție și te atrage prin „frumusețea” ei: luminată, îngrijită, atrăgătoare, parcă invitându-te să o urmezi, dându-ți un sentiment de siguranță și protecție; însă parcurgând acest drum, poți resimți ușoare neliniști pe care cu greu le înțelegi, te surprind chiar. Undeva, pe parcursul acestui drum, întâlnești o altă încăpere, primitoare: luminoasă și caldă, încărcată cu emoții și stări, norme și valori, principii și reguli – împodobite, îmachetate astfel încât să te atragă și să îți arate frumusețea și utilitatea lor. Uitându-te atent, vei observa că o parte dintre acestea îți plac, vei constata că ai nevoie de unele dintre ele, însă este ciudat cum toate încearcă să se impună, să te convingă că sunt cele mai importante, speciale, de nerefuzat. S-ar putea să resimți o presiune din partea lor, o presiune care să te facă să vrei să fugi, să scapi și în același timp să constați că devii confuz cu privire la ceea ce se întâmplă: Cum de doresc să mă îndepărtez de lucruri atât de atrăgătoare? … Cum se face că deși le cunosc și le înțeleg importanța și utilitatea parcă nu le vreau, sau cel puțin nu pe toate dintre ele? … Confuzia aceasta te bulversează, te șochează adesea și uneori te întorci mai curios spre drumul întunecat, căci de acolo simți o presiune sau o atracție de asemenea de neînțeles…

     Și găsind în tine curajul de a te apropia puțin câte puțin pentru a cerceta lucrurile ascunse, vei face descoperiri importante: cel puțin o parte din ceea ce este acolo închis și reprimat este al tău, vei resimți că îți aparțin măcar în parte, unele nu sunt cunoscute iar altele îți sunt de fapt cunoscute și ți le amintești ca imagini, stări, senzații, gânduri sau orice alte feluri de simboluri doar de tine știute… de mult pierdute, ca și cum ar fi vorba de vise șterse și vechi… amintiri estompate sau poate fantezii nerealiste… Și constați cu surprindere că pericolul nu este atât de mare, că însăși presiunea lor încetează atunci când primesc acceptare și validare, recunoaștere și asumare, atenție și interes mai mare, mai mic, mai îndeaproape sau de la o oarecare distanță… așa cum resimți că se porivește cel mai bine. Și vei descoperi, asemenea situației din camera atrăgătoare, că unele din acestea sunt ale tale, altele au fost puse acolo de alții și nu ți se potrivesc foarte mult. Le vei lăsa sau le vei lua, cert este că însăși apropierea de ele face ca ambianța în întregime să se schimbe, camera se va transforma căpătând atâta lumină câtă este necesară și atât întuneric cât să potenteze lumina. Iar jocul acesta lumină-întuneric devine unul interesant și util, liniștitor… iar ceea ce obții este cunoaștere totală. Căci gândurile se vor armoniza cu senzațiile fizice și emoțiile asociate natural, creând o formă și un conținut unic, complex și complet pentru moment…

     Ești dintr-o dată deschis față de aceste așa numite „pericole” interioare și constați că ele se armonizează cu părți pozitive, acceptabile, dorite, unindu-se într-o formă completă și complexă, creând un joc pe care realizezi că îl știi și îți este la îndemână, natural să îl joci…

     Iar ceea ce obții este o stare de autenticiate… înțelegere… conștientizare constructivă și creștere, înțelegând sensul cuvintelor evoluție și schimbare, bine și liniște interioară. Ele sunt bază pentru a fi ceea ce ești în realitate, nu ceea ce doresc ceilalți să fii. Și mai constați că ceea ce ești este mult mai mult în avantajul propriu și al celor din jurul tău deoarece binele propriu se propagă și cuprinde, contaminează, impregnează pe cei din jur…

     Te las cu aceasta stare pe care este important să o simți … să o conștientizezi… să o trăiești.

     Dacă dorești să afli mai multe despre resurse pe care le ai în interior și din diferite motive a pierdut contactul cu ele sau nu le-ai cunoscut niciodată, o poți face alături de un psihoterapeut care să îți ghideze căutările și descoperirile de sine, într-un spațiu de siguranță și înțelegere, liniște și acceptare.